Editura Evenimentul si Capital

Descoperire senzațională în Arhiva siguranței. Căpitanul Zelea Codreanu și istoria secretă a atentatului din 1934

18-04/cod-a-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 7858 Vizualizari

Despre personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu s-a scris mult, fiind unul din personajele emblematice ale României anilor ’20-’30.

Cunoscut sub titulatura de “Căpitanul”, Corneliu Zelea Codreanu a fost inițiatorul și a devenit simbolul unei mișcări naționaliste de dreapta, asemănătoare celor fasciste din Europa, cunoscută sub numele de “Mișcarea Legionară”. O mișcare politică care a avut o bază ideologică antisemită și care a promovat violența și asasinatul politic ca instrumente de acapararea puterii. A făcut numeroase victime printre politicieni și ziariști, a suferit pierderi grele.

Un document ignorat

Din studierea arhivelor fostei Siguranțe a St

Un document care până acum a fost tratat într-un registru secundar sau ignorat de istoriografia dedicată acestei perioade. Mulți au considerat că atentatul eșuat din 1934 este un fals eveniment, o născocire istoriografică menită să justifice o crimă. Numai că, așa cum spuneam, în Arhiva Siguranței am descoperit că s-a păstrat o notă extrem de detaliată asupra acestui eveniment.

O tentativă de asasinat care l-a avut în prim-plan pe Mihai Stelescu, mâna dreaptă a Căpitanului, cel care după acest moment avea să devină cel mai înverșunat adversar al acestuia.

Până în acest moment nu exista nici un document care să facă lumină asupra evenimentelor, dar în toată memorialistica legionară apare negru pe alb faptul că Mihai Stelescu și-a recunoscut vina.

Este vorba despre tentativa de asasinat la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, petrecută în 1934, la inițiativa unor cercuri extrem de apropiate Palatului. Dar nu numai, pentru că veți vedea că vom descoperi și legături cu cercul Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui, dar și cu cercuri masonice.


Nunta lui Codreanu a fost un eveniment deosebit: „La 13 iunie, am plecat la Focşani, cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare a nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 de oameni, care fuseseră încartiruiţi cu toţii şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani (exceptând evreii) primeşte să găzduiască pe oaspeţi. A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal - aşa era programul - şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în faţa unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu prof. A.C.Cuza şi generalul Macridescu, Hristache Solomon, col. Blezu, col. Cambreanu, Tudorancescu, Georgică Niculescu, maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 de care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la şapte kilometri de oraş, în Crâng şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani”, povestește C.Z. Codreanu


Tema naționalității lui C.Z. Codreanu apare în 1938, când procurorul militar Ionescu, in procesul intentat “Căpitanului” a spus: ‚Ce vroia sa afle aici Corneliu, fiul lui Zelinzki si al Elizei Brauner’ ? ‚Ce vroia sa afle omul care ducea o actiune de intelegere cu organizatii străine’ ? Ideea pe care o regăsim și în acest document din Arhiva Siguranței era că originea celui care vorbea despre renașterea României nu era una neaoș românească. Drept răspuns, avocata lui Codreanu a spus că “Tatăl lui Corneliu Codreanu, Ion Zelea Codreanu își trage obârșia dintr-o familie de răzeși moldoveni din satul Ighești, din ținutul Storojinetului din Bucovina. Tatăl acestui Ion Zelea Codreanu se numea Neculai Zelea, numele de Zelea provenind din amintirea imbrăcăminții de luptă a ostașilor moldoveni.”


Cercul Elenei Lupescu

De ce era importantă această grupare, cunoscută sub numele de Camarila Regală și construită în jurul personalității Elenei Lupescu, concubina oficială a Regelui Carol al II-lea, dar mai ales care erau relațiile cu Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară?

Curentul naționalist cu influențe puternice de extremă dreaptă și inițiative antisemite condus de Corneliu Zelea Codreanu reușise ca în numai 10 ani să devină un jucător important pe scena politică din România. Adepții acțiunii, al exemplului personal, promotori ai răspunsului violent la provocările autorităților, adepții Mișcării Legionare reprezentau un curent politic și de idei care era în concordanță cu mișcările similare, fasciste și național-socialiste din Spania, Italia și Germania.

Contestatari ai vechii ordini politice, a structurilor de putere tradiționale, legionarii reprezentau pentru Regele Carol al II-lea o variantă ideală de consolidare a regimului de putere personală pe care- l promova de la reîntoarcerea pe tron.

Relațiile acestuia cu Corneliu Zelea Codreanu au fost marcate de interesul Regelui pentru subordonarea Mișcării, mergând până la propunerea directă pe care i-a făcut- o lui Codreanu de a-l proclama drept conducător, promițându-i postul de primministru.

„La sfârşitul lunii februarie 1937, a avut loc o întâlnire secretă între Carol al IIlea şi Corneliu Zelea Codreanu. Cu acest prilej, Regele a afirmat că „simpatizează foartemult” Mişcarea Legionară, că vrea să înlăture guvernul Tătărescu şi să instaureze un regim personal, bazat pe Mişcarea Legionară. Suveranul i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu să-l proclame „Căpitanul” Mişcării Legionare, iar el îl va numi şeful guvernului. Corneliu Zelea Codreanu nu a acceptat însă oferta, afirmând că legionarii nu erau încă pregătiţi pentru guvernare, iar în privinţa şefiei a arătat că legionarii i-au jurat lui credinţă, nu altcuiva, şi că această credinţă nu putea fi obiectul unui trafic politic. Din acel moment s-a produs ruptura definitivă a relaţiilor dintre Carol al II-lea şi Corneliu Zelea Codreanu.”, afirmă istoricul Ioan Scurtu, „Politică și viață cotidiană în România, în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea”).


Nici originea mamei sale nu a scăpat de cercetarea Siguranței, fiind subliniată nu numai originea cehă, dar și trecutul infracțional al bunicului pe linie maternă. Sursele pro-Codreanu susțin contrariul: “Soția lui Ion Zelea Codreanu, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghii și a românului ortodox, dupa mamă, Costache Brauner. Acest Costache Brauner este fiu al româncei Cernea și al lui Adolf Brauner, de origine german bavarez”.


Schița arborelui genealogic este realizată tot de către Siguranță și are rolul de a consolida analiza asupra originii “impure” a lui Corneliu Zelea Codreanu.


A fost Stelescu folosit de Siguranță? Sau de Elena Lupescu?

Regimul instaurat de Carol al II-lea, Partidul Național Liberal, masoneria și industriașii grupați în jurul Elenei Lupescu, cunoscuți sub numele de Camarila Regală, aveau interes ca Mișcarea Legioanară să intre sub influența Regelui. Corneliu Zelea Codreanu a rezistat tuturor promisiunilor făcute, preferând să adopte o tactică defensivă, dar arătându-și puterea din când în alegeri sau în atentate asupra unor ziariști sau politicieni. La acestea Guvernul răspundea cu la fel de acțiuni violente, legitimând într-un sens absurd demersurile “Căpitanului”. Dar obiectivul principal al lui Carol al II-lea și al Elenei Lupescu rămânea acapararea Mișcării Legionare. Iar aici și-a făcut apariția mâna dreaptă a Căpitanului, Mihai Stelescu. A fost “exploatat în orb” sau s-a mizat mult pe frustrarea celui care credea că este mai important decât Codreanu în Mișcarea Legionară?

Ambele variante pot fi adevărate, dar conflictul dintre Corneliu Zelea Codreanu și Mihai Stelescu a făcut senzație în epocă, fiind unul din puținele atacuri publice la adresa conducătorului mișcării legionare care avea efect, întrucât venea din partea celui care stătuse la dreapta sa.

Vorbim de o personalitate care în epocă era considerată la fel de strălucitoare ca cea a lui Codreanu, una din dovezi fiind că atunci când Mihai Stelescu a devenit parlamentar (în același timp cu Corneliu Zelea Codreanu) a fost considerat o revelație, discursurile sale fiind mult mai captivante decât cele ale Căpitanului.

Mihai Stelescu, rivalul lui Codreanu

Mihai Stelescu era o personalitate puternică a Legiunii, scrisese cîteva dintre cele mai cunoscute cântece ale Legiunii, condusese unele dintre cele mai agresive echipe electorale în 1933, contribuia des cu articole la ziarul legionar Axa, fusese deputat al Legiunii şi reprezentase Legiunea în negocierile cu alte grupuri ultranaţionaliste. După ruptura de Căpitan, Mihai Stelescu a înfiinţat propria organizaţie numită Cruciada Românismului (1935-1937). Cruciaţii au negat că ar fi vorba despre o mişcare nouă, susţinînd: „Continuăm cu acelaşi crez, cu acelaşi entuziasm lunga bătălie ultranaţionalistă”.


Localizarea principalilor capi legionari, în octombrie 1937


Începuturile lui Stelescu

Născut la Galați, Mihai Stelescu aderă încă din liceu la Legiunea Arhanghelul Mihail, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanți activiști din județul Covurlui. Pentru militantismul său a fost decorat cu Crucea Albă, cea mai înaltă distincție legionară, acordată pentru vitejie non-violentă, “pentru desăvârșire sufletească”.

În iulie 1932, la 25 de ani, Stelescu a devenit cel mai tânăr deputat legionar. După asasinarea premierului I.G. Duca este judecat împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, general Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții pentru conspirație criminală, fiind achitat.

“Memorialistica legionară acreditează teza conform căreia s-ar fi lăsat convins de Siguranță să organizeze un atentat împotriva căpitanului, dar cel ales pentru „a-l otrăvi pe Codreanu” ar fi cedat nervos și s-ar fi autodenunțat... Nu există, în acest sens, nici o dovadă arhivistică pentru această aserțiune”, spun sursele oficiale.

Greșit, pentru că așa cum spuneam, există această dovadă arhivistică, rătăcită în miile de pagini din dosarele dedicate lui Corneliu Zelea Codreanu și Mișcării Legionare de către Siguranța Statului.

O Notă de o importanță istorică deosebită, care poate lămuri misterul luptei dintre Mișcarea Legionară și Carol al II-lea.

Cum a fost pedepsit Stelescu

Dacă citim biografia lui Mihai Stelescu vedem că s-a născut în 1907 la Galați și a murit pe 16 iulie 1936, la București, asasinat de un grup de legionari. Un asasinat care a survenit ca urmare a condamnării lui de către „Consiliul de onoare” al Legiunii, întrunit la 24 septembrie 1934, care l-a declarat pe Stelescu vinovat de „înaltă trădare față de Legiune și Căpitan”. Un asasinat în directă legătură cu documentul pe care îl veți citi.

Crima s-a petrecut în momentul în care Mihai Stelescu era internat în spital și a fost redată astfel în ziarul “Cruciada Românismului” pe care acesta îl fondase:

Joi 16 iulie, orele 7, Mihail Stelescu, conducăturul «Cruciadei românismului», a fost asasinat mișelește într-una din clinicile Spitalului Brâncovenesc, de-o bandă compusă din zece derbedei. Atentatorii, terorizând personalul de serviciu cu revolverele în mână au pătruns în camera în care Mihail Stelescu era internat în urma intervenției chirurgicale. S-au tras asupra victimei 38 de gloanțe cari l-au nimerit în plin, omor pe loc. După ce au comis crima, atentatorii au măcelărit corpul neînsuflețit al lui Mihail Stelescu cu o secure, dovedinduși cu prisosință, instinctele bestiale.”

Cei care l-au omorât pe Mihai Stelescu erau foștii lui camarazi de cuib (cuibul legionar avea maxim 13 membri). Ei au fost glorificați de legionari sub numele de Decemvirii (de la numărul lor de 10), alături de Nicadori (cei 3 care l-au ucis pe I.G. Duca în 1933 - Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace). Trei dintre ei erau studenți la teologie! Și totuși au înfăptuit crima!

Ion Caratănase, student, vicepreşedintele Centrului studenţesc, Ştefan Curcă, student, Iosif Bozântan, avocat în Oradea, Gavrilă Bogdan, student, Ion Atanasiu, student la teologie, Radu Vlad, student la teologie, Ion State Grigore, şofer, Ion Pele, Ştefan Georgescu, student la teologie şi Ion Trandafir, student la chimie.


Teoriile conspiraționiste se regăsesc în multe note informative, fiind luate în calcul toate zvonurile, toate bârfele, toate discuțiile, acestea fiind raportate imediat la București


Un exemplu asupra felului în care serviciul de informații român supraveghea misiunile diplomatice aflate la București. Modul în care reacționau sovieticii este monitorizat atent de către Siguranță. Mișcarea Legionară interesa ambasada URSS doar din perspectiva provocărilor pe care le puteau realiza comuniștii români și care puteau fi puse pe seama adepților lui Corneliu Zelea Codreanu


Personajele implicate în atentatul la adresa lui Codreanu

O să încercăm să contextualizăm acest moment, pentru o mai bună înțelegere a situației.

Personajele principale ale complotului pomenite în document Siguranței sunt Mihai Stelescu, în 1934, mâna dreaptă a Căpitanului, și Luca Gheorghiade, director în Ministerul Comunicațiilor. Gheorghiade era un apropiat a două personaje importante în epocă: Richard Franasovici și Victor Iamandi, ambii politicieni liberali, dar făcând parte din cercul de influență al lui Carol al II-lea și al Elenei Lupescu. Despre ultimii doi se știe că erau masoni de rang înalt.

Nu sunt lipsite de importanță aceste precizări, întrucât Richard Franasovici a fost unul din tinerii liberali pe care a contat Regele în tentativa de a sparge unitatea PNL, în 1934 fiind întocmit chiar și un proiect de decret regal prin care acesta devenea prim-ministru. Acesta a renunțat din cauza faptului că provenea dintr- o familie de sârbi stabiliți în Banat, ce căpătaseră cetățenie doar în 1906, recomandându-l pe bunul său prieten Gheorghe Tătărăscu, care devine primministru în 3 ianuarie 1934.

Un liberal important

Richard Fransovici este membru al Partidului Conservator și, din 1908, intră în Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu. Participă, ca ofițer, la Primul Război Mondial. După Unire se înscrie în Partidul Național Liberal, făcând parte din aripa „tânără“ a partidului (opusă „bătrânilor“, respectiv conducerii brătieniste). În 1919 este deputat. Devine director al ziarului L’Indépendence roumaine, un ziar important în publicistica interbelică.

Richard Franasovici ocupă funcții în Ministerul de Interne începând din 1922, când este numit secretar general. Între 30 octombrie 1923 – 20 octombrie 1924 și 21 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928 este subsecretar de stat în minister. În 1934, tinerii liberali, îl propun la șefia guvernului pe Richard Franasovici, care refuză explicând regelui Carol al II-lea că nu putea primi, deoarece găsea nepotrivit ca șeful guvernului să fie un om care primise cetățenia română abia în 1906. Richard Franasovici va ocupa în două rânduri fotoliul de ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor (14 noiembrie 1933 – 3 ianuarie 1934 și 5 ianuarie 1934 – 18 noiembrie 1937). La 18 noiembrie 1937 este numit Ministru de Interne, post pe care îl ocupă până la 28 decembrie 1937.


Legația germană a urmărit extrem de atent procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, având reprezentanți în sală. Nu au existat intervenții directe ale diplomaților germani la București, însă notele informative ale Siguranței arată că preocuparea Berlinului asupra modului în care procesul se desfășura. Mai mult, după condamnarea la 10 ani de muncă silnică, Carol al II-lea avea să afle de la Adolf Hitler că lucrurile nu se sfărșeau aici. Constantin C. Giurescu, în Amintirile sale, scrie: „La Berghof, Hitler ceruse lui Carol al II-lea să aducă Garda de Fier la putere, ceea ce ar fi însemnat o totală schimbare în politica României şi, în acelaşi timp, o ameninţare directă pentru rege”. În memoriile sale, Ion Mocsony-Stîrcea a lansat ideea că „încă în tren fiind, de pe teritoriul Cehoslovaciei, Carol a telegrafiat în ţară lui Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, să lichideze principalele căpetenii legionare, în frunte cu C.Z. Codreanu”. Pe 28 noiembrie Carol al II-lea ajungea în România, iar în noaptea 29-30 noiembrie era asasinat Corneliu Zelea Codreanu


O analiză a stării de spirit a populației după condamnarea lui Corneliu Zelea Codreanu. După cum se vede, legionarii au așteptat până în ultimul moment o intervenție străină, adică a Germaniei hitleriste.


Un alt dușman al lui Codreanu

Un alt actor important în aceast complot este Victor Iamandi. Victor Iamandi s-a născut pe data de 15 februarie 1891 în satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iaşi și s-a stins din viață între 26 și 27 noiembrie 1940 în închisoarea Jilava, omorât de legionari. El a fost avocat, profesor şi om politic.

Licenţiat al Facultăţii de Drept şi al celei de Litere, specializarea istorie, din cadrul Universităţii din Iaşi (1913- 19l4). Practică avocatura şi este numit profesor de istorie la Liceul Naţional din Iaşi. Membru PNL de la sfârşitul Primului Război Mondial, devine deputat în 1922 şi îndeplineşte mai multe funcţii ministeriale în guvernele conduse de Gh. Tătărescu: sub-secretar de Stat la Ministerul de Interne (5 ianuare-1 octombrie 1934), ministru secretar de Stat (2 octombrie 1934-29 august 1936), ministru al Cultelor şi Artelor (29 august 1936- 28 decembrie 1937), demnitate ce i-a permis promovarea unor legi de organizare a teatrelor şi operelor.

După instaurarea regimului autoritar carlist, pe care l-a susţinut necondiţionat, a deţinut şi alte demnităţi: ministru al Educaţiei Naţionale şi ad-interim la Culte şi Arte (concomitent, 10 februarie- 30 martie 1938); ca ministru al Justiţiei (30 martie 1938-23 noiembrie 1939), a legiferat actele adoptate împotriva legionarilor, fiind considerat unul din principalii adversari ai Mișcării. Consilier regal din 23 noiembrie 1939 şi membru al Directoratului FRN (20 ianuarie 1939); apropiat al camarilei regale, considerat unul dintre „miniştrii-ponei” ai regelui Carol II.

Un reputat gazetar Pamfil Şeicaru (n. 1894, Buzău – d. 21 octombrie 1980, München/Germania) a fost un ziarist român, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Şeicaru a făcut studii juridice obţinând licenţa în Drept. Între 1916 și 1918 a luat parte ca ofiţer la operaţiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. De la regele Ferdinand I primeşte ordinul „Mihai Viteazul”, pentru curajul dovedit în luptele de la Cerna-Jiu, iar de la generalul Berthlot ordinul ”La Croix de Guerre”. A fostdeputat în parlamentul României în 1928, 1931 şi în 1933. Ziarist de mare talent, a fost director al ziarului Bucovina (Cernăuţi) şi a participat la editarea revistei Gândirea. În 1928 înfiinţează ziarul Curentul, pe care l-a condus până la plecarea sa din ţară în 1944.


Regimul închisorii de la Jilava a fost unul extrem de dur pentru Corneliu Zelea Codreanu. Contactele cu familia au fost reduse la nivel minim, rudele care-l vizitau fiind supuse unui regim de supraveghere strict, fiind urmărite în permanență. Pentru autorități, Codreanu rămânea o primejdie demnă de luat în seamă.


Soția lui Corneliu Zelea Codreanu avea să fie urmărită și de puterea instaurată de comuniști, Securitatea Poporului, fiind localizată în 1950 ca proprietară a unui debit de tutun. I s-a retras autorizația imediat, fiind lăsată fără nici o sursă de venit.


Legăturile Codreanu-Elena Lupescu

Până la acel moment, 1937, Corneliu Zelea Codreanu fusese curtat de Elena Lupescu, care-i transmisese numeroase mesaje de prietenie, fiind greu de presupus că a stat ascuns în casa doamnei Cernăianu, vara primară cu Elena Lupescu, și ea evreică botezată - soția publicistului Codin Cernaianu, fără acordul acesteia. În casa acestora din str. Simonide 13 s-a adăpostit Corneliu Zelea Codreanu după asasinarea lui Duca, ucis de legionari în 1933.

Căpitanul era în relații prietenești și cu unul din cei mai apropiați colaboratori ai Regelui Carol al II-lea, Constantin (Puiu) Dumitrescu, secretarul personal al acestuia, după cum rezultă din memoriile lui Armand Călinescu, un alt om politic pe care se baza camarila regală în lichidarea legionarilor.

În octombrie 1933, Gavril Marinescu, prefect al Poliției și ministru de Interne, îi mărturisea lui Armand Călinescu despre o vizită făcută Regelui la Sinaia, unde a dat detalii cu privire la legătura lui Puiu Dumitrescu (secretarul particular al regelui) cu doamna Ella Manu (n.n. viitoarea soție a lui Puiu Dumitrescu și unul din motivele pentru care va cădea în dizgrație). Tot de la Gavrilă a aflat Regele că Dumitrescu are legături cu legionarii şi că s-aîntâlnit de câteva ori cu Zelea Codreanu.

„Duduia” devine ținta Legiunii

Numai că legătura dintre Carol al II-lea și Corneliu Zelea Codreanu a fost marcată la un moment dat de aversiunea legionarilor față de Elena Lupescu, concubina oficialăa Regelui. Aversiune ce creștea pe măsură ce Mișcarea Legionară câștiga influență politică, iar presiunile Germaniei asupra României creșteau.

Atitudinea lui Zelea Codreanu și a legionarilor nu era singulară la acel moment, numeroși lideri politici fiind împotriva Camarilei, sistemului de protecție și influență la cel mai înalt nivel instituit de “Duduia”, așa cum era cunoscută Elena Lupescu în protipendada bucureșteană.

Mișcarea Legionară devenise o amenințare directă la adresa acesteia, primele semne venind într-o circulară din 26 noiembrie 1935, în care C.Z. Codreanu îşi exprima dezacordul faţă de atacurile publicate de ziarul „Porunca vremii” împotriva lui Iuliu Maniu, precizând într-un comunicat către legionari că liderul naţional-ţărănist „nu atacă pe rege, ci vîscul din jurul său, care omoară pe rege şi nimiceşte monarhia românească”.

Asasinarea, un pericol iminent

La Congresul studenţilor legionari, desfăşurat în aprilie 1936, la Tîrgu Mureş, au fost criticate situaţia politică din ţară precum şi Camarila Regală. Cu acel prilej, s-au constituit „echipe ale morţii”, care au depus următorul jurămînt: „Jur cu preţul sîngelui că vom apăra onoarea şi că vom pedepsi pe canalii şi trădători”. Între cei vizaţi se aflau: Armand Călinescu, fost subsecretar de stat la Interne în mai multe guverne şi unul dintre apropiaţii regelui, Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, Virgil Madgearu şi Elena Lupescu.

După congres, legionarii au difuzat un manifest intitulat „Duduia”, în care concubina regelui era atacată în termeni foarte duri.

Toate aceste evenimente au legătură cu nota găsită în arhivele Siguranței referitoare la tentativa de asasinare a lui Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii plecaseră pe un drum în care aveau să-și găsească sfârșitul unii dintre ei.

Numai că, în opinia noastră, decizia Regelui Carol al IIlea de a-l lichida a fost nu numai politică, ci și personală. Regelui i-a fost extrem de frică ca prima victimă a acestui conflict să nu fie Elena Lupescu. Mai ales că oamenii lui C.Z Codreanu dovediseră că nu se dau în lături de la aplicarea unor măsuri extreme.

Semnificativ este faptul că în momentul în care Regele Carol al II-lea decide condamnarea și arestarea principalilor lideri ai Mișcării Legionare și întreprinde în 1938 un turneu la Paris (19-21 noiembrie), Londra (15-18 noiembrie) și Berlin (24 noiembrie) pentru a testa reacția celor pe care-i considera principalii aliați, dar și a lui Hitler, “Duduia” era plecată din țară. Se afla la Paris, sub supravegherea a patru agenți ai Siguranței, un soi de gărzi de corp, de frica răzbunărilor legionare. Patru agenți de pază alocați Elenei Lupescu, în condițiile în care I.G. Duca, fost premier, asasinat de legionari, nu avusese decât un agent de pază, arată în mod evident frica lui Carol al II-lea de gloanțele promise de adepții lui C.Z. Codreanu.

Așa că s-a semnat și sentința la moartea a celui care a condus Mișcarea Legionară.


Corneliu Zelea Codreanu, înconjurat de legionari, la apogeul puterii


Eliminarea lui Codreanu

Potrivit anchetei făcută în 1940 de către Horia Sima, urmașul lui Codreanu, “Maiorul de jandarmi Alexandru Dinulescu, cel care a condus efectiv acţiunea din noaptea de 29-30 noiembrie 1938, a declarat că fusese chemat în cabinetul ministrului de Interne Armand Călinescu, unde se afla şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu i-a spus că „din motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui”. Conform planului elaborat, în seara zilei de 29 noiembrie, Codreanu şi ceilalţi 13 legionari aflaţi în închisoarea din Rîmnicu Sărat au fost urcaţi în 2 maşini şi legaţi cu braţele la spate, fiecare avînd în spatele lui cîte un jandarm. Potrivit instructajului, în momentul cînd el (A. Dinulescu) a făcut un semnal luminos cu lanterna, fiecare jandarm a scos din buzunar sfoara pe care o avea pregătită şi a strîns-o în jurul gîtului legionarului aflat în faţa sa”…

„Evenimentul Istoric” redă în totalitate acestă notă de o importanță deosebită care poate lămuri circumstanțele unei epoci extrem de violente din istoria României:

N O T Ă

Încercarea de atentat împotriva lui CORNELIU ZELEA CODREANU, este comentată în cercurile Gardiste, astfel:

În fața valului crescând de simpatie, cu care este înconjurată Garda de Fier de către marele public, ca o urmare a actului de disolvare de la 9 Decemvrie 1933 și a arestărilor în masă operate după 30 Decemvrie 1933, partidul liberal s’a convins că trebuie să lupte cu mijloace machiavelice și că nu trebue să se rețină dela nici un act ori cât de murdat ar fi el, în urmărirea scopului propus: destrămarea Gărzii de Fier.

Astfel datorită unor legături de rudenie prin alianță, existente între soția lui STELESCU (prim aghiotant al Căpitanului) și Dl. LUCA GHEORGHIADE, director general la Ministerul de Comunicații, a ajuns la cunoștința unor influenți membri în guvernul liberal (Dnii FRANASOVICI și VICTOR IAMANDI) unele nemulțumiri ale lui STELESCU împotriva Căpitanului, nemulțumiri cari își aveau explicația numai în vanitatea exagerată a lui STELESCU, de a fi cel mai apropiat om a lui CODREANU, și care astfel nu putea privi cu ochi buni prea desele consfătuiri și atențiunea ce acorda Căpitanul unor persoane ca POLIHRONIADI, VIRGIL IONESCU, CRISTESCU și alții.

Aceste slăbiciuni au fost speculate de către Dnul LUCA GHEORGHIADE, care a invitat la masă de multe ori pe STELESCU și căruia i-a arătat că, atâta timp cât Garda de Fier va avea în fruntea ei un om cu conștiința pătată de crimă și cu un intelect redus, nu-și va putea ajunge țelul ei, deși sunt mulți romîni cari nutresc simpatie idealului urmărit. Alta ar fi situația, dacă STELESCU ar fi conducătorul și că nimic nu este care să-l împiedice de a-l substitui, numai că în acest caz este absolută necesară dispariția Căpitanului.

La început propunerile nu au prins, dar perseverând pe această cale și mai ales insinuând că, CORNELIU CODREANU este în solda Dlui MALAXA și a D-nei L. (n.n. ELENA LUPESCU, amanta Regelui Carol al II-lea) la acărei verișoară (D-na Inginer CERNĂIANU) s’a adăpostit în una din nopțile când era urmărit de poliție și prin care azi primește fonduri atât STELESCU cât și mai apoi tânărul de 18 ani COTEANU, din Galați, un admirator convins și ori când gata de sacrificiu pentru STELESCU, s’au hotărât să accepte propunerea de a-l suprima pe Căpitan, altă cale de eșire negăsind. A contribuit la luarea acestei hotărâri și garanția pe care o constituia prietenia Dlui LUCA GHEORGHIADE cu Dl R. FRANASOVICI precum și unele afirmațiuni referitoare la viitorul lor, discuțiuni ce au avut loc atât la mesele oferite de Dl.LUCA GHEORGHIADI, cât și întrevederile cu Dl. PANFIL SEICARU, directorul ziarului ”Curentul”.

Între timp, Căpitanul a dat în grija lui STELESCU organizarea și conducerea ”LEGIUNII SPORTIVE” a Gărzii de Fier. STELESCU a făcut așa fel ca Dl. LUCA GHEORGIADE să fie ales președintele Legiunii Sportive și la reproșul unora dintre gardiști cu privire la această imixtiune, STELESCU a răspuns că are mână liberă dela Căpitan să procedeze cum va crede și în plus trebue avut în vedere că Dl. GHEORGIADE este un om cu situația materială bună și care a donat Legiunii materialul necesar (bocanci, costume, etc.).

Încă din închisoare, STELESCU a remarcat pe doi gardiști: BEZA și CONSTANTINESCU (atentatorulla viața lui SOCOR) care manifestau nemulțumiri față de conducerea Căpitanului și pe aceștia și-a pus ochii în executarea planului său (BEZA poseda o fotografie a lui STELESCU cu o dedicație mărturisit revoluționară și care constituie un legământ între ei. Această fotografie a fost găsită la o percheziționare a lui BEZA, făcută de poliția Turtucaia). Cu aceștia 2 și cu COTEANU, STELESCU a continuat să facă vizite la LUCA GHEORGIADE, să ia mese și să aibă consfătuiri.

Pe timpul verei Garda de Fier, organizând mai multe tabere la munte și mare, una din aceste tabere a fost pusă sub conducerea lui STELESCU, - tabăra de la Budachi, Basarabia. Între mijloacele de acțiune ale Gărzii de Fier este și fanatizarea Căpitanului. Ori, la Budachi, fotografia Căpitanului dispărea în aceiași măsură în care apărea peste tot chipul lui STELESCU. Concomitent cu aceasta tot acolo, în surdină, se discutau și se comentau atitudinile Căpitanului, în mod nefavorabil tot în aceiași măsură era ridicat în slavă STELESCU. Unii dintre gardiști, revoltați de această stare de lucruri au părăsit ostentativ tabăra și au informat pe Căpitan, care a făcut însă impresia că nu ia în serios aceste informațiuni.

Revenind în București au stabilit data asasinatului, pentru 15 August a.c., STELESCU a amânat-o însă găsind că este mai prudent și pentru scopul urmărit și pentru el personal, ca să fie în acest timp în închisoare, îndepărtând totodată și orice bănuială de amestec și atrăgând în acelaș timp atențiunea cadrelor gardiste asupra sa. Astfel a făcut tot posibilul ca Congresul dela R.Vâlcea să fie interzis, forțând nota până acolo încât autoritățile să dispue arestarea lui și condamnarea pentru un timp cât mai îndelungat.

Stabilindu-se o nouă dată, 5 sau 6 Septemvrie a.c., pentru comiterea asasinatului, ”comitagii lui STELESCU” (așa își ziceau între ei), pentru care LUCA GHEORGIADE avusese grija să procure revolverele și otrava necesară, erau ținuți mai deaproape de către acesta din urmă.

Cum Căpitanul, era încunoștiințat de către BEZA de cele ce se pun la cale împotriva sa, dar nu știa data precisă, - BEZA și CONSTANTINESCU au făcut tot ce era posibil pentru a învinge vigilenta supraveghere a lui LUCA GHEORGIADE. Cu 3 zile înainte de data fixată, unul dintre comitagii a luat un purgativ puternic, care a determinat pe LUCA GHEORGIADE să-l trimită la un doctor în oraș pentru tratament. El însă a plecat la Techerghiol și a informat pe Căpitan de cele plănuite: otrăvirea și în caz de nereușită, împușcarea lui, în una din stațiile de pe linia Constanța-București.

Căpitanul le-a ordonat sa se înapoeze urgent în Capitală și să continue a menține contactul cu LUCA GHEORGIADE și COTEANU, iar cu câteva ceasuri înainte de momentul ales, să procedeze la sechestrarea lui COTEANU, pe care să-l ducă la locuința Generalului CANTACUZINO.

Totodată Căpitanul, în secret, s’a înapoiat în București cu o zi mai devreme.

În ziua fixată, BEZA și CONSTANTINESCU au agățat un taxi, au dat instrucțiuni șoferului că după ce vor merge la locuința unui prieten al lor și după ce acela se va urca în mașină, deși va primi ordin să-i ducă în Strada Romană No.3, (locuința lui LUCA GHEORGIADE), el să meargă pe Splaiul Independenței, locuința Generalului CANTACUZINO, iar la protestările lor să răspundă că a greșit drumul și că va lua direcția ordonată. Lucrurile s-au petrecut aidoma și COTEANU, luat de acasă prin surprindere, a fost dus în felul acesta la locuința Generalului CANTACUZINO, unde a făcut Căpitanului mărturisiri complecte, motivând hotărârea lui, pe acea lozincă lansată chiar de el în Decemvrie 1933 că: „Dacă îl vor ucide să-l răsbune, - Dacă va înainta să-l urmeze, - Dacă îi va trăda să-l omoare”. – Ori el, în urma celor aflate despre trădarea Căpitanului a primit să-l suprime.

Atunci s’au transportat cu toții imediat, cu mașinele, la locuința lui GHEORGHIADE și au procedat în lipsa acestuia de acasă, în protestele servitoarei cari îi credea hoți, și în alarma vecinilor, la percheziția domiciliară, unde au găsit și revolverele și sticla cu otravă, întocmai după indicațiile lui COTEANU. Cu această ocazie au fost arestați la Consiliul de Răsboi, 3 dintre gardiști.

Pentru a se stabili în mod indubitabil amestecul lui STELESCU în acest complot, cu ajutorul unui cifru stabilit între LUCA GHEORGHIADE și el, i s’au expediat de către Căpitan mai multe telegrame. Totodată gardiștii cari sunt cu STELESCU în închisoare, au fost încunoștiințați să-l supravegheze pas cu pas și mai ales să-i studieze stările sufletești. Astfel, i s’a transmis lui STELESCU o telegramă cu următorul cuprins: „Alchimede mort, semnat Luchi. (Alchimede este Corneliu Codreanu, iar LUCA GHEORGHIADE este Luchi, - conform cifrului).

Puțin timp după primirea telegramei, STELESCU părând afectat, a anunțat pe gardiști despre moartea Căpitanului, fără a spune de unde deține informația. A doua zi, STELESCU primește o a doua telegramă cu următorul cuprins: ”Suntem descoperiți, Luchi”. STELESCU este distrus, iar a treia zi când primește o telegramă cu conținutul: ”COTEA făcut mărturisiri complecte, Luchi”, starea sufletească a lui STELESCU este groaznică. Legionarii din închisoare revoltați, așteaptă dispozițiuni de suprimarea lui, mai ales că li se insuflase de el – atunci când au fost condamnați de Tribunalul Vâlcea – neîncrederea în Căpitan, bazați pe faptul că acesta s’a desinteresat de soarta lor, desinteresare depe urma căreia li s’au aplicat pedepse așa grele.

* * *

Căpitanul a ertat pe COTEANU și a dat dispozițiuni ca legionarii în frunte cu STELESCU să fie apărați la procesul ce se judeca în Apel la Craiova, ca și cum nimic nu s’ar fi întâmplat, rămânând ca STELESCU să tragă singur consecințele faptei lui.

* * *

Revolta împotriva lui LUCA GHEORGHIADE, PANFIL SEICARU, Dlor Ministru R. Franasovici și Subsecretar de Stat VICTOR IAMANDI, a atins forme necunoscute până acum. – Este comentat faptul că PANFIL SEICARU nu ese în oraș decât însoțit de câțiva prieteni și că LUCA GHEORGHIADE și-a scos pașaport pentru străinătate (dacă nu cumva a și părăsit țara).

* * *

Pentru ziua de 16 Septemvrie a.c., este convocat la locuința Generalului ZIZI CANTACUZINO, un comitet, care să redacteze un ordin către toate organizațiile din țară, cărora să li se explice toate aceste întâmplări, împrăștiind astfel atmosfera de suspiciune creată de ultimile evenimente și să explice chestiunea adăpostirii Căpitanului, la inginerul CERNAIANU, a cărui soție este evreică și rudă apropiată cu D-na L., adăpostire de scurtă durată și care era să ducă la arestarea Căpitanului, dacă nu pleca imediat de acolo, întrucât poliția a cercetat numai la 15 minute, după plecarea lui, casa CERNAEANU.

Astfel fiind comentată în cercurile gardiste încercarea de asasinare a Căpitanului, vom reveni cu noui informații asupra celor ce se discuță în acele cercuri, pe măsură ce le vom procura.


Elena Magda Lupescu (n. 15 septembrie 1895, Iaşi – d. 30 iunie 1977, Estoril, Portugalia), amantă, ulterior soţie (a treia, după Zizi Lambrino şi Elena a Greciei) a regelui Carol al II-lea. A fost fiica lui Nicolas Lupescu (pe numele său real Nahum Grünberg). Declarată la naştere catolică, Elena Lupescu şi-a definitivat studiile la Bucureşti, într-un aşezământ catolic, „Diaconesele”. La 17 februarie 1919 s-a căsătorit la Iaşi cu locotenentul Ion Tâmpeanu, de care avea însă să divorţeze la o dată ulterioară. Asupra momentului întâlnirii cu Carol al IIlea există încă informaţii contradictorii. În memoriile sale, Elena Lupescu mărturisea că s-au întâlnit prima dată când erau încă nişte copii, în timp ce Constantin Argetoianu relatează că cei doi s-au cunoscut la Sinaia în timpul războiului. Aceasta era caracterizată atât de Argetoianu, cât şi de Miron Cristea, ca fiind „o femeie de moravuri uşoare”, în timp ce principele Nicolae o menţionează drept „o amantă de profesie”. În însemnările sale zilnice, Carol fixează data întâlnirii cu Elena Lupescu pe 14 februarie 1925. Revenirea lui Carol în România şi încoronarea sa ca rege la 8 iunie 1930 a fost condiţionată, de primul ministru Iuliu Maniu, de renunţarea la relaţia cu Elena Lupescu S-a întâmplat exact contrariul, pentru că la 12 august 1930, aceasta se întorcea în România folosindu- se de paşaportul soţiei lui Mihail Manoilescu, fiind găzduită o vreme la Sinaia. După refuzul lui Carol de a reveni asupra divorţului de soţia sa, principesa Elena de Grecia (1928), ca şi neînţelegerile avute cu mama sa pe tema vieţii sale intime, soldate cu „exilarea” reginei Maria la Balcic, Elena Lupescu a revenit în siguranţă în Bucureşti, unde avea să locuiască într-o vilă din Aleea Vulpache nr. 2. Astfel, persoana sa va deveni centrul vieţii mondene bucureştene, fiind cultivată de personalităţi precum Armand Călinescu, Ionel Ghica, Ernest Urdăreanu (care, foarte repede, a trecut de la statutul de şofer personal la calitatea de Mareşal al Palatului şi Ministru al Casei Regale), Dimitrie Gusti, Max Auschnitt, Aristide Blank sau Oskar Kaufmann. Implicată, prin intermediul industriaşilor români şi a lui Ernest Urdăreanu, în diverse afaceri, a reuşit să agonisească o avere considerabilă (două case în Bucureşti, două vile la Sinaia, o vilă pe malul Mării Negre, bijuterii). Vânată de o parte a presei şi lumii politice româneşti, acuzată de a avea o influenţă nefastă asupra deciziilor regelui Carol al II-lea, ea a reuşit să-şi mobilizeze proprii informatori, astfel încât să poată contracara luările de poziţie publice ale lui Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, Gheorghe Brătianu sau Corneliu Zelea Codreanu.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)

Dancila i-a dat LOVITURA lui Klaus Iohannis! Presedinte a rabufnit! Sar scantei pe scena politica

Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Evenimentul istoric

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI