Un mormânt din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit, recent, în apropiere de capitala belarusă. Victimele au fost îngropată, potrivit cercetărilor, la comun, la o adâncime de până la cinci metri. Alte astfel de gropi sunt suspectate tot în zona Minskului.
Un mormânt comun din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care conținea rămășițele a aproximativ 8.000 de persoane, a fost descoperită într-o pădure din Belarus. Anunțul a fost făcut de procurorul general. Experții au găsit, printre altele, oase, haine, pantofi și muniție, toate acestea urmând să fie examinate.
Civili și militari descoperiți într-un mormânt
Groapa este situată în apropierea unei zone de antrenament militar, nu departe de capitala Minsk. Potrivit Procuraturii, civili și militari din zona Minskului au fost transportați acolo între anii 1941 și 1944 și împușcați. Ulterior, aceștia au fost îngropați în gropi adânci de până la cinci metri.
„S-au auzit focuri de armă și țipete din partea oamenilor din satele vecine”, a precizat biroul Procuraturii, potrivit Der Spiegel. Un număr mare de tuburi de cartușe au fost descoperite ulterior în apropierea mormintelor.
38.000 de persoane suspectate că sunt îngropate la comun
Biroul procurorului general estimează că în zonă ar putea exista cel puțin șapte morminte comune care conțin rămășițele a 38.000 de persoane. Specialiști din cadrul Ministerului Apărării au fost implicați în căutări.
În urmă cu 80 de ani, Germania, sub conducerea lui Hitler, a atacat Uniunea Sovietică. Țara comunistă a înregistrat cel mai mare număr de victime din Europa, concret 27 de milioane de morți. Aproximativ un sfert din populație a murit numai pe teritoriul actualului Belarus.
Gropi comune sunt descoperite periodic pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. La sfârșitul lunii august au fost descoperite în Ucraina rămășițele a mii de posibile victime ale epocii staliniste. Potrivit autorităților, oasele a 5.000-8.000 de persoane au fost găsite în peste două duzini de morminte în apropiere de Odessa, în sudul țării.
Experții sunt de părere că acestea sunt oasele unor persoane care au fost executate de poliția secretă sovietică NKVD între anii 1937 și 1939. A fost una dintre cele mai mari gropi comune descoperite în Ucraina până în prezent.