Există apă pe Lună, au anunțat specialiștii NASA, care au reușit să o detecteze într-unul din cele mai mari cratere, vizibile de pe Pământ.
Specialiștii NASA au confirmat, în premieră, că au reușit să descopere molecule de apă (H2O) pe Lună, cu ajutorul Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy (SOFIA). Această descoperire a fost anunţată luni, 26 octombrie, de Agenţia spaţială americană, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit cercetătorilor, au fost descoperite dovezi care indică faptul că apa selenară ar putea exista la nivelul întregii suprafeţe a Lunii, iar nu doar în regiunile reci şi umbrite ale acesteia.
Potrivit unui comunicat de presă, postat pe site-ul nasa.gov, SOFIA a detectat molecule de apă (H2O) în craterul Clavius, unul dintre cele mai mari cratere lunare vizibile de pe Pământ. Acesta este situat în emisfera sudică a Lunii.
„Aveam indicii conform cărora H2O - apa pe care o cunoaştem - ar putea fi prezentă pe faţa vizibilă a Lunii”, a declarat Paul Hertz, directorul Astrophysics Division de la Science Mission Directorate din cadrul sediului general al NASA, situat în Washington.
Observaţiile precedente care vizau suprafaţa lunară au detectat anumite forme de hidrogen, dar nu au putut să facă distincţia între cele existente în apă şi cele prezente într-o „rudă” a sa, apropiată din punct de vedere chimic, hidroxil (OH).
Apa selenară, mai puțină decât în Sahara
Acum, datele colectate din acel crater dezvăluie prezenţa apei în concentraţii cuprinse între 100 şi 412 părţi per milion - aproximativ echivalentul unei sticle de apă având capacitatea de 354,8 mililitri - captivă într-un metru cub de scoarţă selenară.
„Acum ştim că se află acolo. Această descoperire schimbă cunoştinţele noastre despre suprafaţa Lunii şi ridică o serie de întrebări interesante despre resursele relevante pentru explorarea spaţiului îndepărtat”, a adăugat expertul american.
Prin comparaţie, deşertul Sahara are o cantitate de apă de 100 de ori mai mare decât aceea detectată de SOFIA la nivelul scoarţei selenare. În pofida acestor cantităţi mici, descoperirea anunţată de NASA generează noi întrebări despre felul în care se formează apa şi despre modul în care ea persistă în condiţiile dificile şi lipsite de aer ce există la suprafaţa satelitului natural al Terrei.
Cercetătorii NASA și-au publicat rezultatele descoperii într-un studiu care a apărut în cel mai recent număr al revistei Nature Astronomy.