Uneori soarta vrea să-ți dea o lecție și atunci te pândește după fiecare colț al vieții, răbdătoare și dornică să te trântească.

Când te crezi mai liber și mai fără griji, dai nas în nas cu ceasul rău, cu karma proastă sau ghinionul, ori cum vrei să-i zici și atunci adio, ești sfârșit. Dintr-o dată coridoarele vieții, altădată luminoase și plăcute, devin adevă- rate coșmaruri din care nu mai poți ieși oricât te-ai împotrivi.

Domnul Ionescu era un om împlinit, vesel și arogant. Dumnezeu îl răsfățase dăruindu-i prea mult. Drept răsplată, afișa un superb dispreț față de oricine era sub nivelul lui financiar. Totul în jurul lui era de un desăvârșit prost gust, dar cine ar fi îndrăznit să comenteze ceva ? Avea un aer neînduplecat și scârbit de parcă omenirea trebuia să-i fie recunoscătoare pentru simplu fapt că există. Satisfăcut și sătul de toate, credea că nimeni și nimic nu-l va atinge.

Deși pare greu de crezut, pământul îngăduise și altora să trăiască și să respire pe aceeași planetă cu puternicul și invincibilul domn Ionescu.

Bunăoară, Sandu se născuse să fie procuror. Sau cel puțin așa credea el. Așteptase, ce-i drept, ani mulți până să-și împlinească dorința, dar acum era liber să strivească destine și să persecute sistematic oamenii care se puneau contra sistemului.

- Noi nu suntem plătiți să dăm clasări. Noi trebuie să facem rechizitorii.

Răutatea se deprinde ușor, se dezvoltă și devine o boală, la fel și prostia. Sandu era îmbinarea indestructibilă a acestor două păcate. În spatele minții lui funcționa un mecanism ciudat de contrastant: pe de o parte își dorea să prindă toți infractorii, pe de cealaltă se folosea de ei fără scrupule sau teamă.

Se înhăitase cu un grup de interlopi locali, pe care-i storcea de favoruri, în schimbul protecției. Câștiga rezonabil, cât să nu supere pe nimeni și știa să împartă mai departe cu cei cu care ar fi trebuit să vorbească, dar n-o făceau. Deocamdată...

Într-o seară, Sandu butona nervos telecomanda, măcinat de ciuda că alți colegi aveau dosare importante despre care se făceau știri . Se întreba scârbit de ce unii au noroc în viață și el nu.

- Ce paștele mă-sii, ăștia au șapte capete!

În secundele următoare ochii i s-au lipit de butonii de aur ai unui personaj extrem de cunoscut, care își dă- dea cu părerea la televizor despre lupta anticorupție, procurori, arestări și alte rahaturi.

- Să moară mama, dacă nu-l fac pe umflatul ăsta!

Și, uite-așa, puternicul domn Ionescu a ajuns ținta lui Sandu. A doua zi de dimineață, procurorul nostru, proaspăt bărbierit, privea plin de încântare oglinda ce-i arăta un chip de care începea să fie mândru.

- Ionescu va fi dosarul vieții mele. Tovărășia infractorilor agreați era pentru Sandu o sursă valoroasă de informații.

- Vreau să-mi aduceți tot ce găsiți despre Ionescu. În scurtă vreme a apărut și primul denunțător. După care al doilea și probele indirecte începeau să prindă contur.

- Șefu, vreau să-l aduc cu mandat. Să fie toată presa anunțată, să-l umilim total.

- Sunt de acord. Mă ocup.

Sandu nu mai avea stare, se agita de colo colo ca o găină tăiată.

- Cum ar fi să îi dea în gât pe ceilalți? Să-i prind pe toți?

Mergea cu speranța mult prea departe... Ziua cea mare a venit. Domnul Ionescu, încătușat, făcea cărare prin mulțimea de ziariști somnoroși care n-apucaseră nici să-și bea cafeaua. Se vorbea despre un mandat de reținere, deși omul nici nu pusese piciorul în biroul procurorului. Sandu îl aștepta cu o politețe umilitoare. Gura umedă de nerăbdare îi făcea dinții să strălucească nefiresc :

- Ești mai slab ca la televizor. Vrei să fumezi?

- Nu. I-a răspuns sec domnul Ionescu.

- Uite de ce te-am deranjat – ești mâncat!

Și îi trântește în față două denunțuri și câteva extrase de cont. Domnul Ionescu n-a spus nimic, doar l-a privit cu disprețul și dezamă- girea omului care știe ce-l așteaptă.

- Îmi rezerv dreptul la tăcere.

Puteți să mă rețineți ca să nu mai ținem presa pe aici. Liniștea inculpatului îl agita pe procuror. Nu așa își plănuise el lucrurile.

- Realizezi că o să stai în arest luni bune. Lasă aroganța și vorbește. Îl vreau pe ăsta- și-i arată un nume scris pe un bilețel.

- Nu-l cunosc.

- Minți! Ai convorbiri cu el. Sunt denunțători care te-au turnat.

- Nu-l cunosc.

- Bine, cum vrei. Ești un prost.

A semnat nervos ordonanța de reținere pe 24 de ore și a chemat doi polițiști să-l escorteze la arest. Cu capul sus și cu cătușele la vedere domnul Ionescu și-a făcut drum prin marea de camere și microfoane curioase.

- Mită? Trafic de influență? Abuz în serviciu ?

Nici nu mai conta. Viața îi era distrusă. Dar turnător nu era. L-au aruncat pe bancheta din spate a Loganului. În sfârșit liniște. Lacrimile îi spărgeau albastrul ochilor lăsând urme sărate pe obrajii nerași. Nu-i păsa că plânge. A urmat un control medical stupid, interminabil și formal, după care l-au aruncat într-o celulă infectă și prost luminată.

Din nou liniște. Erau două paturi, iar într-unul din ele se zărea o movilă mare sub o pătură găurită, ce sforăia domol și respira neregulat. Domnul Ionescu s-a așezat pe patul rămas liber. A scârțâit supărător și ascuțit, cât să tulbure somnul celuilalt.

- Bine ai venit, frate. Te așteptam.

- Ne cunoaștem?

- Eu te știu de la televizor. Când mi-au spus că o să te aducă la mine în celulă m-am bucurat. Îmi țiuie urechile de atâtea singuratate.

- Cine te-a anunțat că o să fiu arestat?

- Ești prea curios, frate. Am și eu prieteni cu urechi multe.

- Și ce altceva ți-au mai spus ?

- Că o să-ți putrezească ciolanele pe aici dacă nu vorbești. Cu ăștia nu-i de glumă. Judecătorii nu mișcă în fața lor. Aici te uită Dumnezeu dacă ești încăpățânat.

A doua zi l-au dus în fața judecătorului pentru mandat. În boxa acuzaților vedeai numai priviri de condamnați resemnați. Cu toate astea, domnul Ionescu avea un optimism antiglonț. Cât să-l țină arestat? Doar nu era să moară din asta. S-a întors în celulă cu un mandat de arestare. Următoarele zile vor fi la fel. Deși avea o figură galbenă de nesomn, nu putea dormi. Nae, colegul lui de celulă, îl tot trăgea de limbă :

- Și, te-ai hotarât? Vorbești?

- Încetează omule. Ce tot insiști atâta? Ce ai de câștigat?

- Ți-am zis că am prieteni care vor să te ajute. Da tu nu și nu.

- Spune-le prietenilor tăi că nu sunt turnător.

Și uite așa au mai trecut trei luni cu trei mandate de arestare preventivă. Prăpastia uitării îl înghițise deja. Nu mai făcea știri de breaking news, pe nimeni nu mai interesa soarta lui.

Încet, încet, se împrietenise cu Nae. Aflase despre el că era amic cu procurorul Sandu și că avea misiunea de a-l trage de limbă și a-l convinge să toarne.

- Cum, mă, Nae, așa prost par eu să mă destăinui ție? Ce dracu. Cu ce te are ăsta la mână? De ce te ține arestat?

- Cu un rahat de evaziune fiscala. Mi-a promis că îmi închide dosarul dacă te fac să vorbești.

- Nae, ești prost. Te duce cu preșul.

- Păi nu că dacă mă trombonește încep eu să vorbesc. Și eu mă duc la șefu ăl mare să-i zic ce șpăgi învârte domnul procuror Sandu.

- Ce spui tu, Nae? Imaculatul procuror e corupt?

- Și încă cum! Numai eu câte le știu și l-am lăsat fără pensie.

- Hai, mă, că te lauzi! Ce afaceri are un găinar ca tine cu ditamai procurorul ?

- Ionescule, habar n-au tu. Numai cu nevastă-mea câte învârte domnul procuror.

- Păi și pe tine te bagă la pușcărie?

- Nu e de competența lui. Da mi-a promis că mă scoate. Vorbește și tu, dracu, o dată, că mă apucă revelionul aici.

- Nae, n-auzi că nu sunt turnă- tor? Da de ce nu te apuci tu să scrii tot ce știi ? Ce, nu ți-ar prinde bine un denunț dacă te trimit ăștia în judecată?

- Adică să zic de procuroru? Mi-e frică, frate, îmi ia ăsta gâtul.

Rolurile se schimbaseră. Acum domnul Ionescu era cel care sădea sămânța denunțului în Nae, care, pe zi ce trecea, era mai posomorât.

- Paștele mă-sii de viață, Ionescule, ai avut dreptate. Ăștia îmi fac rechizitoriu. Păi nu-s eu prost că tac?

- Ba ești! Și încă unul mare.

- Ia dă-mi niște coli.

Și a început să scrie cum știa el mai bine. Cu detalii, nume, cifre, dosare.

- Trebui se scrie cu un i sau cu doi?

- Unu.

- După vreo trei ore era mulțumit de rezultat.

- Mi-o corectezi și mie?

Domnul Ionescu a luat foile pline de grăsime și transpirație, citindu-le fără să clipească.

- Perfect! Nae, ești mare! Statuie îți fac când ies de-aci.

Ziua următoare Nae își înregistra denunțul la șeful procurorului Sandu. Nevastă-sa îi dăduse și ea o mână de ajutor cu niște înregistrări ambientale și anunțase, pe surse, câțiva jurnaliști importanți.

Viața domnului procuror ajunsese la capitolul eșecuri. Televizoarele redau obsesiv pasaje din denunțul lui Nae și frânturi din înregistrări, cât să incite și să capteze atenția.

Numele lui era pe buzele tuturor. Presa îi tăvălea întreaga viață, colegii se deziceau de el și ridicau nepăsători din umeri.

Inculpații, însă, visau ca domnul procuror să ajungă unul de-al lor ....