Dezastru mondial! Arma cu care Vladimir Putin ameninţă omenirea: New York-ul ar dispărea complet, după lansarea unei rachete

Dezastru mondial! Arma cu care Vladimir Putin ameninţă omenirea: New York-ul ar dispărea complet, după lansarea unei racheteSursa: arhiva EVZ

Rusia a anunțat lansarea unei rachete care ar putea face distrugeri catastrofale. Propaganda rusă a lansat în cadrul unei emisiuni de la Rossia 1 ideea că SUA ar putea devenit o țintă și că Satan 2 ar putea rade pe fața pământului orașul New York.

Postul de televiziune Rossia 1 a lansat ideea unui atac nuclear al Rusiei asupra Statelor Unite. În cadrul unei emisiunii a fost anunțată lansarea cu succes a unei rachete balistice intercontinentale „Satan 2”, care, potrivit propagandei ruse ar fi suficientă pentru a distruge întreg orașul New York.

„Americanii nu au și nu au avut niciodată acest tip de rachetă. Ceea ce ne interesează la Polul Sud este faptul că știm imediat unde să trimitem racheta”, a spus un analist prezent în studio.

Un alt invitat a ținut să menționeze că racheta este capabilă să ajungă până în SUA. „Indiferent prin ce zonă o lansăm, Polul Nord sau Polul Sud, avem o singură țintă: teritoriul continental al Statelor Unite”, a comentat râzând invitatul.

O nouă țintă

Propaganda rusă a continuat cu laude la adresa rachetei, care, potrivit discuției, ar putea dustruge complet orașul New York. „Dacă 7,5 megatone vor ajunge pe teritoriul așa-zișilor noștri parteneri, iar cuvântul „parteneri” este foarte important, atunci vor fi distruse zone precum New York. Este un oraș frumos, dar ar dispărea complet, după lansarea unei singure rachete”, a mai spus analistul prezent în emisiune, potrivit Capital.

Ministerul rus al Apărării a anunțat miercuri că a lansat cu succes racheta „Satan 2“ și a prezentat și imagini de la acest eveniment. Racheta are o rază lungă de acțiune și este dezvoltată încă de la începutul anilor 2000. ”Satan 2” poate transporta până la 16 focoase nucleare, ar rușii susțin că ar putea distruge o suprafață de mărimea Franței, conform informațiilor făcute publice până acum.

 

Noi amenințări ale lui Putin

Liderul rus Vladimir Putin a ținut să laude operațiunea, dar a profitat de ocazie să lanseze și noi amenințări. „Această armă cu adevărat unică va întări potențialul de luptă al forțelor noastre armate, va asigura în mod fiabil securitatea Rusiei împotriva amenințărilor externe și le va da de gândit celor care încearcă să ne amenințe țara”, a comentat președintele Vladimir Putin.

Occidentul nu a fost însă surprins de lansarea rachetei de miercuri, în contextul în care aceasta era dezvoltată deja de mulți ani. Există însă temeri legate de momentul ales pentru operațiunea militară, mai exact faptul că testele au avut loc în contextul în care războiului dintre Rusia și Ucraina ar putea fi unul de durată.

Ne puteți urmări și pe Google News