Democrații, iar în jurul cozii. Trump, prea greu de scos din funcție

Democrații, iar în jurul cozii. Trump, prea greu de scos din funcție

„Nu are legătură cu alegerile”

„Această legislaţie se aplică viitorilor preşedinţi, dar ne reaminteşte necesitatea acestei acţiuni tocmai starea de sănătate a actualului preşedinte”, a mai spus preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

Nancy Pelosi a minimizat recentele sale remarci publice cu privire la starea mentală a preşedintelui Trump în perioada în care ia steroizi.

Joi, Nancy Pelosi a spus că Donald Trump se află „chiar acum într-o stare modificată”, iar vineri a revenit şi a declarat că nu are toate informaţiile.

„Ceea ce am spus despre preşedinte şi despre medicamente a fost că există unii care cred că administrarea anumitor medicamente poate afecta judecata. Nu ştiu, să spunem exact ce am spus: nu ştiu. Asta am spus într-o discuţie cu membrii mei”, a declarat Nancy Pelosi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oficialul american a mai spus că noua legislaţie nu este de factură politică.

„Nu are legătură cu alegerile”, a subliniat Nancy Pelosi.

În timpul conferinţei de presă, democratul Jamie Raskin a declarat că noua legislaţie este necesară „numai pentru situaţiile extreme în care ai un preşedinte care nu poate să îşi îndeplinească atribuţiile”.

„Mi-aş fi dorit ca Congresul să fi creat această comisie permanentă în urmă cu 50 de ani. Nu a făcut-o, dar noi trebuie să facem asta, cu certitudine în următorul Congres”, a declarat Jamie.

Sursa: Rador