Strategii apărării au susținut de mult că prioritizarea riguroasă – dacă nu nemiloasă – este cheia succesului. Frederic cel Mare a captat cel mai bine acest sentiment atunci când a spus: „Mințile mici încearcă să apere totul deodată, dar oamenii inteligenți privesc spre punctul principal; ei parează cele mai rele lovituri și nu sunt răniți dacă prin aceasta evită una mai mare. Dacă încerci să aperi totul, nu aperi nimic.”

Acțiunile Departamentului Apărării al SUA de a sprijini Ucraina astăzi stimulează dezvoltarea capacităților și schimbarea organizațională necesare pentru a descuraja un război China-Taiwan de mâine. Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, în fața  parlamentarilor Comitetului pentru Servicii Armate din Senat la Capitol Hill a vorbi despre bugetul de 842 de miliarde USD al Pentagonului pentru anul 2024 și l-a numit „un buget bazat pe strategie, întocmit cu China în mod clar în minte”. Strategia națională de apărare a Americii din 2022 identifică China drept cel mai important concurent strategic al națiunii și „provocare de ritm” pentru dezvoltarea conceptului și a capacităților în ceea ce președintele Biden numește „deceniul decisiv”.

Citând îndrumările președintelui din strategie observăm faptul că China este singurul stat cu ambiția de a remodela ordinea internațională și care are puterea de a face acest lucru nu numai s-o declare. În schimb, Rusia este identificată ca o prioritate secundară de securitate și o „amenințare acută” în mare parte, deoarece invazia sa în Ucraina subminează stabilitatea regională în Europa și prezintă un risc real de escaladare nucleară. Războiul din Ucraina face din această amenințare acută o cerere semnificativă de resurse pentru Aliați.

De la invazia expansivă a Rusiei din februarie 2022, guvernul SUA s-a angajat să ofere Ucrainei 42,6 miliarde de dolari în asistență în materie de securitate (echipament, instruire și întreținere) și este probabil ca mult mai mult ajutor financiar să fie pe drum. La aceste fonduri se adaugă costurile pentru operațiunile și întreținerea a peste 20.000 de trupe americane suplimentare în Europa pentru a sprijini efortul de război și a descuraja atacurile rusești împotriva teritoriului NATO.

Lecțiile războaielor din sec XXI

Războaiele creează spațiu pentru idei noi și experimente. De la reapariția competiției marilor puteri în 2014 (când Rusia a pus mâna pe Crimeea, iar China a militarizat Marea Chinei de Sud), Departamentul Apărării a cheltuit energie intelectuală considerabilă pentru a folosi proiectele din sectorul comercial și pentru a recurge la tehnologii avansate care pot îmbunătăți capacitățile militare. Opt ani mai târziu, cererea de buget a Departamentului Apărării pentru anul fiscal 2023 a subliniat investițiile pentru cercetare și dezvoltare în capacități inovatoare mai mult decât investițiile în sisteme de arme noi care erau gata pentru producția la scară largă.

Solicitarea bugetară recent lansată pentru anul fiscal 2024 își mută în mod important atenția către achiziții, dar încă sunt prea puține prototipuri care traversează „valea morții”/testările în teren. Traiectoria este solidă, dar ritmul este prea lent atât în America cât mai ales în Europa. Fiecare armată din lume se uită la războiul din Ucraina și trage propriile concluzii. Ne aflăm în fața unui război în care o parte folosește tehnologia de secol XX (Rusia) iar cealaltă parte (Ucraina) tehnologie de sec XXI (drone – Switchblade- muniții hoinare-sau Phoenix Ghost acele drone care pot urmări o țintă timp de până la șase ore și pot funcționa noaptea folosind senzori cu infraroșu; softuri de tip Palantir care creează baze de date culegând informații de la toți senzorii de tip terestru și cei de tip spațiali (sateliți) dar și de la resursele umane și de la media, sistemele care utilizează Inteligența Artificială, sisteme de sateliți și modeme Starlink etc).

Ucraina și-a însușit cu succes tacticile comandourilor și grupurilor de gherilă în moduri care modifică fundamental doctrina militară convențională. Kievul a doborât forțele terestre ale Moscovei și a scufundat nave de război cu grupări de trupe mici și arme occidentale avansate portabile/montate pe camioane militare (Javeline, Harpon). Trupele ucrainene au reproiectat drone standard pentru a arunca grenade și a observa ținte îndepărtate și a transmite coordonatele acestora pentru rachetele ghidate  prin satelit donate de Occident. Armata ucraineană a improvizat o rețea de informații modelată pe software-ul dispecerului de taxi.

În Ucraina, software-ul colectează locațiile inamicului, iar operatorul de computere transmite informații minut cu minut forțelor din apropiere (sisteme de rachete, artilerie, aviație etc). Cea mai interesată de lecțiile războiului din Ucraina este însă armata chineză. Generali Chinei iau notițe despre tacticile și strategiile occidentale utilizate în Ucraina. Chinei învață în mod activ despre sprijinirea unui partener în timpul unui conflict și efectele diferitelor arme occidentale pe câmpul de luptă. Asistența directă ajută totodată ca Pentagonul/ministerele apărării din țările aliate să înțeleagă ce funcționează de fapt și, prin urmare, ce este gata să fie extins/preluat sau ceea ce poate fi procurat din sectorul comercial (referire la sistemele dual-use).

Digitalizarea câmpului de luptă

Ucraina a obținut o versiune cu preț redus a ceea ce Pentagonul a obținut prin finanțări masive făcute timp de decenii: luptători conectați digital la informații și rețele de arme. Rețeaua improvizată constituită din drone, luptătorii și armele lor, conectate prin comunicații care utilizează sateliți și software personalizat, oferă soldaților ucraineni un nivel de informații, coordonare și o acuratețe care le-a permis forțelor, inițial depășite numeric și în cantitatea de arme de către ruși, să conducă la încercuirea armatei masive și greoaie formată din Grupări Tactice de Batalion ale Rusiei.

Insurgențele, de-a lungul istoriei, au reutilizat și transformat în arme instrumentele la îndemână – de la țepi de bambus la cocktailuri Molotov. În Ucraina, care găzduiește o industrie înfloritoare a tehnologiei IT și hackeri care operează în afara legii, oamenii motivați sunt adesea ingineri de software care se conectează la net folosind servicii digitale, cum ar fi semnalul de mesagerie criptat și rețele de la companii precum SpaceX. Instrumentele, armele lor, au devenit aplicațiile mobile, imprimante 3-D și dronele civile.

Programatorii ucraineni au actualizat un sistem pe care armata îl numește Delta pentru a oferi comandanților locali informații în timp real pe câmpul de luptă, informații primite de la drone și de la observatori care trăiesc în părțile ocupate de Rusia din Ucraina. Ceea ce fac ucrainenii se numește ”război conectat”, iar armata ucraineană va fi cea mai avansată vreodată din punct de vedere tehnologic și al comunicațiilor din cauza experienței din teatrul operațional. O mare parte din echipamente este donată de Occident, dar ceea ce au realizat trupele ucrainene care este cu adevărat neobișnuit este capacitatea de a comunica între ele și de a obține informații de lovire ținte în timp real, într-un mod în care alte armate nu au avut.

De asemenea folosesc tehnologii noi, pe scară larga, precum dronele. Dronele sunt folosite si de SUA, și de Rusia, și de alții, dar sunt drone scumpe, complexe, aproape ca avioanele, în timp ce ucrainenii au transformat drone ieftine de hobby în instrumente de război.

Achiziții militare noi pentru Ucraina

Lumea achizițiilor militare trăiește în altă perioadă de timp acum decât am trăit noi. ”The Advanced Precision Kill Weapon System”- APKWS II (este un sistem de ghidare laser semi-activ, cu costuri reduse, dimensionat pentru a se potrivi rachetei aeriene de 70 mm) reprezintă o revoluție tehnologică. Acesta este optimizat pentru lovirea cu precizie, cu daune colaterale reduse, a vehiculelor ușoare în mișcare sau staționare și a țintelor umane.

Sistemul preia o rachetă neghidată de 70 mm și o transformă într-o armă de precizie folosind un laser și o unitate de control. Fiecare proiectil APKWS II costă aproximativ 27.500 USD, totul inclus (motor rachetă, focos și kit de ghidare). Sistemul „Vampire” (Counter-Unmanned Aerial System), este unul relativ nou pe care Statele Unite nu l-au anunțat anterior ca fiind inclus în tranșele de ajutor ucrainean. Inițial, a existat o oarecare confuzie în rândul instituțiilor media cu privire la ceea ce era exact sistemul, fapt care a condus la identificarea greșită a acestuia ca fiind o aeronavă fără pilot care ar aparține unui program al Royal Navy din Regatul Unit, menit să dezvolte drone lansate de nave numit ”Project Vampire”.

Și totuși sistemul nu este o dronă, ci un nou sistem de lansare rachete L3Harris, paletizat, modular, care este conceput pentru a lovi ținte de la sol și pentru a elimina aeronavele care zboară la înălțimi joase, în special drone. Potrivit site-ului L3Harris, în starea sa neconfigurată și nepersonalizată, Vampire „este un kit portabil care poate fi instalat pe majoritatea vehiculelor cu o platformă de încărcare pentru lansarea”. Datorită mobilității sale ridicate, Vampire poate accesa o țintă și într-o manieră „scoot and shoot” (descoperă și lovește), iar după acțiune se poate deplasa într-o nouă locație înainte ca inamicul să poată ataca lansatorul. Altă lume pe care noi români nu o descifrăm încă, sau poate nu o încercăm s-o descifrăm!

Stocurile de arme

Conștientizarea faptului că marile puteri au o rezistență substanțială care poate transforma un război scurt și intens într-o bătălie prelungită de uzură nu este deloc nouă. De exemplu, înainte de războiul Rusia-Ucraina, era bine documentat că stocurile americane de arme ghidate de precizie erau insuficiente pentru un eventual război cu China. Unele arme critice erau proiectate să se epuizeze în zile sau săptămâni de lupte de mare intensitate.

De fapt, stocurile s-au epuizat în mare măsură în conflicte împotriva actorilor nestatali, ceea ce poate avea implicații în cazul unui război împotriva unei mari puteri. Baza industrială din SUA și cea aliată se străduiește să producă muniții și provizii necesare unor operațiuni militare. Acest efort evidențiază blocajele și zonele în care performanța trebuie să se îmbunătățească pentru a sprijini un eventual război cu China. Cu siguranță, un astfel de conflict ar stresa baza industrială în moduri diferite - de exemplu rachetele lansate din aer și de pe mare ar putea avea o cerere mai mare decât obuzele de artilerie.

Elementul central al aspirațiilor de apărare al UE, Fondul European de Apărare este operațional. În valoare de 7 miliarde euro pentru perioada 2021-2027, ar trebui să le permită industriașilor europeni să lucreze la proiecte comune de armament. Ce este în spatele acestei decizii? Întâi, îmbunătățirea interoperabilității echipamentelor europene pentru a se asigura că armatele naționale au sisteme de echipamente similare și tehnologii compatibile.

De ce?  Pentru că în 2017, existau 178 de sisteme de arme diferite în UE (comparativ cu 30 în Statele Unite). 17 modele de tancuri (comparativ cu 1 în Statele Unite), 29 de modele de distrugătoare (4 în Statele Unite) și 20 de modele de avioane de luptă (comparativ cu 6 în Statele Unite). Multiplicarea modelelor de arme poate pune probleme în ceea ce privesc coordonarea, eficiența pe teren și mai ales logistica(repararea tehnicii). Dezvoltarea de proiecte comune ar face posibilă evitarea multiplicării sistemelor de echipamente și permite  UE să aibă o piață internă integrată în industria de apărare.

Spionajul cheia viitoarelor expediții militare

Comunitatea de informații din SUA a obținut o lovitură timpurie informând corect lumea, chiar înainte de invazie, despre luarea deciziilor lui Vladimir Putin în privința Ucrainei și chiar despre planul de război rusesc. Deși nu a convins pe deplin toți aliații și partenerii, acest succes este în contrast cu eșecurile percepute în trecut ale serviciilor de informații americane (armele chimice motivul invaziei Irakului în 2003). În plus, asistența extinsă de securitate condusă de SUA oferită Ucrainei din 2014 încoace are în mod clar rezultate pozitive asupra câmpul de luptă.

Dacă China ar invada Taiwan, serviciile de informații americane ar trebui să ofere indicații și avertismente pentru a pregăti Taiwanul, Statele Unite și aliați precum și parteneri ca Japonia și Coreea de Sud. Avertismentul în timp util și precis ar putea, de asemenea, convinge opinia publică globală pentru impunerea de sancțiuni diplomatice și economice Chinei. Sprijinul intern continuu în Statele Unite pentru Ucraina, și în special în Europa, în ciuda fluxurilor de refugiați și a costurilor energetice în spirală, ar trebui să afecteze calculul liderului chinez Xi Jinping privind privind Statele Unite, aliații și partenerii săi de faptul că aceștia își vor menține voința de a lupta în sprijinul Taiwanului.

În plus, faptul că războiul din Ucraina este un „dezastru strategic catastrofal” pentru Rusia ar putea adăuga îndoieli pentru oficiali de la Beijing cu privire la invadarea Taiwanului. În timp ce ajuta Ucraina SUA accelerează execuția unei strategii centrate pe China. Rusia își diminuează capacitatea de luptă convențională însă Rusia va rămâne o amenințare la adresa securității europene atâta timp cât Putin rămâne la putere. Amenințarea Rusie  poate fi mai gravă dacă o forță convențională rusă mai mică nu poate oferi un tampon defensiv în adâncimea strategică dorită de generali ruși, pe direcția Moscova-Varșovia.

Atunci putem să ne gândim că Putin va încerca  opțiunea nucleară. Dar în următorii cinci până la peste 10 ani, NATO își va păstra dominația militară convențională în Europa dar va trebui să-și revizuiască industria de apărare pentru a rămâne o forță defensivă de temut. În consecință, NATO va păstra un echilibru militar favorabil al puterii în Europa chiar și cu o reducere a prezenței forțelor americane față de nivelurile de dinainte de război. Și cu toate acestea spionajul va atârna greu în ecuația echilibrului militar.

Iar chinezi specializați în culegerea de informații în conceptul ”mozaic” excelează. Să lăsăm istoria să ni se destăinuie cu ajutorul datelor oferite de serviciile de informații și a celor care au scris despre acestea precum Roger Faligot (”Serviciile Secrete Chineze - De la Mao la Xi”). ”În 1999 Ji șeful informațiilor militare chineze fost înlocuit cu Luo Yudong  directorul academiei de spionaj din Nanjing (n.a. A.G. fosta capitală de sud a Chinei), care fusese șeful de informații al Comandamentului regional Chengdu ce acoperea inclusiv Tibetul. Lou era în centrul altei controverse a spionilor din noul mileniu. În mai 1999 când ruinele ambasadei Chinei la Belgrad încă fumegau, un bărbat misterios a făcut o vizită la Beijing și s-a întâlnit cu Lou. Era generalul GRU Valentin Korabelnikov șeful GRU. Serviciul militar rus lucra acum îndeaproape cu omologul său chinez AEP-2. Bombardarea ambasadei Chinei nu a făcut decât să impulsioneze relații între spionajul rus și cel chinez. Moscova a profitat de oportunitatea valului popular antiamerican chinez ce a însoțit ofensiva NATO. În spatele scenei era Den Xiaoping care a orchestrat apropierea între serviciile ruse și cele chineze deși plutea în aer o suspiciune între cele două țări. În anii 80 Andropov știa ca Deng coopera cu americanii care instalaseră ”urechi mari”/radare în Pamir și-i ajutau pe chinezi să înarmeze mujahedinii afgani împotriva sovieticilor”.

Yuri Andropov a fost numit noul Secretar General al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică la 54 de ore după ce viața a lui Leonid Brejnev a fost curmată brusc de un atac de cord, în 10 noiembrie 1982. Era o ascensiune firească a unui om dedicat partidului, cu cea mai longevivă carieră în conducerea KGB. La vremea aceea Sovieticii se întrebau dacă Mao avusese dreptate în timpul Revoluției Culturale să-l catalogheze pe Deng drept ”orientat spre capitalism”.

Deng a fost un mare mister! După demisia lui Elțîn, Putin a devenit președinte și a găsit în biroul său un dosar gros (de la KGB) despre un bărbat decedat de trei ani: tovarășul Ivan Sergheevici Dozorov mai bine cunoscut drept Deng Xiaoping. Fiecare persoană care lucrează pentru serviciile de informații sovietice/ruse primește o identitate nou. Viața lui Deng a fost misterioasă inclusiv pentru veteranii KGB. Roger Faligot scrie despre Deng: ”Sub pseudonimul de Dozorov dosarul era doldora de documente despre rolul său la Paris între 1923 și 1925 împreună cu tovarășul Moskin (Zhou Enlai), perioada petrecută la Moscova între ianuarie și august 1926, notele obținute la limba rusă și engleză la Universitate Sun Yan-sen din Moscova (n.a. A.G. acolo studiau în jur de 300 de studenți chinezi), contactele lui cu Troski, care preda la Universitatea Sun Yan-sen din Moscova, legăturile cu Jean Cremet (”Vainer”) agent Comintern, în Franța, URSS și China, omul care i-a înarmat pe partizanii Guangxi ai lui Deng în 1929, dosarul său nr 233 de membru chinez  al partidului comunist sovietic, certificarea lui către serviciile secrete ruse și pregătirea militară cu GRU (instrucția cu arme, criptări, deghizări și spionaj), pașapoartele lui false, legăturile cu prorușii, ca viitorul președinte chinez întemnițat Yang Shangkun (întemnițat pentru interceptarea telefoanelor lui Mao pentru KGB în timpul Revoluției Culturale) și Chiang Chiang-kuo, fiul exilat la Moscova a lui Chiang Kai-shek (n.a. A.G. cel care a înființat Taiwanul), relația lui sentimentală cu studenta de 19 ani Zhang Xiyuan și chiar, în mod extraordinar, cum, în mijlocul Revoluției Culturale din 1969, fugar și aflat sub protecția districtului militar Sichuan, fusese pus în contact cu un ofițer de informații sovietic de origine asiatică.”

O abundență de informații pentru istorici. ”De ce ar păstra Putin dosarul acum?-se întrebă Faligot- Poate pentru că Gorbaciov s-a dus la Beijing pe 16 mai 1989 pentru o întâlnire cu Deng în mijlocul protestelor din Piața Tienanmen când a fost umilit la momentul colapsului Imperiului Sovietic!. Sau poate pentru a recit gafa diplomatică din august 1991 care a avut loc în timpul tentativei de lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov când ambasadorul chinez la Moscova Yu Hongliang și-a exprimat sprijinul pentru puciști.” Se întorc oare vremurile acelea pentru Putin?  ”Ca o ironie a sorți Yu fusese trimis cu zece ani înainte la Moscova să redeschidă canalele diplomatice de comunicații cu Moscova-scrie Faligot- El s-a folosit de Andrei Kapița, un renumit om de știință rus și bun cunoscător al Chinei să discute unele probleme care-i interesau pe chinezi precum Vietnamul, Mongolia și Afganistanul. S-au stabilit contacte cu ministerul de externe si cu cel al apărării precum și cu KGB-ul care se desfășurau de două ori pe an succesiv în cele două capitale. Yu a părăsit Rusia în 1991 după eșecul tentativei de înlăturare a lui Gorbaciov deși relațiile sino-ruse nu au fost afectate.

Cine crede că războiul din Ucraina i-a apropiat pe ruși și pe chinezi se înșelă. În vara anului 1992 Primakov, spionul universitar și viitorul prim ministru, liderul clanului ”Orientalist” a mers la Beijing și a încheiat acorduri între SVR și GRU cu Guoanbu și AEP-2. Rușii au rămas recunoscători spionului chinez Yan Baohang care l-a informat pe Stalin în iunie 1941 de planul de invazie a lui Hitler. De fapt spioni chinezi și cei ruși provin din elitele comuniste și nu-și ascund simpatiile reciproce. Relația Rusia, China și India a început în 2002 dar a fost împiedicată de ostilitatea de decenii între India și China. Mai mult India începuse să se apropie de America. Jiang, liderul chinez s-a apropiat de Pakistan și atunci Putin nu a avut decât soluția unei relație tactice cu Beijingul. Și în aceste condiții cele două s-au spionat reciproc. Este cunoscută afacerea ”Maketsport” din 2005 în care Igor Rechetin a fost acuzat de spionaj pentru Guoanbu care spera să obțină componente pentru misiunile spațiale chineze ce puteau fi folosite la rachetele balistice intercontinentale.

Post Scriptum: Spionajul chinez în SUA oferă o serie de povești fascinate. Am să vă ofer un fragment în articolul de astăzi din cartea  "The Shadow War: Inside Russia's and China's Secret Operations to Defeat America" de Jim Sciutto

...Stephen Su, cunoscut pe numele său chinezesc Su Bin, a trăit în China natală, dar a călătorit frecvent în Statele Unite și Canada, pentru a construi o afacere în sectoarul aviației și cel aerospațial. Compania sa, Lode-Tech, era un jucător mic într-un domeniu al giganților. S-a concentrat pe fabricarea cablajelor pentru avioane, un produs la capătul ”low-tech” al sectorului aeronavelor militare. Cu toate acestea, pe parcursul a aproximativ cinci ani, din 2009 până în 2014, Su a construit constant și deliberat o rețea de contacte strânse de afaceri cu contractori din industria de apărare din SUA și Canada. Informațiile de care Su a fost cel mai interesat să facă rost se refereau la trei dintre cele mai avansate avioane militare americane construite vreodată, Lockheed Martin F-35, avioanul de vânătoare stealth F-22 și avionul de transport Boeing C-17 Globemaster. Deși erau produsele a doi dintre cei mai mari antreprenori militari ai Pentagonului, fiecare folosea mii de componente provenite de la zeci de furnizori mai mici. Acel lanț de aprovizionare a oferit numeroase informații pentru Su, precum și o explicație convenabilă pentru orice partener care a devenit îngrijorat de tipul de informații pe care acesta îl căuta. Su spunea: „Nu vă cer să-mi dați F-35, dar ce contează dacă scot din el un sistem pe care l-am putea vinde unui prieten sau unui potențial client?”..... Su nu lucra singur. De fapt, el făcea parte dintr-o echipă transfrontalieră de trei persoane, cu Su în America de Nord și cei doi parteneri ai săi din China continentală..... Echipa s-a reunit pentru prima dată în vara lui 2009, când Su a trimis primele e-mailuri conspiratorilor săi identificând potențiale ținte în interiorul Statelor Unite. Într-un e-mail din 6 august 2009, Su a atașat o foaie de calcul de tip Excel, protejată prin parolă, care conține adresele de e-mail, numerele de telefon și pozițiile a aproximativ optzeci de ingineri și personal auxiliar care lucra la un nou proiect militar. Subiectul e-mailului din 6 august era „Numărul meu de telefon mobil”, despre care FBI a descoperit ulterior că era parola pentru fișierul Excel protejat. Patru luni mai târziu, pe 14 decembrie 2009, Su a trimis un e-mail similar, de data aceasta cu subiectul „Target”, în care erau enumerate numele și funcțiile altor patru directori, inclusiv președintele și vicepreședinții unei companii care producea sisteme de control al armelor și sisteme de război electronic pentru armata SUA. Analiza ulterioară a FBI a determinat că diviziile identificate în acele prime e-mailuri corespund țintelor piratate ulterior de echipa lui Su. Următorul pas al hackerilor semăna cu metodele folosite de hackerii ruși pentru a pătrunde în serverul Partidul Democrat în timpul alegerilor prezidențiale din SUA din 2016”.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.