DEZVĂLUIRI cu o zi înaintea pronunţării SENTINŢEI în dosarul lui Cristian David. Rechizitoriul făcut pe un denunţ mincinos. Lumea Justiţiei are DOVADA!

DEZVĂLUIRI cu o zi înaintea pronunţării SENTINŢEI în dosarul lui Cristian David. Rechizitoriul făcut pe un denunţ mincinos. Lumea Justiţiei are DOVADA!

Pe 7 noiembrie 2017 (n.r.-marţi) urmează să se dea verdictul pe fond în dosarul în care DNA l-a trimis in judecată pe fostul ministru de Interne Cristian David. Mai exact, pentru două acuzaţii care au făcut vâlvă în presă într-un moment politic extrem de important: cu o săptămână inaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. Jurnaliştii de la Lumea Justiţiei au făcut o serie dezvăluiri în legătură cu acest dosar care spun ei, scârţâie din toate încheieturile. Mai mult, potrivit surselor citate rechizitoriul a fost făcut pe un denunţ mincinos construit în jurul unei probe nereale ticluite de procurorul Doru Ţulus.

Este vorba despre o discutie telefonica inexistenta, confirmare făcută chiar de catre procurorul de sedinţă: “Nu exista o convorbire propriu-zisa, ci o descriere a procurorului de caz!” Reamintim că, la acel moment, Cristian David a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită de la denunţătorul Adrian Mladin, fost primar de Jilava, condamnat definitiv într-un alt dosar şi beneficiar de reducere de pedeapsă in urma acestui denunţ.

 

ICCJ. ZIUA „Z” pentru Cristian David, judecat pentru că ar fi primit mită o jumătate de MILION de euro

 

Jurnaliştii de la Lumea Justiţiei au devolat faptul că „în timpul procesului de la ICCJ au iesit la iveala foarte multe elemente ce conduc catre concluzia ca acest dosar a fost unul “cu tinta politica”, rechizitoriul fiind construit pe denunturi care se bat cap in cap, si mai mult, la termenul din data de 13.06.2017 a iesit la iveala un aspect care clatina din temelii tot rationamentul anchetatorilor DNA: telefonul care ar fi fost dat de Cristian David - dupa cum afirma DNA - mai precis discutia telefonica de “sub un minut” cu fostul prefect de Buzau, Biciu Cristinel, pentru ca acesta din urma sa il primeasca in audienta pe Nitescu cu scopul de a-l ajuta pe Adrian Mladin sa intre in posesia unor terenuri din acea zona, nu exista!”, spun sursele citate. 

Mai mult, Luju.ro prezinta partea cea mai importanta a concluziilor scrise depuse la dosar de catre Cristian David, prin avocati, in cuprinsul careia sunt evidentiate toate anomaliile din acest dosar.

Mentionam ca dosarul "David" a fost judecat pana acum cateva termene de catre un complet de judecata din care a plecat un judecator, Cristina Rotaru (n.red. - numita directoare INM).In completul de judecata a aparut un nou judecator, cunoscutul Ionut Matei.

 

Din acest motiv, avocatii au cerut reluarea judecarii fondului pe motiv ca se incalca principiul nemijlocirii si implicit decizii CEDO referitoare la o astfel de situatie. Cu toate ca cereri identice au fost admise imediat in alte dosare in care completul s-a modificat pe parcursul judecarii fondului, in cauza in care este judecat Cristian David, completul a respins aceasta solicitare.  Acelasi complet a admis, la ultimul termen al judecarii fondului, cererea procurorului DNA de a schimba incadrarea juridica pentru Cristian David, din luare de mita in trafic de influenta, desi intreaga aparare a fost facuta, timp de doi ani, pentru acuzatia de luare de mita. Ramane de vazut ce decizie va lua acest complet, intrucat asa-zisele “probe” sunt susceptibile a fi fost ticluite pe considerente mai mult politice decat judiciare.

Prins de DNA după 7 ani: Cristian David a fost ARESTAT preventiv. Fostul ministru lua șpagă în biroul de la Ministerul de Interne

Dupa cum se stie, instanta a fost sesizata prin rechzitoriul DNA la data de 15.07.2015, Cristian David fiind trimis in judecata de procurorul Doru Tulus sub aspectul comiteri unei infractiuni de luare de mita. Conform rechizitoriului, David ar fi pretins in cursul anului 2007 si ar fi primit in cursul anului 2008 suma de 500.000 euro de la denuntatorul Adrian Mladin (denunt facut de acesta dupa ce primise o condamnare pe fond de 7 ani inchisoare si ulterior denuntului, i s-a scazut la 5 ani inchisoare), suma de bani in schimbul careia ar fi intervenit direct si prin intermediul inculpatului Nitescu Valeriu in vederea emiterii cu celeritate a unor titluri de proprietate. Calitatea retinuta a fost aceea de ministru de Interne.

La paginile 32-33 din concluziile scrise depuse in dosarul in care se astepta marti, 7 noiembrie, o decizie pe fond, scriu cei de la luju.ro: 

"Referitor la presupusa interventie a lui David Cristian in sensul ca acesta ar fi avut o discutie cu Bijgiu Cristinel in urma careia acesta din urma a inteles sa actioneze in sensul sprijinirii solicitarii lui Mladin Adrian. Astfel, in rechizitoriu se retin urmatoarele: cu privire la aceasta discutie telefonica de sub un minut a lui David Cristian cu Bigiu Cristinel, va rugam sa observati ca in rechizitoriu acest element este principalul in raport de acuzatia formulata efectiv cu privire la o eventuala interventie a lui David la momentul presupusei facilitati, chiar daca si din modul in care aceasta este formulata este doar o speculatie a procurorului de caz cu aspect indirect, respectiv:

'In mod evident, orice interventie facuta in sprijinul lui Mladin Adrian a fost extrem de costisitoare, un telefon dat de David Cristian costandu-l pe denuntatorul Mladin Adrian suma de de 500.000 Euro, desi convorbirea telefonica a fost extrem de lapidara si a avut ca durata sub un minut…' Aceasta asertiune are ca fundament un presupus telefon dat de David Cristian lui Bagiu Cristinel.

Proba acestui telefon – DE IMPORTANTA MAXIMA IN ECONOMIA DOSARULUI – nu s-a regasit niciodata in Rechizitoriu. Mai mult decat atat, in sedinta din 13.06.2017, procurorul de sedinta a afirmat… 'la dosar se afla atasate toate inregistrarile declasificate si transcrise care au relevanta in cauza…nu exista o convorbire propriu-zisa, ci o descriere a procurorului de caz si fiecare citeste Rechizitoriul si il intelege cum il intelege, nu e o referire concreta la o convorbire”, se arată în rechizitoriu. 

Avocaţii cer achitarea lui Cristian David

„Cerem achitarea protrivit art. 16 literele a, b şi c, fapta nu există, nu e prevăzută de legea penală şi c), dacă veţi schimba încadrarea - aşa cum sper să dovedesc - fapta nu este probată. Cred în nevinovăţia clientului meu. Rechizitoriul se bazează pe două denunţuri contradictorii. Procurorul de caz (n.r. - Doru Ţuluş) nu a vrut să afle adevărul. Dacă voia, făcea urmărirea penală cum trebuie. Dosarul nu este decât o făcătură politică. (...)E doar o tragere de păr pentru a fi atras în acest dosar un om fără pată!”, a declarat un alt avocat al lui Cristian David. 

De ce l-au trimis procurorii în judecată pe fostul ministru de Interne    Procurorii DNA Bucureşti l-au trimis în judecată pe Cristian Davin, fost ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, pentru luare de mită, iar pe Marian-Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, pentru spălarea banilor. Valeriu Roger Niţescu, şeful de cabinet al lui David, la data faptelor, a fost acuzat de trafic de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la luare de mită În acelaşi dosar, anchetatorii l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Gheorghe Doloiu pentru spălarea banilor. Cauza va fi judecată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

CAZ FĂRĂ PRECEDENT. Fostul ministru de Interne Cristian David a fost dus la tribunal! Ce a spus despre şpaga de 500.000 de euro: "Era mai bine dacă erau în lei!"   Cristian David este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Potrivit rechizitoriului, fostul ministru Cristian David a primit banii, în februarie 2008, prin intermediul lui Roger Niţescu, de la o persoană care l-a denunţat ulterior la DNA.   "Această sumă de bani a fost pretinsă şi primită de inculpatul David Cristian pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 ha aflat în intravilanul municipiului Buzău de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. În acest sens, inculpatul David Cristian a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în această problemă", se arată în rechizitoriu.

 

Fostul ministru de Interne, Cristian David, acuzat de o șpagă de 500.000 de euro, s-a BOTEZAT după ce a fost eliberat din AREST: "Este o minune a Domnului!" VIDEO

  Procurorii susţin că, în schimbul promisiunii de exercitare a influenţei Roger Niţescu, în calitate de şef de cabinet al Ministrului de Interne a primit de la aceeaşi persoană suma de 600.000 euro. "Urmare a acestor „intervenţii”, în perioada 2007 - 2008, cu ocazia discuţiilor purtate de către denunţător cu inculpatul Bîgiu Marian Cristinel, acesta din urmă i l-a prezentat pe inculpatul Doloiu Gheorghe ca fiind persoana de contact pentru rezolvarea tuturor aspectelor referitoare la terenurile de pe raza municipiului Buzău.Aflând poziţia terenului respectiv, inculpatul Bîgiu Cristinel i-a subliniat denunţătorului faptul că nu poate fi restituită suprafaţa respectivă pe vechiul amplasament, întrucât este vorba de “un teren foarte mare şi foarte valoros”, se mai arată în actul de sesizare al instanţei.  

Conform rechizitoriului, pentru a masca originea sumelor primite drept mită au fost încheiate mai multe contracte de vânzare- cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea faptelor. Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale fostului ministru David şi a celorlalţi trei inculpaţi. Fostul ministru al Internelor a fost arestat preventiv în acest caz, din 22 ianuarie până în 20 martie, când a fost plasat în arest la domiciliu. Din 17 aprilie, David a fost cercetat sub control judiciar.