Detartrajul cu airflow - cea mai bună metodă de profilaxie dentară profesionala
- Maria Dima
- 22 iulie 2021, 11:04
Ce înseamnă profilaxia dentară? Profilaxia dentară este metoda de tratament cea mai accesibilă și importantă în prevenirea afecțiunilor dentare. Acționează de asemenea și în stoparea complicațiilor, în cazul afecțiunilor deja existente.
Pacientul de cele mai multe ori nu poate observa singur, în timp util, când apar problemele în cavitatea bucală sau care este gravitatea afecțiunii sale. De aceea sunt foarte importante vizitele regulate la medicul stomatolog, pentru a putea surprinde și trata din timp diversele probleme dentare și pentru a preveni apariția altora.
Ce este un detartraj?
Detartrajul sau igienizarea profesională a dinților este o procedură stomatologică prin care sunt îndepărtate de pe suprafețele dentare și interdentare placa bacteriană și depozitele de tartru.
Când bacteriile se adună în cantitate prea mare în cavitatea bucală, se creează condiții de atac asupra structurilor dentare si a tesuturilor adiacente, placa bacteriana fiind considerata cauza principala a aparitiei leziunilor carioase, a gingivitei și parodontozei.
Procedura face parte din ceea ce medicii stomatologi numesc profilaxie dentară. Acest procedeu este unul lipsit de durere și obligatoriu pentru menținerea unei igiene orale corespunzătoare. Detartrajul efectuat în mod corect este un tip de procedură non-invazivă, care nu afectează deloc structura dentară.
În lipsa unei igienei orale corespunzatoare se formeaza depozite de tartru, iar bacteriile din structura acetuia se fixează pe baza dintelui, eliberând toxine. Odată depuse aceste depozite, nu se poate realiza îndepărtarea lor prin mijloacele de igiena orala obisnuite (periaj dentar, folosirea atei dentare si a dusului bucal, etc.).
Tartrul care rămâne pe dinți este foarte periculos pentru gingii. Poate provoca inflamarea acestora și, în timp, poate conduce la instalarea bolii parodontale. Odată instalată, boala parodontală (parodontoza in termeni populari), poate evolua cu afectarea structurii osoase din jurul dintilor si ulterior spre mobilitate sau chiar pierderea dintilor.
Medicii specialiști recomandă realizarea periodica a igienizarilor dentare profesionale tuturor pacienților, indiferent de vârstă, in special dacă există implanturi dentare si lucrări protetice în cavitatea bucală.
Știați că… chinezii au fost cei care au confecționat adevăratele periuțe de dinți, cu coada din bambus și păr de pe gâtul mistreților?
Prin intermediul călătoriilor pe mare, periuța ajunge în Europa, unde se descoperă că părul de mistreț, fiind prea dur rănește gingiile și este astfel înlocuit cu cel de cal, mult mai moale. Abia în 1938 perii au fost confecționați din nylon, iar în 1960 a apărut prima periuță de dinți electrică.
Primele periuțe dentare au fost așa numitele “bețișoare de mestecat”, utilizate de egipteni. Aceste periuțe erau confecționate din bețe, care la un capăt erau mestecate până când lemnul devenea moale și se desfăcea în așchii. Preocuparea pentru respirația frumos mirositoare este încă de atunci, când, foloseau lemn de arbori cu esențe aromatice.
Câte tipuri de detartraj există?
Detartrajul manual - presupune intervenția medicului cu o serie de instrumente stomatologice manuale care curăță suprafetele dentare supra si sub-gingvale și spațiile interdentare. Această procedură este de regula nedureroasă.
În cadrul detartrajului manual, tartrul se îndepărtează prin raclare de pe suprafața dintelui. Acest procedeu durează cel mai mult, comparativ cu celelalte tipuri de detartraj. Ulterior, a fost înlocuit cu detartrajul cu ultrasunete. Însă, există anumite situații când se recurge totuș, la detartraj manual. Se realizeaza atunci când este contraindicat detartrajul cu ultrasunete.
Detartrajul cu ultrasunete - este o procedură cu un nivel ridicat al siguranței, prietenoasă cu pacienții, în special cei care prezinta si alte afectiuni (boli de sange, etc.), sau cu cei ai caror dinti sunt afectati parodontal.
Ultrasunetele generează vibrații înalte non-invazive ce sparg depozitele de tartru cu ușurință, transformând această procedură într-o experiență agreabilă, bine suportată de către pacient. Acest tip de detartraj necesită un timp de executare mult mai scurt decât detartajul manual, fiind și mai eficient datorită moleculelor de oxigen introduse în spațiile adânci.
Un alt beneficiu de care ne putem bucura odată cu alegerea detartrajului cu ultrasunete este acela că putem preveni apariția cariilor, având posibilitatea să le descoperim pe cele ascunse sub placa bacteriană și să le tratăm încă din stadiul incipient. Nu are efecte secundare și de cele mai multe ori nu presupune anestezie.
Detartrajul cu AirFlow – este cea mai inovativa și eficienta dintre metodele de detartraj. Detartrajul realizat cu AIRFLOW® Prophylaxis Master by EMS Switzerland este superior ca și eficiență oricărui alt aparat de detartraj. Este o experiență care are parte de rezultate superioare față de tehnicile clasice de detartraj, în termeni de eficiență și rapiditate.
Sursa imagine: www.dental-med.ro
Detartrajul realizat cu AIRFLOW® Prophylaxis Master by EMS Switzerland este non-invaziv, blând cu dinții și țesuturile moi, implanturile sau lucrările protetice. Tratamentul se efectuează la o temperatură de irigare controlată, apa de gură utilizata fiind încălzită. Este recomandat în special pentru prevenția cariilor și a afecțiunilor parodontale si poate fi utilizat deopotriva pentru copii, adolescenți sau persoanelor cu un nivel de sensibilitate ridicat.
Guided Biofilm Therapy (GBT) este cel mai performant concept de igienizare si profilaxie dentara existent in acest moment in lume, dezvoltat de compania elvetiana EMS si care are ca scop pastrarea sanatatii orale a pacientului si oferirea unei stari de bine acestuia. Durata acestui tratament este de aproximativ 30 de minute, iar pentru un maxim de eficienta specialistii companiei EMS Switzerland recomanda aplicarea protocolului GBT in 8 pasi, utilizand AIRFLOW® Prophylaxis Master by EMS Elvetia, acreditat de catre EFP (European Federation of Periodontology).
"Înainte de realizarea tratamentului de igienizare (airflow, detartraj), biofilmul este evidențiat prin aplicarea unei soluții colorante. Placa bacteriană astfel marcată este ușor îndepărtată supra și subgingival cu ajutorul AIRFLOW și PERIOFLOW. Tratamentul prin GBT înseamnă că medicul să fie ghidat prin evidențierea zonelor acoperite de placa bacteriană în realizarea procedurilor de igienizare", declară dr. Mihaela Paligora, medic stomatolog în cadrul clinicii DentalMed Luxury Dental Clinic.
Se recomandă ca după detartraj să se schimbe periuța dentară cu una nouă, cea veche fiind încărcată bacterian. Periajul dentar trebuie realizat de 2 ori pe zi (dimineața și seara) si trebuie urmat de folosirea aței dentare și a apei de gura, sau a dusului bucal.
Dușul bucal și beneficiile sale
Un zâmbet frumos este cel mai bun indiciu al unei igiene dentare impecabile, însă îngrijirea cavității bucale nu se limitează doar la periajul simplu. Pentru zonele interdentare greu accesibile, există ața dentară și periuțele interdentare.
Cu toate acestea, pot exista situații particulare, când pacientul nu reușește să folosească în mod corect ața dentară sau din cauza lucrărilor protetice nu se simt în siguranță cu aceasta metodă, deoarece pot să aibă ca efecte secundare împingerea resturilor alimentare în gingie sau chiar producerea unor leziuni supărătoare. De aceea se recomanda folosirea dușului bucal ca și metodă complementară periajului.
Dușul bucal, cunoscut și sub numele de irigator bucal, poate îndepărta până la 99% din placă, în zonele în care este folosit.
Principalele avantaje ale folosirii irigatorului bucal sunt:
- Este confortabil și ușor de folosit;
- Jetul de apă pătrunde în zone în care nici periuța de dinți, dar nici ața dentară nu ajung;
- Permite curățarea în profunzime a aparatului dentar.
- Reprezintă un avantaj major în igiena zilnică a persoanelor care au lucrări protetice, aceastea vor avea o durată de viață mult mai ridicată, dacă nu sunt alte probleme.
- Recomandat persoanelor care au probleme gingivale.
Dușul bucal te ajută să menții o dantură curată și o respirație proaspătă pe perioade îndelungate. Pentru ca acesta să fie eficient, este important să investești într-un irigator bucal cu număr mare de pulsații, care să asigure o presiune a apei suficient de mare, încât să aibă puterea de a îndepărta placa bacteriană, dar și resturile alimentare din locurile greu accesibile. Acestea pot avea chiar si functii suplimentare: un sistem antibacterian, care îți vor permite să folosești apă de gură pentru o curățare mai riguroasă, în timp ce altele au funcția de masaj pentru gingii.
Ața dentară. De ce trebuie să o folosim?
Deși periuțele interdentare pot fi foarte eficiente la curățarea zonelor greu accesibile pentru periuţa de dinţi obișnuită, în unele cazuri spațiile dintre dinți sunt prea mici și atunci o alternativa este ața dentară.
Cum se folosește ața dentară?
Ca să obținem rezultate eficiente după folosirea aței dentare, cel mai important lucru este aplicarea unei tehnici corecte. Îți prezentăm un ghid simplu de utilizare corectă a aței dentare:
- Folosește ața dentară cu grijă, ca să nu lezezi gingiile. Se recomandă ața dentară de tip “ultra floss” care se întinde pentru a pătrunde printre dinți și odată revenită la forma sa, captează placa bacteriană în ‘’țesătura sa’’.
- Rupe o bucată de ață dentară cu lungimea de aproximativ 40-45 cm și înfășoară capetele în jurul degetelor mijlocii apoi prinde ața între degetul mijlociu și cel mare de la fiecare mână, lăsând o porțiune bine întinsă de aproximativ 2,5-3 cm la mijloc.
- Cu mișcări atente înainte și înapoi, introdu ața dentară între dinți.
- Atunci când ața dentară ajunge la nivelul gingiei, curbeaz-o în forma literei C în jurul dintelui.
- Ține ața dentară lipită strâns de suprafața dintelui și răzuiește-l atent dinspre gingie, iar apoi repetă același lucru de cealaltă parte a spațiului dintre dinți, curățând suprafața dintelui de alături. Nu fă mișcări bruște și agresive.
- Nu uita de suprafețele posterioare ale dinților din spate.
- Treci în mod sistematic de la un dinte la altul, ca să te asiguri că nu omiți niciun dinte.
Dacă nu ești sigur cum să folosești ața dentară, medicul stomatolog sau specialistul în igienă dentară îți poate arăta tehnica corectă.