Descoperire macabră în nordul Bucureștiului: Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o mașină
- Raluca Dan
- 29 martie 2025, 16:15

Update 2. Victima ar fi un bărbat dispărut de câteva zile. Acesta ar fi fost un afacerist originar din Bacău, care deținea mai multe magazine universale în București.
Conform informațiilor disponibile, un bărbat de 42 de ani a fost dat dispărut de fosta sa soție cu o zi în urmă. Femeia a contactat autoritățile după ce acesta a plecat cu autoturismul și nu a mai răspuns la telefon. Bărbatul nu avea antecedente de probleme psihice și nu mai fusese dat dispărut în circumstanțe similare.
Conform unor surse apropiate anchetei, victima se numea Andrei B., era economist și provenea din Bacău, fiind născut în 1983. Acesta era divorțat de soția sa, cu care avea un copil. De asemenea, acesta și-ar fi cumpărat singur cuțitul.
Poliția continuă investigarea pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.
„În cauză, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, a precizat IPJ Ilfov, în cadrul unui comunicat.
Update. În parcarea unui complex comercial situat în orașul Voluntari a fost descoperit, sâmbătă, cadavrul unui bărbat în vârstă de 42 de ani, într-o mașină.
„La data de 29 martie, în jurul orei 13:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către un cetăţean cu privire la faptul că în parcarea unei societăţi comerciale din oraşul Voluntari se află o persoană decedată într-un autoturism”, a transmis IPJ Ilfov.
Cadavrul, găsit într-o mașină în nordul Bucureștiului
Sursele apropiate anchetei au susținut că descoperirea a avut loc într-un complex comercial situat în nordul Bucureștiului, potrivit Știripesurse.ro.
Primele informații indică faptul că un bărbat a fost găsit decedat într-o mașină. Sursele menționate anterior au precizat că ar putea fi vorba despre o persoană dispărută de câteva zile.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă este vorba despre o crimă sau o sinucidere.

Poliția. Sursa foto: Inspectoratul General al Poliției
Alte două persoane găsite fără suflare la începutul anului
La începutul acestui an, alte două cadavre au fost decoperite în pădurile din Ilfov. Unul dintre acestea a fost descoperit într-o pădure din Mogoșoaia, iar celălalt la marginea unei păduri din Bragadiru.
În Mogoșoaia, poliția a găsit corpul unui bărbat care prezenta semne de împușcare.
„La data 10 ianuarie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că într-o pădure din localitatea Mogoşoaia ar fi fost găsită o persoană împuşcată. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Buftea care au constatat că cele sesizate se confirmă, iar echipajele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul unui bărbat de 40 de ani”, a precizat IPJ Ilfov, în cadrul unui comunicat.
O femeie a fost găsită decedată în Bragadiru, la începutul acestui an
În Bragadiru, un alt cadavru a fost decoperit la începutul anului, în urma unei sesizări făcute de o persoană care a găsit trupul unei femei aflat într-o stare avansată de putrefacție.
„Poliția a fost sesizată de o persoană care a relatat că a găsit trupul unei femei, aflat în stare avansată de putrefacție.”