Denise Rifai, dezvăluiri din trecut. „În Iordania sunt tratată ca o prințesă!”

Denise Rifai, dezvăluiri din trecut. „În Iordania sunt tratată ca o prințesă!”

Denise Rifai iubește România, se declară cetățean român, dar se simte în Iordania ca acasă. Jurnalista a dezvăluit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că în Iordania este tratată ca o prințesă.

Este cunoscut faptul că tatăl celebrei jurnaliste Denise Rifai este un arhitect iordanian, dar căruia nu i-a plăcut niciodată să se expună public prea mult. Invitată în emisiunea „Dosare de presă”, la EVZ TV, la întrebarea lui Mirel Curea, „De câte ori ai fost în țara tatălui tău?”, Denise a reacționat prompt.

„În Iordania? În țara mea. E țara mea, e poporul meu. Am fost de foarte multe ori. Nu știu să număr că am fost tot timpul. De foarte multe ori. M-am dus la casa tatălui meu, dar am fost și singură. Bunicii nu mai trăiesc.

Dar nu tot timpul simt nevoia să văd familia, pentru că, câteodată, m-am dus și singură. E o țară foarte frumoasă. Eu iubesc România, să nu se înțeleagă greșit. Eu nu vreau să trăiesc în altă țară. Eu sunt cetățean român, dar acolo mă simt acasă. Deci e diferență. Mă simt acasă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe stradă, de exemplu, nimeni nu-și dă seama că nu sunt de acolo. Femeile de acolo, toate rudele, mă tratează cu respect, cumva, parcă sunt o prințesă”, a spus Denise Rifai.

Aceasta a mai dezvăluit că iubește Iordania, iar „deșertul este bogăția mea”.

„De mică am fost cea mai iubită, cea mai frumoasă, în atenția tuturor”

Denise Rifai a fost un copil răsfățat, o fetiță mândră și conștientă de farmecul său. Plăcerea sa cea mare au fost bijuteriile și nu ezita să le ceară cadouri tuturor bărbaților care veneau în vizită în casa lor.

„Am fost genul de copil prințesă. Cea mai iubită, cea mai frumoasă, cea mai cochetă, în atenția tuturor. Și-mi doream să fiu foarte iubită. Mă vedeam o domnișoară. Eu am fost mereu așa, mândră, aranjată. Mi-au plăcut bijuteriile întotdeauna. Eram foarte cochetă.

Mă duceam la toți prietenii tatălui meu, mă puneam la ei în brațe și-i luam de gât, și le spuneam „Și, ce mi-ai adus cadou?” Mama mea se băga sub masă de rușine. Ea se gândea, „Mamă, oamenii vor crede că eu te-am învățat”. Iar mama e o femeie de o modestie...

Deci e minciună asta, că „vai, a văzut în familie”. Nu e adevărat! Eu așa am făcut fără să văd vreodată, că nu erau nici filme unde să te uiți. Deci eu când prindeam pe vreun bărbat, țac pe el, „Ce mi-ai adus cadou?” Groaznic. Am fost o fetiță...”, a mărturisit emoționată vedeta de la Kanal D.

Cât despre întrebarea „Ce-ai fi vrut să te faci când vei fi mare”, Denise n-a ezitat nicio secundă când a răspuns:

”Crainică TV mă vedeam, eu aveam treabă de mică. Și, dacă nu asta, avocat mi-ar fi plăcut să fiu. Îmi plăceau foarte mult pledoariile pe care le susțineau actorii în filmele americane. Deci aici am fost cu gândul când eram mică. Între TV și avocat. Să știi, am vorbit de multe ori în cercul meu de apropiați.

Mereu spun că dacă aș avea puțin timp, aș face încă o facultate, aș face Dreptul. Mi-ar plăcea tare mult. Mi se pare că mi se potrivește, nu știu de ce, simt chestia asta. Dar când să am timp? Nu apuc să-mi definitivez cunoștințele de limbă arabă, darămite să mă mai apuc să mai fac o facultate”, a dezvăluit jurnalista.