S-a SEMNAT declarația care poate duce la AUTONOMIA Ținutului Secuiesc. „Românii trebuie să învețe maghiara, să SIMTĂ că regiunea e și PATRIA lor”
- Cora Muntean
- 21 februarie 2019, 18:14
Preşedinţii consiliilor judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, care alcătuiesc Ţinutul Secuiesc, şi viceguvernatorul regiunii autonome Bolzano (Tirolul de Sud) din Italia au semnat, joi, la Sfântu Gheorghe o declaraţie de intenţie privind elaborarea unui acord de colaborare, a anunțat agenția ungară de știri MTI.
Documentul arată că între regiunea preponderent maghiară din România şi în regiunea din Italia, în care populaţia germană este majoritară, există viziuni similare privind înţelegerea culturală, colaborarea dintre minoritate şi majoritate, convieţuirea dintre grupurile etnice. Declaraţia de intenţie mai stipulează că scopul relaţiilor ce urmează să fie stabilite este dezvoltarea economică a ambelor regiuni, precum şi schimburi de bune practici în domeniul educaţiei, turismului, agriculturii, a sistemului de asociere, precum şi în domeniul mărcilor înregistrate locale şi regionale.
Din partea judeţului Covasna declaraţia de intenţie a fost semnată de Sándor Tamás, din partea Harghitei de Csaba Borboly şi din partea Mureşului de Péter Ferenc, iar Tirolul de Sud a fost reprezentat de viceguvernatorul Daniel Alfreider. Potrivit documentului, semnatarii se angajează la elaborarea unui acord care, după aprobarea tuturor autorităţilor locale şi ale celor două state, să fie baza legală a atingerii scopurilor comune şi care va contribui la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre popoarele Italiei şi României.
Csaba Borboly, preşedintele CJ Harghita, a apreciat exemplul multilingvismului din Tirolul de Sud. „Și în Ţinutul Secuiesc ar fi avantajos dacă şi românii ar învăţa maghiara”, a spos Borboly și a vorbit despre eforturile pe care le fac elevii maghiari să poată învăţa în mod corespunzător limba română. „Nu vom putea să ne învingem unii pe alţii. Toată lumea trebuie să înţeleagă asta” – a afirmat politicianul, adăugând că „ar trebui să se ajungă în situaţia în care şi românii din Ţinutul Secuiesc să simtă că regiunea e patria lor”.
După 1970, Tirolul de Sud a devenit provincie autonomă teritorial. Viceguvernatorul Daniel Alfreider a declarat că Tirolul de Sud şi-a obţinut autonomia teritorială după ce cauza a căpătat răsunet internaţional şi toată lumea şi-a dorit o soluţie paşnică. El a subliniat că „toate conflictele sunt o pierdere de timp, motiv pentru care trebuie să existe strădanii pentru evitarea lor”. Alfreider consideră că premisa autonomiei este descentralizarea. „Dezvoltarea regiunii devine mai ieftină, dacă despre teme locale decid comunităţile locale, afectate direct de aceste decizii”, a spus Alfreider.
Ppreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Sándor Tamás a remarcat că Ţinutul Secuiesc este atât ca teritoriu, cât şi ca populaţie de două ori mai mare decât Tirolul de Sud, însă în cele două regiuni raportul majoritate-minoritate, viaţa de la ţară şi trecutul istoric sunt asemănătoare. „ Pentru Ţinutul Secuiesc pacea etnică înfăptuită în Tirolul de Sud este exemplară, iar aceasta a avut drept rezultat şi un avânt economic”, a declarat Sándor Tamás.