Evenimentul Zilei > EVZ Special > Debut în poezie. La o șuetă cu scriitoarea Tatiana Ernuțeanu
Debut în poezie. La o șuetă cu scriitoarea Tatiana Ernuțeanu

Debut în poezie. La o șuetă cu scriitoarea Tatiana Ernuțeanu

Într-o lume tot mai puțin devoratoare de cultură este chiar un mare eveniment când, în ziua de azi, un tânăr se mai dedică poeziei. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, om de comunicare de peste un deceniu și publicist, Tatiana Ernuteanu a debutat, de curând, ca poet, cu volumul Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra, Editura Eikon.

Senzual-misterioase, ambigue, patrunzătoare și intense, încă de la o primă lectură, observi asemanarea poemelor cu personalitatea deconcertantă a scriitoarei. Încercând să exploreze resorturile interioare, Tatiana Ernuțeanu propune o poezie expresivă, marcată puternic de vizual, suprasolicitând palierele emoționale. Am urmărit, prin câteva întrebări, să aflăm câte ceva despre intenția poetică a scriitoarei, despre stilul abordat și despre felul în care a fost receptat volumul până acum.

– Când te-ai întâlnit cu poezia și care a fost poetul care te-a impresionat prima dată?

– Cu poezia m-am întalnit în școală, dar marea întâlnire cred că a fost atunci când un poet mi-a făcut inima acordeon. Si asta s-a intamplat prima dată. în adolescență, când am luat act de Bacovia. Au urmat apoi Minulescu, Nichita, Ioan Es. Pop, T. S. Eliot, Edgar Allan Poe, Frank O’Hara și tot ăi descopeream pe rând. Nu erau din același registru, dar fiecare îmi producea un freamăt. E.E. Cummings, Mina Loy, Edna Saint  Vincent Millay, William Carlos Williams, Bukowski sunt cativa dintre cei care îmi vin în minte. Apoi, poezii am început să scriu în timpul facultății, dar nu am dus asta într-o direcție serioasă, propunându-mi să public. Le scriam pentru mine. La acea vreme, voiam mai mult experiențe și mai puțin asumare și responsabilizare.

– Cum s-a născut acest volum de versuri? Din ce ? Ce a declanșat butonul ?

– Sunt o persoană care se mobilizează destul de greu, mai degrabă sunt genul care se dilueaza în o mie de chestii. Vreau să fiu și operativă, eficientă, să am timp să-mi fac și filme in minte, să și scriu când simt, ce simt, să ma asigur și că am randament, să și muncesc. Ba, sunt și delăsătoare și, dacă cineva nu ma pistonează, nu prea inițiez. De-a lungul timpului, am vrut să așez în realitate multe planuri, nu doar legate de literatură, ci mai degrabă de artă experimentală, dar m-am pierdut printre alte idei și n-am mai făcut decât să-mi sprijin bărbia în mâini și să mă lamentez. Apoi, culmea, unele parcă au circulat pe un fir telepatic și le-am vazut concretizate de alții. Cu volumul, m-am ambiționat eu să duc proiectul ăsta până la capât, plus niște voci în care am avut încredere, care îmi spuneau să fac asta.

Pot spune că volumul s-a născut că am vrut eu, poemele, însă, s-au scris cumva dintr-o nevoie de exhibare, de montare a unei alte realitati, de care aveam nevoie. Scriu dezordonat, am telefonul plin de notițe, scriu în mail, am o imagine sau o sintagmă în cap,  de care se agață alte asocieri, frânturi din realitate, chestii trăite, iar procesul asamblării unui poem este așa cum sunt și eu, pleacă pe o idee și, de multe ori, se pierde pe parcurs, transformându-se în cu totul altceva. Când scriu, sunt ca un miner care exploatează, fără să știe dacă, în primul rând, acolo e ceva, și daca e ceva valoros sau nu.

Marele poet Ioan Es Pop spune, pe coperta IV, că poezia ta mitizează și demitizezează iubirea, dar are și o sumedenie de formulari tranșante ( “oamenii nu functioneaza cu fise/ poeziile mele nu mint:”….” Sunt fericită/ Văd nimicul. E mare lucru, căci nimicul permite să vezi departe”, “dragostea e până la urma un balci cu pretenții” , “mă declar împotriva romantismului (e lipicios ca sucul de portocale)”, vorbind despre o conștiință de sine și o artă poetică, pe care, spune domnia sa, le-a atins poezia ta. Tu ce ai vrut sa facă poezia ta?

Eu îi sunt profund recunoscătoare poetului Ioan Es. Pop, pentru care am o admirație care mă face să-mi ridic cu greu privirea spre dumnealui. Revenind, poezia poate avea, pentru fiecare, o funcție. Unul o folosește ca o trompetă a activismului, altul a marginalizării, unii vor să fie reținuti prin versuri sensibile, alții scriu poezie existențialistă, altii vor să semnaleze neregulile unei societăți inechitabile. Stilul meu e frust. Nu mă interesează să reliefez o chipeșî estetică a vieții, ci să dau intensitate unei imagini prin realism, care să te bântuie, să te încarce și să te tulbure violent sau duios.  Când am dat manuscrisul editorului meu, primul lucru pe care l-a spus după lectura a fost ca sunt nenumarate versuri memorabile și atunci m-am gândit că ceea ce mi-am propus posibil să fie atins. Pe scurt, îmi doresc ca poezia mea sa activeze metabolismul cititorului, să-l atingă senzual și convingător.

– Ai un jurnal în care consemnezi, scrii și proză?

– Nu e nimic constant. Sunt schițe și note, stocate pe te miri unde, dar de care nu uit. Le completez când simt că am ceva de spus sau cand un stimul mă provoaca. De obicei, scriu la cald, nu aștept să mă distanțez de moment, mi se pare că apoi devin prea evazivă, că pierd din intensitate, că amintirea amintirii nu își mai găsește locul pe nicio hârtie, iar eu sunt o tipă excesivă și nu pot să scriu altfel decât așa. Călâi nu e temperatura mea. Proză, poezie, repertoriul se schimbă în funcție de cum se asază toată gama de note interioare.

Imaginile pe care le creezi, spunea scriitorul Vianu Mureșan, au o forță vizuală nebănuită și mai spunea că poezia ta, pe care ți-o atribui din postura unei eroine a nimicului, este opusă lui Novalis, folosind chiar termenul de “deromantizare”, pentru stilului tau.  E așa, tu ce crezi?

Probabil. Nu pot fi obiectivă. Eu știu doar că poezia nu ar trebui să fie o rezidență a fericirii. Fericirea se traiește, doar nimicul, deriziunea, neîmplinirea, defetismul se notează. Eu sunt doar un hard care lucreaza cu un sistem de operare prin sensibilizare la realism. Probabil de aici, ideea asta a deromantizarii. În plus, amorul distorsionează în prima faza, te face să nu vezi clar, (cică oxitocina e de vină 🙂 după care adevarul te pocnește și de multe ori poți să fii nevoit să înveți modul de gândire al cinicului. Printre beneficiile acestuia fiind atât profilaxia, cât și recuperarea.

– Receptarea poeziei crezi că a devenit fenomen de nișă?

– Da și nu. Poezia e o formă literară, care a avut și are un public mult mai restrâns decât ar putea avea un roman. Sunt iubitorii de poezie și sunt ceilalti. Iar aici, în ceilalți, există și subcategoria celor care se așteaptă ca poezia să fie doar cea cu rimă, pe care, de altfel, nu o digeră sau cea a unora care cred ca poezia comporta o aura de neînțeles, cu care nu se identifică, mai sunt și cei care o consideră demodata… Și unii si ceilalti ignoră inefabilul pe care îl conține orice text poetic.

În același timp,  constat că poezia se dezvoltă prolific. Exista tot felul de grupuri de inițiativă, care încearcă și reușesc să aduca poezia mai aproape de oameni. Ca o părere pur subiectiva, eu cred că devii receptiv la poezie, doar în clipa în care rezonezi profund cu un poet, practic, ține de momentul acestei descoperiri. Pe unii îi descurajeaza aceasta cautare, așteptandu-se probabil ca să simtă ceva, deschizând o carte de poeme, ori nu e așa. Nu orice poet trebuie să-ți placă, ci să ai rabdarea să-l cauți, până îl găsești, pe acela care ți se potrivește, asta într-o primă fază de tatonare, în relația cu poezia.

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: