DEZNODĂMÂNT ÎN SCANDALUL DE LA OPERĂ. Johan Kobborg, IZGONIT a doua oară

DEZNODĂMÂNT ÎN SCANDALUL DE LA OPERĂ. Johan Kobborg, IZGONIT a doua oară

După multe promisiuni de rezolvare, făcute atât de ministerul Culturii, cât şi de politicieni de marcă, Iohan Kobborg şi-a strâns ieri lucrurile din biroul Operei Naţionale din Bucureşti.

În ziua stabilită pentru ultima premieră a stagiunii de balet, Johan Kobborg a părăsit Opera Bucureşti. Ajutat de câţiva colaboratori apropiaţi, balerinul danez şi-a strâns lucrurile personale din birou. Gestul vine după ce în urmă cu câteva zile, balerinul danez anunţase că a aflat că Beatrice Rancea, noul director interimar al Operei Naţionale Bucureşti, ar fi cerut angajaților să adune semnături împotriva prezenței lui în instituţie. Mai mult, Kobborg susţine că noul manager interimar i-ar fi spus săptămâna trecută într-o ședință - că angajaţii Operei nu-l doresc și nu-l vor înapoi, în ciuda performanţelor obţinute în ultima perioadă de compania de balet. “Kobborg a fost cu d-na Rancea la discuţii, unde i s-a spus că nu poate fi repus în această stagiune în funcţie, deoarece ar izbucni un nou scandal. I s-a zis însă că există disponibilitate şi că se gândesc pentru stagiunea viitoare. Johan Kobborg a dat un ultimatum pentru duminica trecută, dar nu a mai venit niciun răspuns”, a declarat un apropiat al coregrafului danez pentru EVZ.

Susţinătorii lui Kobbog şi ai Alinei Cojocaru s-au declarat dezamăgiţi de declaraţiile politicienilor "care sunt de faţadă”, declaraţii făcute şi de noul ministru al Culturii, iar dansatorii sunt  ”şocaţi că doar în România se alungă astfel starurile baletului mondial”.

De la debutul scandalului la Opera bucureşteană, 15 balerini, români şi străini, au plecat, iar alţii se pregătesc să plece. Printre aceştia şi Alice Minoiu. “Colectivul de balet este scindat în două. S-au spus multe mincini şi nimeni nu a explicat cu ce a deranjat Kobborg. Mai sunt balerini care vor să plece. Mă număr printre cei ce nu vor să râmână fără Kobborg aici, pentru că am revăzut neprofesionalismul care era până acum trei ani”, a spus Alice Minoiu pentru EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aplauze pentru "In the Night. In The Middle, Somewhat Elevated. Theme and Variations"

Aseară a avut loc ultima premieră de balet a stagiunii de la Opera Naţională Bucureşti, un spectacol în trei acte ce a adus fabuloasele opere ale lui Robbins, Forsythe şi Balanchine. Un spectacol de succes (foto Facebook) urmărit cu mult interes mai ales după scandalul din ultimele luni. Balerina Alice Minoiu a postat un mesaj pe contul personal de Facebook. ”Astăzi este o altă premieră de balet la Operă care are loc datorită lui Johan Kobborg. El e singurul. Voi merge la premieră pentru că-i respect pe prietenii mei, oamenii oneşti care au fost recunoscători pentru spectacolele de balet care au avut loc de trei ani la ONB. Nu consider că avem un alt şef de balet şi nu văd pe altcineva care să-şi asume această premieră fără să aibă niciun drept. Probabil că această premieră va fi ultimul spectacol pentru mulţi dansatori. Dar sper în continuare că România într-o zi să se trezească şi să-l aducă înapoi pe acest şef în cuibul lui. Iubesc baletul, dar nu iubesc lucrurile neprofesionale. Succes, băieţi! Voi fi acolo pentru voi!”.

Balerinul Cristi Preda a scris pe Facebook: ”Este timpul pentru o zi mare. ”In the middle somewhat elevated”. Mulţumesc, Johan Kobborg pentru că ai adus acest spectacol la ONB. Să le ţinem piept în seara asta!”.

În ultimele luni marcate de tensiuni şi proteste, Opera Naţională Bucureşti a pierdut, numai din costurile biletelor pentru reprezentaţiile anulate, peste 20.000 de euro, la care se adaugă aproximativ 350.000 de euro, reprezentând cheltuielile pentru producţia spectacolelor anulate şi a drepturilor de reprezentare.