Decizia care aruncă CSM în aer! Comportamentul neloial al magistraților #rezist criticat dur de CCR

Decizia care aruncă CSM în aer! Comportamentul neloial al magistraților #rezist criticat dur de CCR

Câteva din considerentele Curții Constituționale a României asupra neconstituționalității asumării răspunderii guvernului pe prorogarea noii structuri a INM aruncă în aer comportamentul neloial al magistraților care au boicotat ședințele CSM.

Ce spune de fapt CCR în decizie: Constată că Guvernul a arătat că adoptarea legii a fost animată de faptul că în organizarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii pot exista întârzieri majore care să afecteze derularea procedurilor.

Invocarea unor asemenea aspecte de fapt, zice CCR, este inacceptabilă din perspectiva raporturilor constituționale dintre autoritatea executivă/judecătorească, pe de o parte, și autoritatea legislativă, pe de altă parte.

„Legiuitorul nu poate fi pus în situația de a adopta în cursul anului 2019 o lege cu aplicare pentru anul 2020 motivat de conduita unei autorități publice, și anume Consiliul Superior al Magistraturii, care nu a adoptat hotărârea de organizare a concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii în anul 2019 în aceeași scadențare temporală precum în anii precedenți, situație datorată neasigurării de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii a cvorumului de prezență necesar desfășurării ședințelor plenului acestuia. Mai mult, legea criticată, în realitate, nu conține nicio măsură de natură să evite un comportament neloial din partea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum cel care a avut loc în cursul anului 2019.

Rezultă că acest argument al Guvernului transgresează în sfera motivelor de oportunitate a legii și nu demonstrează urgența adoptării acesteia.

Neadoptarea legislației secundare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 242/2018, respectiv a regulamentului de concurs, aspect reliefat, de asemenea, în punctul de vedere al Guvernului, nu determină obligația legiuitorului primar de a proroga aplicarea acestei legi.

Legea nu se subordonează unui act de reglementare secundară, respectiv unui regulament al Consiliului Superior al Magistraturii, din contră, actul administrativ este cel care organizează executarea sau execută legea, după caz.”

Adică, treaba Parlamentului şi a Guvernului nu este să suplinească, printr-o lege sau ordonanţă de urgenţă, lipsa de diligenţă a CSM în adoptarea unui banal regulament de concurs, pe care CSM nu a fost în stare să îl adopte din cauza boicotului membrilor „rezistenţi”.

Altfel spus, CCR constată că membrii Consiliului au un comportament neloial, prin faptul că REFUZĂ să asigure cvorumul necesar desfăşurării şedinţelor Plenului, iar legea nu prevede nicio sancţiune.