Libertatea mea de exprimare se opreşte acolo unde începe să înfrâneze şi să aducă prejudicii libertăţii celuilalt. A fost unul din primele lucruri pe care l-am învăţat în meseria de jurnalist, deşi acest principiu îmi fusese sădit încă din copilărie, în familie şi în comunitatea ardelenească în care am crescut.
În cercul acesta mare al libertăţii de exprimare îşi are locul şi minciuna propagată prin mass-media, dar şi defăimarea prin atribuirea unor jigniri gratuite, suburbane. Exact ceea ce a făcut purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, într-o seară de dinainte de weekend, probabil depresivă, când a hotărât să se războiască cu nişte jurnalişti ce i se înfăţişau ca nişte hidre.
„Şi uite aşa mai frigem nişte purceluşi anti-guvernamentali la proţap şi le dăm block şi mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaţilor care nu mai este. În seara asta era unul care acum era reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, şi care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariştii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoşilor, nici nu ştiţi câtă plăcere îmi provocaţi”, a scris omul Guvernului pe pagina lui de facebook.
Evident, presa a reacţionat, criticând modul în care un oficial al statului poartă război cu unii jurnalişti. Mirel Palada a invocat libertatea de exprimare în mediu privat, iar acest aspect cred că e o temă cu adevărat de dezbătut, dincolo de mojicia iniţială, prezentă şi în răspunsurile ulterioare.
Domnul Mirel Palada, ca reprezentant al Guvernului, trebuie să cunoască bine prevederile Constituţiei, să le respecte şi să le aplice. “Purceluşii” şi “besmeticii” de jurnalişti au dreptul la informare pentru a se exprima liber şi a informa corect publicul.
În articolul 30 din Constituţie se face referire la libertatea de exprimare: “(1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” Sunt lucruri valabile şi pentru jurnalişti, dar şi pentru cetăţeanul Mirel Palada.
Dacă nu ar fi fost purtător de cuvânt al Guvernului, niciun “besmetic” de jurnalist nu l-ar fi deranjat cu întrebări sau opinii despre activitatea sa. Mirel Palada a ales să se exprime liber pe pagina sa de facebook, în mediul privat, după cum, şmechereşte, atrage atenţia. Dar poate fi admisă această dedublare la o persoană publică? În opinia mea, nu.
La acest tertip a recurs şi europarlamentara Maria Grapini, când a legitimat în parc jurnaliştii de la televiziunile din oraşul său, veniţi să-i filmeze “plimbarea” pro-Voiculescu. A motivat că e acolo în calitate de persoană privată. O aiureală de care încep să se folosească din ce în ce mai mulţi politicieni, ignorând faptul că atunci când reprezinţi o instituţie te înfăţişezi societăţii cu eticheta pusă, nu în haina obişnuită a unui cetăţean. Viaţa privată se poate desfăşura doar în spaţiul casei, iar lumea nu te mai poate privi ca persoană privată dacă te-ai afirmat în spaţiul public ca reprezentând o instituţie. Opiniile tale vor fi corelate automat cu instituţia pe care o reprezinţi şi cu statutul pe care ţi l-ai asumat.
Eu, Simona Ionescu, redactor şef la Evenimentul zilei nu pot scrie pe blogul meu sau pe pagina de facebook altceva decât exprim în ziarul la care lucrez fiindcă oamenii s-ar gândi că undeva se ascunde minciuna sau cenzura. Iar dacă intervine cenzura sau nu crede în ceea ce scrie sau în politica editorială a instituţiei de presă pe care o reprezintă, jurnalistul pleacă să se exprime după bunul plac. Fiindcă şi jurnalistul poartă eticheta instituţiei pentru care lucrează. Iar clamarea libertăţii presei, a libertăţii de exprimare, a deţinerii adevărului absolut consider că nu-şi găsesc locul atâta vreme cât la acel ziar sau la acea televiziune se exprimă alte câteva zeci de jurnalişti. Toţi sunt independenţi, îşi fac propria documentare şi-şi scriu singuri textele. Ultimul exemplu în sensul celor arătate ar fi al Monicăi Ghiurco de la TVR, participantă la mitingul pro-Voiculescu. Orice argument ar aduce, în faţa publicului ea a angajat TVR. Un cameraman sau un producător n-ar fi putut-o face.
În 25 de ani de presă am contabilizat multe situaţii în care jurnaliştii au părăsit instituţia media fiindcă opiniile lor nu se mai identificau cu aceasta. Atitudinea asta lipseşte, însă, politicienilor sau celor ce se învârt în lumea instituţiilor guvernamentale. Mirel Palada n-ar fi provocat nici măcar un oftat în mediul virtual dacă ar fi fost un cetăţean din Ferentari sau Balta Albă. Ghinionul lui e că stă în coasta premierului şi că, aşa cum a recunoscut ulterior postării textului mitocănesc, l-a luat căldura de cap. Problema e că simptomele sale de insolaţie intelectuală s-au extins şi spre premierul Victor Ponta al cărui purtător de cuvânt este.
Recomandările noastre
