Demisie fulger în România. Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcție
- Simona Suciu
- 9 februarie 2022, 20:16
Irina-Dumitrița Solomon, membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, și-a dat demisia din funcție. Ea era la al doilea mandat în fruntea instituției.
Președintele României a semnat astăzi, 9 februarie, decretul privind eliberarea din funcție a Irinei-Dumitrița Solomon, membru în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.
Irina-Dumitrița Solomon era la al doilea mandat, fiind numită în Consiliul director al FRDS pentru prima dată în 2017. Cea de a doua numire a venit în noiembrie 2021. Decizia de eliberare din funcție vine în urma demisiei.
Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) este un organism de interes public înființat de Guvernul României prin Legea nr. 129/1998 care a administrat scheme de grant și programe cu finanțare internațională nerambursabilă adresate grupurilor dezavantajate și comunităților sărace și izolate, și a participat la implementarea efectivă a unor proiecte de interes național, sectorial și local.
10 ambasadori schimbați
Președintele Klaus Iohannis a semnat săptămâna trecută decretele prin care a schimbat mai mulți ambasadori aflaţi în misiuni diplomatice în SUA la Organizația Națiunilor Unite de la New York, Elveţia, Strasburg, Ucraina, Republica Moldova, Suedia, Turkmenistan, Singapore, Emiratele Arabe Unite și în Regatul Bahrain, Sultanatul Oman, cu reședința la Riad.
Rechemările ambasadorilor menționați în lista de mai jos, fac parte dintr-un amplu proces de schimbare de gardă la nivelul reprezentării diplomatice a României în lume, ținând cont şi de evenimentele care au loc în apropiere de granița cu România.
Demersuri uzuale
Printre aceste schimbări, MAE anunță numirea lui Cristian-Leon Țurcanu, care a fost trimis din 2016 în Ucraina, în funcția de ambasador în Republica Moldova.
„În urma aprobării și semnării de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, au fost publicate, la 4 februarie 2022, decretele de rechemare a 10 ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României, care urmează să își încheie misiunea, conform legii, în termen de 90 de zile de la această dată. Corelativ, au fost înaintate de către Ministerul Afacerilor Externe 12 propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea acestora era vacantă.
Acest demers este unul uzual, continuând procesul firesc de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în anul 2020 și continuat în anul 2021, în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, și vizează șefii de misiuni care au îndeplinit sau au depășit deja mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României”, se menționează într-un comunicat de presă.