Delta de pe Jiu, o comoară. Paradis pentru specii rare

Delta de pe Jiu, o comoară. Paradis pentru specii rare Delta de pe Jiu. Sursa foto: Cristi Caval

Delta de pe Jiu a devenit un adevărat paradis pentru faună. Delta s-a format în Gorj, pe lacul de acumulare de pe râul Jiu. Comoara se află chiar în apropiere de centrul orașului.

Delta de pe Jiu a devenit un adevărat paradis. Aici trăiesc o serie de păsări și animale, care sunt protejate de lege. Multe dintre ele sunt pe cale de dispariție. Pe lac s-au cuibărit familii de egrete, rațe sălbatice, dar și lebede, însă peștii au de suferit, iar fotografii sunt fascinați de acest loc.

Delta de pe Jiu, casă pentru zeci de familii de egrete, lebede și rațe sălbatice

Lacul de acumulare Vădeni din Tâgul Jiu se întinde pe o suprafață de 77 de hectare. O mare parte din suprafaţa apei a fost acoperit de castanul de baltă. Planta are frunzele la suprafață, iar rădăcina sub apă.

„Se pot observa de pe mal cu ochiul liber sau, mai bine, cu un binoclu. Nu încalcă vreo legislație, dacă ajung acolo cu barca, numai să afecteze în vreun fel acest loc minunat. Sunt foarte mulți fotografi care vin special din țară ca să surprindă păsările care sunt pe cale de dispariție și astfel sunt protejate de lege”, spune Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ar putea fi o imagine cu lebădă

Sursa foto: Cristi Nicolae Caval

Ion Antonescu, director AJVPS Vâlcea, spune că această vegetație de pe suprafața lacului are şi un dezavantaj, dăunează peștelui:

„Orice fel de vegetație pe suprafața lacului care pleacă de jos din albie dăunează peștelui. E mare consumatoare de oxigen. Mai ales acum când e și cald, apa e caldă și neoxigenată. Sunt condiții suficiente ca să dispară resursa acvatică vie, peștele. Deși la noi pare să fie din belșug, în Germania, de exemplu, castanul de baltă este atât de rar, încât a fost declarată plantă pe cale de dispariție”.

Ar putea fi o imagine cu lebădă, pasăre vadă şi gâscă

Cum s-a format acest paradis

În zona municipiului Târgu Jiu este primul lac de acumulare de pe râul Jiu, astfel că aici au fost aduse de aproximativ 30 de ani toate aluviunile, care au format mici insule.

„E un lac de acumulare care s-a colmatat datorită faptului că este primul de pe Jiu și aluviunile și pământul fertil aduse de viitori s-au depus și au format mai multe insule. Sunt cam patru insulițe cu copaci și vegetație de luncă și trei insule cu stuf. S-a dezvoltat pe acestea o vegetație specifică lacurilor de câmpie și deltelor“, a mai explicat Claudiu Fiu.

Ar putea fi o imagine cu lebădăCristian Caval este unul dintre fotografii pasionați să imortalizeze păsările din delta de pe Jiu. El petrece multe ore, pentru a fotografia o vietate care trăiește în acest loc special.

„Am reușit să fotografie stârcul cenuşiu, egreta albă mică, cormorani, stârcul pitic, stârcul de noapte, găinuşe de baltă. Lebedele pot fi văzute de toată lumea. Este o mare bucurie că am reușit să le fotografiez” a scris Cristi Nicolae Caval pe Facebook.