Orban îi răspunde lui Cataramă: Ştirea despre candidatura lui Tudor Chirilă la Primăria Capitalei nu este adevărată

Orban îi răspunde lui Cataramă: Ştirea despre candidatura lui Tudor Chirilă la Primăria Capitalei nu este adevărată

Liderul PNL, Ludovic Orban, i-a răspuns, duminică, lui Viorel Cataramă, susținând că știrea despre posibila candidatură a artistului Tudor Chirilă din partea PNL la Primăria Capitalei este falsă şi că procedura de desemnare a candidaţilor liberali la alegerile locale va fi demarată în luna iunie.

„E un fake news. Nu a fost nicio discuţie pe tema asta, e o invenţie, nu are nicio legătură. Procedura de desemnare a candidatului la Primăria Capitalei şi la celelalte primării de reşedintă de judeţ va fi demarată după Biroul Politic din iunie, în care vom adopta procedurile, criteriile, calendarul, toate printr-o hotărâre a Biroului Politic Naţional'', a declarat Ludovic Orban, potrivit MEDIAFAX.

Orban a refuzat să comenteze cererea lui Cataramă de a demisiona de la conducerea PNL.

Liberalul Viorel Cataramă i-a cerut demisia liderului PNL Ludovic Orban, acuzându-l că a dus partidul într-o situaţie limită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cererea de demisia a venit în contextul informaţiilor potrivit cărora Tudor Chirilă este preferat de unii liberali pentru Primăria Capitalei, artistul negând şi catalogând PNL un .partid toxic"