Denise Rifai a făcut dezvăluiri despre bărbatul care i-a furat inima: „Este iubitul vieții mele. Genul meu de bărbat”
- Iulia Moraru
- 11 decembrie 2022, 08:30
Denise Rifai a apărut în spațiul public mereu singură și deși s-a vehiculat că ar avea o relație cu Dan Bittman, altul este bărbatul care i-a furat inima prezentatoarei TV. Imediat cum l-a văzut și-a dat seama că acela este tipul ei de bărbat.
Doar un bărbat celebru a reușit să o cucerească pe Denise Rifai. Invitată în podcastul ALTCEVA, cu Adrian Artene, prezentatoarea de televiziune a dezvăluit că iubitul vieții ei este nimeni altul decât Kevin Costner.
Denise Rifai, îndrăgostită de un celebru actor american
Fiind întrebată despre bărbatul celebru cu care ar vrea să se căsătorească, Denise Rifai a răspuns. „Cu Kevin Costner: Este iubitul vieții mele. Sincer, nu glumesc. E genul meu de bărbat. Acum câțiva ani, el făcea reclamă la Turkish Airlines. Eu eram pe Calea Victoriei și mă gândeam că nu îmi place și mie de niciun bărbat. La un moment dat, l-am văzut pe panouri și am zis: „Ăsta e genul meu”. El e căsătorit cu o tipă tare faină”, a spus prezentatoarea, potrivit Gândul.
Până acum, prezentatoarea TV nu a fost văzută în compania unui bărbat, spunând că dorește să își țină viața cât mai departe de ochii lumii, dar când va veni momentul, nu va evita să anunțe.
„Această întrebare o să rămână fără răspuns mult timp de-acum încolo. Eu fac toate eforturile să–mi țin viața mea privată… a mea, să fie pentru mine. Și, cu siguranță, când lucrurile nu vor mai putea fi ținute acolo… o să le știe toată lumea.
Eu cred că o femeie are nevoie de un bărbat întotdeauna în viața ei pentru că noi suntem în complementaritate cu bărbatul, yin și yang, adică nu poți să funcționezi fără un bărbat. E foarte greu dacă nu există și energie masculină. Mulțumesc bunului Dumnezeu că sunt foarte echilibrată și că nu am nicio lipsă pe niciun plan. Dar când vor fi lucruri de anunțat, cu siguranță nu o să evit să le anunț”, a spus Denise Rifai în urmă cu mai mult timp.
Relația dintre Denise Rifai și Dan Bittman
Denise Rifai și Dan Bittman au o relație apropiată și sunt foarte buni prieteni. La toate evenimentele private sau publice sunt văzuți împreună, însă nu e nimic mai mult între ei, ci îi leagă doar o relație de prietenie. Mult timp s-a vehiculat că cei doi formează un cuplu.