Descoperire uriașă. A fost găsit un diamant de 2.500 de carate, cel mai mare din ultimii 100 de ani

Descoperire uriașă. A fost găsit un diamant de 2.500 de carate, cel mai mare din ultimii 100 de aniDiamantele roz/ Sursa foto: GettyImages

Cel mai mare diamant găsit în ultimul secol a fost descoperit într-o mină din Botswana. Diamantul, care nu are încă un nume, a fost prezentat lumii în cadrul unei ceremonii de vizionare, la biroul președintelui Botswana, Mokgweetsi Masisi.

Diamantul cântărește aproximativ 1 kilogram, iar Masisi a fost unul dintre primii care l-a ținut în mână.

O descoperire uriașă

Guvernul din Botswana a anunțat că diamantul de 2.492 de carate este al doilea ca mărime descoperit vreodată într-o mină. Este cel mai mare diamant găsit din 1905 încoace.

Diamantul a fost prezentat lumii la biroul președintelui Botswana, Mokgweetsi Masisi, și cântărește aproximativ 0,45 kg. Oficialii au spus că este prea devreme pentru a-l evalua sau pentru a decide cum va fi vândut. Un alt diamant mai mic, descoperit în aceeași mină din Botswana, a fost vândut cu 63 de milioane de dolari în 2016, stabilind un record pentru un diamant brut.

„Aceasta este o pagină de istorie”, a declarat Naseem Lahri, directorul general al Lucara Diamond Corp., compania canadiană care a găsit diamantul. „Sunt foarte mândru. Este un produs al Botswana.”

Lucara a declarat într-un comunicat de miercuri că a recuperat diamantul „excepțional” de la mina Karowe din centrul Botswana. Lucara a menționat că este o piatră de „înaltă calitate”. Aceasta a fost găsită intactă, folosind tehnologia cu raze X destinată identificării diamantelor mari.

„Suntem extaziați de descoperirea acestui diamant extraordinar de 2.492 de carate,” a spus William Lamb, președintele și CEO-ul Lucara.

Greutatea diamantului îl face cel mai mare descoperit în ultimele 119 ani și al doilea cel mai mare diamant scos vreodată dintr-o mină, după diamantul Cullinan descoperit în Africa de Sud în 1905. Cullinanul faimos cântărea 3.106 carate și a fost tăiat în pietre prețioase. Unele dintre acestea fac parte din bijuteriile coroanei britanice.

Un diamant mai mare, dar de o calitate mai mică, a fost descoperit în Brazilia la sfârșitul anilor 1800. Însă, acesta a fost găsit deasupra solului și se crede că făcea parte dintr-un meteorit.

Mina Karowe din Botswana, producătoarea celor mai mari diamante

Botswana, o țară cu 2,6 milioane de locuitori din sudul Africii, este al doilea cel mai mare producător de diamante naturale după Rusia și a descoperit toate pietrele mari din lume în ultimii ani. Mina Karowe a produs alte patru diamante de peste 1.000 de carate în ultima decadă.

Înainte de această descoperire, diamantul Sewelo, găsit la mina Karowe în 2019, era recunoscut ca fiind al doilea cel mai mare diamant din lume, având 1.758 de carate. A fost achiziționat de casa de modă franceză Louis Vuitton pentru o sumă nedivulgată.

Diamantul Lesedi La Rona de 1.111 carate, tot din mina Karowe din Botswana, a fost cumpărat de un bijutier britanic pentru 53 de milioane de dolari în 2017. Alt diamant din Karowe, The Constellation, a fost vândut pentru recordul de 63 de milioane de dolari.

Diamantele se formează atunci când atomii de carbon sunt presați împreună sub o presiune ridicată, adânc sub pământ. Oamenii de știință spun că majoritatea diamantelor sunt de cel puțin un miliard de ani vechime, iar unele au mai mult de 3 miliarde de ani, relatează Express.UK

Ne puteți urmări și pe Google News