Derby-ul Steaua - Rapid, DESFIINȚAT: „E doar un foc de paie acest meci. Lumea vine ca să vadă valori fotbalistice, nu fosile”

Derby-ul Steaua - Rapid, DESFIINȚAT: „E doar un foc de paie acest meci. Lumea vine ca să vadă valori fotbalistice, nu fosile”

Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că meciul dintre CSA Steaua și Academia Rapid este supraevaluat.

CSA Steaua și Academia Rapid se vor întâlni pe „Arena Națională”, la data de 14 aprilie, iar confruntarea contează pentru liga a IV-a. Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că partida este supraevaluată, ținând cont de valoarea jucătorilor și eșalonul în care evoluează cele două grupări.

„Nu va însemna nimic dacă vor veni mulți fani. Și la Rangers, în Liga a 4-a din Scoția, veneau 40.000 de fani. La Liga a 4-a vine lumea o dată sau de două, își dă seama că nu are ce să vadă și pleacă. Nu va mai veni nimeni. Ce să vezi la Liga a 4-a? E doar un foc de paie acest meci. Lumea vine ca să vadă valori fotbalistice, nu fosile. Dumnezeule, ce să vezi la Liga a 4-a? Fotbaliști care aleargă cu încetinitorul? Se satură lumea după unul sau două meciuri”, a spus Dragomir la Pro X.

Ne puteți urmări și pe Google News