De o bună bucată de vreme, protestele „vestelor galbene” din Franța captează atenția întregii Europe.

Sunt, mai ales printre liderii de opinie plătiți regește să facă din alb negru și viceversa, mulți care se întreabă ce mai vor acești manifestanți, în condițiile în care s-a renunțat la taxa pe carburanți? Răspunsul nu e atât de greu de dat. Francezii au înțeles că țara lor începe să nu mai fie o democrație în adevăratul sens al cuvântului.

Evident, cel mai rău îi doare că așteptările și dorințele lor sunt călcate în picioare în numele unor nebuloase comandamente morale precum reducerea emisiilor de carbon sau salvarea refugiaților. Dar mai sunt și alte lucruri care arată că puterea în Franța a fost confiscată de o oligarhie capabilă de orice ca să-și păstreze privilegiile.

Câteva exemple sunt edificatoare. Același Macron, care a ales să ignore vreme îndelungată revendicările „vestelor galbene”, deși manifestațiile căpătaseră deja proporții uriașe, a răspuns cu maximă promptitudine altor cereri.

Pe 20 decembrie, cu două zile înaintea de Actului V al manifestațiilor „vestelor galbene”, ofițerii de poliție au organizat și ei un protest în fața Palatului Elysee. Mai mult, vicepreședintele sindicatului oamenilor legii a declarat atunci că mulți privesc cu simpatie revolta și sunt gata să se alăture manifestanților.

A doua zi, guvernul a crescut salariile ofițerilor de poliție și a plătit milioane pentru orele suplimentare făcute de aceștia. „Autoritățile se tem cu adevărat că polițiștii s-ar putea întoarce împotriva lor”, a explicat faimosul jurnalist Jean-Michel Aphatie.

Dar faptul că președintele Macron se menține la putere practic cu ajutorul forțele de represiune ale statului nu este singurul indiciu al deficitului de democrație. La fel ca în țările conduse autoritar, în Franța devine din ce în ce mai greu să critici dogma oficială.

A simțit-o pe pielea lui ziaristul și scriitorul Eric Zemmour după ce a vorbit la o televiziune despre procentul foarte mare pe care îl reprezintă tinerii musulmani în rândul deținuților de drept comun din Franța, dar și despre creșterea atacurilor antisemite în suburbiile preponderent musulmane.

Imediat, Consiliul Superior al Audiovizualului, CNA-ul franțuzesc, a avertizat postul TV că riscă samcțiuni drastice dacă Zemmour repetă „acuzațiile stigmatizante la adresa musulmanilor”. Mai mult, un realizator de talk-show a deschis o petiție în care cerea ca Zemmour să fie exclus din dezbaterilor organizate de mass-media din Franța.

Dacă ziariștii care spun ce gândesc au devenit niște paria în Franța, vă închipuiți că nici pentru Marine Le Pen, marea rivală a lui Macron, viața nu e prea ușoară.

„Există o țară în Europa în care cel mai mare partid de opoziție, după ce s-a confruntat cu sechestrul resurselor sale financiare, își vede acum președintele chemat să se supună unei evaluări psihiatrice judiciare. O fi Rusia lui Putin sau Ungaria lui Orban? Nu. E Franța!”, a scris avocatul Regis de Castelnau în publicația Causeur.

Despre cum ar putea establishmentul francez să o împiedice pe Marine Le Pen să ia parte la alegeri, vă voi vorbi însă în articolul următor.