Demisie în Cabinetul Ludovic Orban. Un vechi prieten îl părăsește pe premier
- Feri Predescu
- 4 august 2020, 13:03
Ionel Chiriță amintește că PNL Hârșova a decis, pe parcursul ultimilor ani, să nu accepte pe listele de candidaţi ale PNL oameni cercetați penal de organele judiciare, arătând că susţine iniţiativa “Fără penali în funcţii publice” și să nu accepte traseismul politic. El îl acuză pe preşedintele PNL Constanţa că „a manipulat Biroul Judeţean al partidului și, în final, conducerea naţională a partidului, reușind să numească un liberal de pripas, adus din ALDE, cu dosare la DNA şi în alte parchete, ca urmare a unui mandat de primar marcat de scandaluri şi afaceri dubioase”.
„Dragă Ludovic, îţi reamintesc că aceste câteva rânduri sunt venite de la un camarad care timp de 24 de ani a contribuit la consolidarea partidului prin mai multe acţiuni, printre care iniţierea demersurilor de înfiinţare a Ligii Aleşilor Locali ai PNL şi gestionarea organizatorică, timp de 20 de ani, a acestei structuri a partidului”, i se adresează, Ionel Chiriță, președintelui PNL.
El îi readuce aminte că a fost un camarad care, înţelegând nevoia de menţinere a identităţii liberale, a susţinut poziţionarea PNL ca adversar al comuniştilor, neocomuniştilor şi al urmaşilor acestora, care s-au grupat fie în FSN, fie în FDSN, fie în PDSR, fie în PSD din zilele noastre. „Care a votat întotdeauna pentru distanţarea de aceştia, inclusiv atunci când, alături de tine şi de alţi patru-cinci colegi, am votat împotriva alianței politice parlamentare și preelectorale constituită la 5 februarie 2011, ce s-a numit USL, alianţă politică pe care istoria recentă o consemnează ca fiind o eroare”.
Ionel Chiriță nu uită să pomenească faptul că a fost un camarad „care a contribuit la unitatea PNL prin realizarea, în 1996, a Unificării Liberale de la Hârșova, când au fost unite toate organizaţiile locale ale partidelor de ideologie liberală ale acelor vremuri: PNL, PL 93 şi PAC. „În fapt, prima unificare liberală semnificativă, despre care scriitorul Traian Brătianu, unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti constănţeni, spunea anticipativ: “Depăşind stadiul bunelor intenţii, unificarea liberală devine, astfel, un fapt politic autentic, care ar putea contamina prin exemplaritate”.
Și nu în ultimul rând, Ionel Chiriță îi spune lui Ludovic Orban că i-a fost un camarad care, „atunci când a fost nevoie, a fost alături de tine pe listele de candidaţi care voiau să arate, în cadrul unor congrese, că trebuie să existe voci care să menţină dezbaterea în partid”. El își încheie scrisoarea către premier, semnând cu „Ionel Chiriţă, un fost consilier onorific, un fost coleg şi un fost camarad al lui Ludovic Orban”.