Declarație IMPRESIONANTĂ a ambasadorului SUA la București: ”Îndeamnă românii să primească REFUGIAȚII cu INIMA DESCHISĂ”
- Răzvan Bucur
- 7 martie 2016, 18:25
Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, îndeamnă românii să primească refugiații musulmani cu inima deschisă. El este de părere că țara noastră ar putea astfel să reprezinte un exemplu de toleranță și incluziune.
”Recent am primit un e-mail de la James Bond. Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că îşi iubeşte foarte mult ţara, România, şi că este preocupat de bunăstarea şi viitorul acesteia. Voia să afle care este părerea mea despre ceea ce el a numit «invazia musulmană» a Europei. Era îngrijorat cu privire la imigranţii recent sosiţi pe continent, în special în această ţară şi mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru”, declară ambasadorul american la București, potrivit Mediafax.
El subliniază că este important ca toți refugiații să fie tratați uman și cu demnitate.
”Tuturor trebuie să li se ofere o şansă să se dezvolte, să aibă o contribuţie şi să schimbe ceva în această lume. (...) Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României”, se mai arată în mesajul transmis de Hans Klemm.
Totodată, Klemm a făcut o pledoarie pentru diversitate. El a invocate ca argumente Holocaustul, lupta lui Martin Luther King sau imigranți deveniți cunoscuți în întreaga lume, precum Albert Einstein, Wyclef Jen, Madeline Albright și Gloria Estefan.
”Cu siguranţă, poate fi înfricoşător să primeşti noi imigranţi, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuţii ale Americii la societate s-au datorat imigranţilor. (...) Am prezentat aceste exemple pentru că nimeni nu poate şti de unde va proveni următorul Einstein sau următoarea Estefan. Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, preşedintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: «Nu sunteţi musulmani sau americani, sunteţi musulmani şi americani.» Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români. Da, domnule Bond, acest lucru este posibil”, mai adaugă ambasadorul SUA.
În continuare, Hans Klemm mai afirmă că el este amercan de primă generație, deoarece tatăl său a emigrat din Germania.
”Ştiu că nu este un lucru uşor, însă le mulţumesc celor care l-au primit pe tatăl meu cu atâţia ani în urmă, atunci când a ajuns pe ţărmurile Americii. Astăzi sunt extrem de mândru şi profund onorat să împărtăşesc povestea Americii şi a mea, celor care ar putea să o considere un exemplu de toleranţă şi incluziune”, subliniază Hans Klemm.
De asemenea, ambasadorul Statelor Unite la București mai precizează că printre cei care fug de război se numără femei și mulți copii, care au nevoie de protecție.