Deputații nu mai pot semna prezența unii pentru alții. VEZI de ce
- Carmen Vintil ă
- 5 octombrie 2015, 17:46
Pe holul din faţa plenului Camerei Deputaților au fost montate patru aparate cu ajutorul cărora deputaţii şi-au putut înregistra prezenţa pe baza cartelei şi a semnăturii electronice. Pe scurt, aleșii au sistem electronic de autentificare și înregistrare. Până astăzi, ei semnau prezența pe liste înaintea ședințelor.
"Dacă am ajuns şi la sistemul acesta înseamnă că trebuie să arătăm cetăţenilor că venim la treabă. Poate din practica pe care aţi văzut-o, evidenţa aceea primară cu semnătura nu arăta că numărul semnăturilor din Cameră este egal cu numărul parlamentarilor din sală. Cred că acum lucrurile astea vor fi evitate. Mi se pare un sistem foarte simplu de accesat", a spus deputatul PNL Cezar Preda.
Întrebat dacă vor fi cazuri în care deputaţii să vină cu două cartele, el a precizat: "Voi, ziariştii, ştiţi mai bine ca noi politicienii cât de inventivi sunt românii".
Deputatul PSD Liviu Dragnea şi-a înregistrat şi el prezenţa, iar premierul Victor Ponta a spus că se va înregistra la finalul şedinţei de plen pentru a evita aglomeraţia.