Evenimentul Zilei > Actualitate > Dependenţa, boala colecţionarilor
Dependenţa, boala colecţionarilor

Dependenţa, boala colecţionarilor

Oamenii care adună lucruri inutile pe care le păstrează din frica de a nu le pierde sunt bolnavi. Preferinţa devine pasiune, obsesie şi, apoi, fixaţie. Pastilele nu ajută. Tratamentul e psihoterapia.

Dependenţa este iluzia că nu se poate fără un obiect, o persoană, sau sex, fără "orice". Ataşamentul faţă de acel lucru şi frica de ce se poate întâmpla dacă-l pierzi. Toţi avem dependenţe: familie, prieteni, mâncare… "A nu se confunda cu nevoia, ce e legată de supravieţuire, o dependenţă bazală", spune dr. Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica Mindcare.

Spre exemplu, autiştii nu se ataşează de lucruri şi rar de fiinţe. Au pasiuni pentru modele repetitive şi obiecte de o anumită geometrie. Medicul e tranşant: "Dependenţa e o fiziologie, nu o patologie!".

"Drive sexualii" şi nimfomanele

Cele mai cunoscute dependenţe sunt legate de substanţe. Cea mai răspândită substanţă e zahărul, precedat de alcool. Altele ar fi drogurile de abuz şi recreaţionale. Urmează obiectele. "Acesteia i se spune hoarding. 10-15% din americani colecţionează lucruri inutile: jucării, televizoare, haine şi accesorii auto-moto, toate nefolosite!", enumeră medicul şcolit peste ocean. Apoi concluzionează: "Dependenţa nu e că le au, ci că nu pot să le arunce!".

O altă dependenţă, veche de când lumea, cea de sex. "E atunci când nu te abţii să faci sex când partenerul n-are chef. Bărbaţii sunt diagnosticaţi cu tulburare de drive, iar femeile sunt cunoscute ca nimfomane. Dependenţa de sex e o formă de tulburare obsesiv-compulsivă."

Briceagul, căciula şi şosetele

Doctorul a avut un pacient care nu putea să iasă afară fără un briceag în buzunar. "Când l-am întrebat de ce, a zis: nu câte lucruri aş putea face cu el! Hilar e că omul mai avea în buzunar o lanternă şi o brichetă, deşi nu fuma. Parcă se pregătea să trăiască la fel ca în serialul de pe National Geografic: Survivor!".

Doctorul a văzut mulţi ciudaţi. Unul nu putea să doarmă fără căciulă pe cap, alta sub pernă, a treia în cuier şi încă una în protbagaj. "Am cunoscut un ins dependent de un anumit tip de şosete!", e serios psihiatrul.

Colecţionarii de pisici

Debutul e inobservabil. Apare preferinţa pentru un lucru. "Individul are o vulnerabilitate… Se întâlneşte hoţu’ cu prostu’ El nu ştie! Oamenii care adună tone de gunoi nu văd asta ca o problemă. Unii locuiesc într-o garsonieră cu zeci de animale…", explică dr. Diaconu.

Acum doi ani, i-a fost adus de părinţi un puşti de 12 ani. Avea probleme la şcoală, făcea scandal, se bătea şi nu voia să stea în bancă la ore. "Era un isteţ. Aparent era sănătos. Buba era în altă parte. La plecare, taică-său, un tip rece, o întreabă pe mamă: Să spunem de pisici?. Ce să vezi… oamenii stăteau împreună cu 15 mâţe aduse de copil. Prostia părinţilor poate fi fundamentală! După ce au scăpat de pisici şi-a revenit. În schimb maică-sa, care avea o tulburare bipolară, a intrat în depresie!", povesteşte psihiatrul.

Renunţarea la putere în schimbul "ataşamentului" forţat

După debut vine "tobogan"-ul. Preferinţa devine pasiune, obsesie şi ajunge fixaţie. "Obiectul nu-i mai place, însă teama de a-l pierde devine prioritate! Începe să-şi depoziteze colecţiile sau, de e vorba de un om, renunţă la autonomia sa ca să oblige persoana să se ocupe de el", spune medicul.

Exemplu: el avocat, ea om de afaceri. Au ajuns la psihiatru în pragul divorţului. "I-am ascultat şi s-a developat problema. Femeia, abuzată sexual în copilărie, se combinase cu acest bărbat care era agresiv verbal. I-a cedat hăţurile, să evite posibilitatea să fie părăsită. Ea făcea bani da’ refuza să-i cheltuiască! Nu făcea cumpărături, nu plătea facturi, nimic… El plătea tot. Până şi chiloţii tot el îi cumpăra. Elocvent!"

SOLUŢII

Oricine poate supravieţui singur

În ceea ce priveşte dependenţa de obiecte, primul pas e conştientizarea problemei. Când e vorba de o dependenţă faţă de o altă persoană, tratamentul începe de pe baza unei rupturi: divorţ, separare, deces, plecarea copilului la facultate în alt oraş etc.

"În ambele cazuri tratamentul e, prin excelenţă, psihoterapeutic. E una din situaţiile din psihiatrie în care pastilele nu ajută! Psihoterapia nu face altceva decât să întărească identitatea individului şi să corecteze erorile de gândire de genul: nu fără…, ce şi să le înlocuiască pe acesta cu situaţia în care individul vrea şi poate!", e ferm psihoterapeutul.

Diagnosticul final: "În concluzie, oricine poate trăi de unul singur pe lumea asta! Depindem unii de alţii dar, asta e prin liber consimţământ. Când acesta dispare, apare dependenţa!".