Mai degrabă decât un aliat al forţelor occidentale care luptă împotriva ISIS, Recep Tayyip Erdogan este principalul sabotor al acţiunilor acestora, susţine Michael Burleigh, repurtat autor şi istoric britanic. Preşedintele turc ale cărui legături cu ISIS, comerciale şi nu numai, au fost evocate virulent şi de către Vladimir Putin, depune eforturi uriaşe pentru a zdrobi kurzii, singurii care au înregistrat victorii notabile în lupta contra temutei organizaţii teroriste.

În general, despoţii au nenumăraţi admiratori care îi aclamă drept salvatorii naţiunilor lor. Propriul univers devine dintr-o dată prea strâmt astfel încât aceştia ajung să se ia în coarne cu alţi despoţi care, de asemenea, simt că sunt prea mari pentru un pământ atât de mic. Este şi cazul recentei înfruntări dintre Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, după doborârea avionului rusesc de vânătoare, pe care cele mai importante diplomaţii ale lumii se străduiesc în prezent s-o tempereze.

Putin nu este nici pe departe curat ca lacrima în povestea doborârii avionului. Numai în ultimele luni, forţele sale aeriene au comis mici violări ale spaţiilor aeriene vestice, de nenumărate ori şi în locaţii diferite. Dar a avut sau nu dreptate Putin atunci când, după doborârea avionul, a acuzat Turcia, autoarea acestei “lovituri de cuţit aplicate pe la spate”, că este complicea teroriştilor ISIS? Şi există vreun sâmbure de adevăr în acuzaţiile lui Putin – care a decis să expulzeze 39 de oameni de afaceri turci prezenţi la o conferinţă de lucru la Moscova – cu privire la Turcia care susţine/sprijină teroriştii ISIS cumpărându-le petrolul?  

Ultimii dintre afirmaţii a determinat un răspuns furibund din partea lui Erdogan, care spune că Putin este doar un “calomniator”. În realitate însă deşi oficial, Turcia este deplin implicată în lupta împotriva temutei grupări jihadistei, regimul Erdogan s-a făcut, în repetate rânduri, că nu vede acţiunile ISIS pe teritoriul turc, ca şi pe cele ale afaceriştilor sau contrabandiştilor turci implicaţi în tot felul de combinaţii cu sângeroasa organizaţie teroristă, explică istoricul britanic într-un amplu material pentru Daily Mail.

În octombrie, Turcia le-a permis avioanelor de luptă americane să folosească baza de la Incirlik pentru operaţiunile împotriva ISIS, promiţând ferm să se alăture luptei. Rachetele lansate de avioanele Turciei au avut însă o ţintă clară şi precisă: singura forţă care reprezintă în momentul de faţă o ameninţare reală pentru ISIS şi care a înregistrat, pe câmpul de luptă, numeroase victorii împotriva temuţilor terorişti – kurzii din interiorul Siriei. Problema e că Erdogan, care de ani de zile trudeşte, fără scrupule, să concentreze puterea în propriile mâini, consideră kurzii o ameninţare mai mare decât ISIS la adresa naţiei sale, mai spune istoricul britanic.

O cincime din cele 75 de milioane de suflete ale Turciei sunt kurzi care alături de fraţii kurzi din Siria, Iran şi Iran visează să aibă propria ţară, cu o populaţie care ar putea ajunge la 40 de milioane. Erdogan vede în asta o ameninţare uriaşă la adresa Turicei şi nu se va da niciodată în lături să foloseasă orice să-i lovească, indiferent de contextul internaţional. În plus, îl urăşte de moarte pe Bashar al-Assad şi este conştient că dacă ISIS slăbeşte, atunci forţele preşedintelui sirian, susţinute de Rusia, vor fi capabile să facă pasul decisiv către victoria finală.

De fapt, ISIS ar putea fi rapid învinsă dacă forţele kurde din Siria şi Irak, împreună cu gherilele kurde din Turcia, ar fi lăsate să-şi vadă de treabă, în condiţiile în care acestea s-au dovedit extraordinar de eficiente şi pregătite din punct de vedere militar. Dar asta nu se va întâmpla atâta timp cât kurzii din Siria şi nordul Irakului sunt supuşi bombardamentelor constante ale forţelor aeriene turce. O fi Turcia membră NATO însă Erdogan îşi vede în continuare de planurile lui, făcând tot ce este posibil pentru a paraliza forţele care lovesc ISIS-ul de care are el atâta nevoie.

"Dacă într-o zi Turcia se va alătura UE, ea o va face în funcție de interesele ei naționale și identitare. În viziunea ei, nici NATO nu merită o abordare mai ge­ne­roasă: de când cu războaiele din Irak și, mai cu seamă, prin jocul ei ciudat cu ji­hadiștii din Siria și cu Hamas-ul din Gaza, Ankara a arătat clar că respectă principiul de solidaritate atlantică numai când are un profit de pe urma lui.

A crede că Turcia este „occidentală“ pen­tru că este membră NATO și „europeană“ pentru că bate la ușile de la Bruxelles este o eroare de analiză din partea decidenților occidentali, care confundă identitatea ci­vi­lizațională a Occidentului cu interesele eco­nomice, strategice, instituționale", scria, la rândul său în Politique Internationale, analistul Alexandre Del Valle.