Din cuprinsul articolului
Derapajul organizației Amnesty în McCarthyism. În mișcarea tot mai dogmatică de astăzi a drepturilor omului dizidența devine rapid un act de curaj kamikaze. Membrii Amnesty Israel au aflat acest lucru la modul neplăcut, după ce infirmaseră concluzia unui nou raport al organizației, conform căruia Israelul ar fi comis genocid în Gaza.
Amnesty International acuză Israelul de „genocid”
Amnesty International a publicat recent un raport care conchide că Israelul ar fi comis genocid în Gaza, dar nu toți membrii ei au fost de acord. Aceea n-a fost decât prima lor greșeală.
În mișcarea tot mai dogmatică de astăzi a drepturilor omului dizidența devine rapid un act de curaj kamikaze pe care nu-l îndrăznesc decât cei dispuși să-și riște slujba și prestigiul profesional și să se expună la atacuri la persoană.
Știu acest lucru pentru că mă număr printre puținii care au luat atitudine recent împotriva unor practici problematice pe care le-am observat în cei 13 ani în care am lucrat ca editor senior la Human Rights Watch (conform etichetării acesteia din faza de atac, sunt o „fostă angajată nemulțumită”). Am discutat și cu alți oameni care au luat atitudine într-un mod mai discret, mai cu seamă după [masacrul islamist din - n.trad.] 7 octombrie. Aceștia au „optat” să-și părăsească ONG-urile umanitare la care lucrau fiindcă au constatat, spun ei, o rată alarmantă a toleranței pentru principii compromise și pentru antisemitismul în ascensiune.
McCarthyism la Amnesty International
Membrii filialei din Israel a Amnesty descoperă acum care e prețul susținerii unei opinii separate în acest ONG care se apropie pas înfiorător după pas înfiorător de McCarthyism [o „vânătoare de vrăjitoare” anticomunistă în America anilor '50 - n.trad.].
Totul a început atunci când membrii filialei din Israel au invocat un argument juridic contra concluziei raportului: genocid.
Membrii Amnesty Israel au fost de acord că acțiunile Israelului din Gaza au dus la atrocități oribile și e foarte posibil să fi încălcat chiar pragul crimelor împotriva umanității și epurării etnice.
Însă tot ei au respins interpretarea juridică a Amnesty pe baza căreia formulase acuzația de genocid, argumentând că aceea nu îndeplinește cel puțin două criterii fundamentale consfințite de dreptul internațional: 1. probarea unei „intenții speciale” a decidenților de a distruge un grup, complet ori parțial; 2. genocidul e „unica deducție logică posibilă”, pe baza probelor existente.
Amnesty Israel, în conflict cu organizația-mamă
Firește că drepturile omului fac obiectul a tot felul de interpretări și dezbateri, iar acest lucru se întâmplă încă de când cei care le-au redactat documentul fundamental, Declarația Universală a Drepturilor Omului, și-au încrucișat săbiile semantice în anii '40 pentru a găsi o formulare optimă.
Deceniile trecute de atunci ni le-am petrecut încercând să ne lămurim cum și când, mai exact, ar trebui să le aplicăm.
Însă ipoteza alternativă propusă de Amnesty Israel nu i-a picat bine organizației-mamă. Care nu a pierdut timpul și, printr-un mesaj intern remis însă și presei, ne-a oferit un excelent curs despre cum poți transforma un coleg de nădejde într-un trădător detestabil.
Mai întâi, Amnesty își proclamă amenințător dezamăgirea: ea „regretă profund” că unii angajați au „optat să se delimiteze de raport”.
Apoi își arogă autoritatea supremă: „A determina dacă o situație constituie genocid e o chestiune de drept internațional, nu de opinie”.
Urmează subminarea și contraatacul: „Pe de altă parte”, afirmă comunicatul, demisiile recente din Amnesty Israel „datorate reducerii la tăcere a vocilor palestiniene și a acelora care le susțin reflectă divergențele interne profunde din filială”. Afirmația se referă la tensiuni interne legate de reprezentanții palestinieni din filială.
Convențiile de la Geneva definesc clar genocidul
Și, în fine, promisiunea dreptății: „Reducerea la tăcere a vocilor palestiniene de către AI Israel e inacceptabilă și va fi abordată prin procedurile internaționale democratice ale Amnesty”.
Ce mai contează că Amnesty nu prea s-a mai încurcat cu detaliile - cum ar fi acela că, dacă Convențiile de la Geneva definesc genocidul, aplicarea acesteia e o chestiune de interpretare și așa a fost încă de la consfințirea ei în scris, în 1949.
Adevărata lovitură a venit atunci când au răsturnat scenariul.
Literalmente vorbind, expresia „pe de altă parte” introduce „al doilea element dintre două idei, realități sau puncte de vedere contrastante”. Nu și în mișcarea acum ideologică a drepturilor omului, la care „cealaltă parte” nu înseamnă evaluarea altor opinii, ci zdrobirea lor.
În cazul Amnesty mesajul e clar: acești oameni contestă genocidul contra palestinienilor; și, „pe de altă parte”, oricum nici nu-i ascultă pe palestinieni, așa că la ce vă așteptați?
Demisii în Israel
Și astfel, cât ai clipi, membrii Amnesty Israel care săptămâna trecută vor fi crezut că marea lor problemă e să conceapă un argument solid referitor la Convențiile de la Geneva drept replică la raport, se confruntă acum cu perspectiva de a-și apăra reputația, poate chiar locul de muncă, în urma acuzațiilor nu prea voalate că sunt rasiști.
Iar sorții nu-i avantajează, dat fiind că cea care constată și împarte dreptatea e însăși Amnesty.
Nu e clar la ce se referă acele „proceduri internaționale democratice” ale Amnesty, dar e evident că astfel de ONG-uri își fac în principiu propriile reguli și nu sunt practic răspunzătoare decât față de ele însele. Ceea ce înseamnă că orice formă de judecată i-ar aștepta pe angajați, ea va fi de tip ONG: de concepție proprie și cu proprii jurați și judecători.
Secretara Generală a Amnesty International, Agnes Callamard, a clarificat deja cu cine simpatizează ea, mulțumindu-i public pentru „curaj și principii” fostului șef al filialei israeliene, care a demisionat recent acuzând că angajații palestinieni ar fi tratați inegal.
Și, da, problemele pe care le are Amnesty Israel trebuie să fie soluționate.
ONG-ul s-a întorc contra propriilor membri
Însă odată ce un ONG s-a întors împotriva membrilor proprii înseamnă că drepturile omului intră într-o zodie periculoasă. Membri care și-au dedicat întreaga viață profesională - și o bună parte din cea privată - pentru a lupta cu propriul guvern, cu ocupația și pentru drepturile palestinienilor, adesea atrăgându-și disprețul propriei societăți pentru această activitate.
E o zi neagră atunci când un ONG își acuză membrii care au inițiat ei înșiși politici pentru includerea vocilor palestiniene de ostilitate față de acestea.
E o zi înspăimântătoare aceea în care un ONG internațional dedicat liberei exprimări le bagă pumnul în gură unor colegi care încearcă să prezinte o interpretare juridică alternativă, insinuând că sunt rasiști și că nu sunt capabili să aducă argumente obiective referitor la Israel fiindcă sunt evrei.
Există însă oameni care ar cataloga o asemenea atitudine drept rasistă.
Dacă acei angajați sunt inamicii drepturilor omului, e alarmant să te gândești pe cine i-ar putea considera prieteni aceste ONG-uri.
Stafiile care bântuie Amnesty
În anii '50 Joseph McCarthy îi deconspira pe „inamicii din interior”, acuzându-i de comunism. Actualele ONG-uri pentru drepturile omului invocă alte stafii: rasism, colonialism, oprimare. Însă conturul rămâne același: ideologia. Aliați transformați în inamici. Demonizare. Lupte de necâștigat. Și o spoială de proceduri și justiție.
Într-un final Senatul american l-a sancționat pe McCarthy și i-a pus capăt acelui regim de teroare. Însă umbra lungă a Spaimei Roșii se întinde până la noi - un memento sumbru cu privire la ce se poate întâmpla atunci când instituțiile sunt corupte, puterea e lipsită de constrângeri, iar frâiele sunt în mâna ideologiei.
(Articol de Danielle Haas, editor senior la Human Rights Watch, 2009-2023, Haaretz; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)
