Serviciul ştiinţific al Bundestag – camera inferioară a Parlamentului Germaniei – consemnează că, deşi Amazon respectă probabil obligaţia de a informa atunci când colectează date de la utilizatori, „este în continuare neclar cum pot fi excluse de la colectarea datelor terţe părţi neimplicat şi minorii”.

În ceea ce priveşte SUA, este de asemenea neclar „în ce alte scopuri ar putea Amazon să utilizeze aceste date în viitor”, arată raportul consultat de DPA.

Nu poate fi exclus nici furtul de date din cloud-ul Amazon, mai avertizează documentul. Din cauza volumului de informaţii stocate în centre de date accesibile mai multor utilizatori de Internet, un astfel de furt „ar putea afecta utilizatorii Alexa într-un mod deosebit de sensibil”.

Ministerul de Interne german consideră că nu are nicio responsabilitate în acest domeniu. „Utilizarea asistenţei vocale implică procesarea datelor de către organizaţii nepublice”, a comentat un purtător de cuvânt. El a explicat că regulamentul general al Uniunii Europene privind protecţia datelor (GDPR) nu permite reglementări la nivel naţional.

„Trebuie subliniat că formularul de consimţământ pentru utilizatori indică pericolele şi oportunităţile asociate cu transmiterea datelor şi cu datele unor terţe părţi care se află întâmplător în aceeaşi încăpere”, a afirmat parlamentarul independent Uwe Kamann.
Software-ul Amazon transmite date vocale numai când utilizatorul pronunţă un cuvânt pentru activare.

Asistenţii vocali digitali pot răspunde la întrebări, reda anumite piese muzicale şi executa alte instrucţiuni. Conform unui studiu recent, astfel de aplicaţii sunt folosite de multe ori în cadrul familiilor.

Te-ar putea interesa și: