Deținuții ar putea avea o viață mai ușoară în spatele gratiilor
- Felix Mihai Badea
- 14 noiembrie 2017, 00:00
Având în vedere problemele din sistemul penitenciar, Senatul a adoptat, ieri, tacit, în şedinţa plenului, o iniţiativă legislativă a unor parlamentari UDMR prin care se propune ca persoanele condamnate la închisoare de cel mult un an să îşi execute pedeapsa în arest la domiciliu.
Totodată, pentru fiecare lucrare ştiinţifică publicată în timpul detenţiei, pedeapsa să se reducă cu 20 de zile. Evenimentul Zilei prezintă câteva dintre aceste modificări.
● Liberarea condiţionată în cazul pedepsei care nu depăşeşte 10 ani de închisoare să poată fi aplicată dacă cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei şi nu două treimi cum este în prezent.
● Pedepse mai mari de 10 ani, cel condamnat ar putea fi eliberat condiţionat dacă a executat două treimi din pedeapsă şi nu trei pătrimi cum este în prezent. De asemenea, cei cu pedepse mari pot beneficia de liberarea condiţionată după 15 ani de închisoare executaţi.
● Executarea măsurilor privative de libertate, ca regimul închis de detenţie să se aplice iniţial doar persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.
● Persoanele condamnate la închisoare între 3 şi 13 ani pentru fapte comise fără violenţă, ca şi cele condamnate pentru pedepse între un an şi 3 ani închisoare pentru fapte comise cu violenţă, ar trebui să îşi execute iniţial pedeapsa în regim semideschis de detenţie.
● În cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă.
● În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate se consideră 20 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.