De ziua lor, jandarmii de dau în tiroliană

De ziua lor, jandarmii de dau în tiroliană

Tiroliana, artele marţiale, maşinile speciale de intervenţie şi echipamentele antitero vor fi atracţia evenimentului “EXPOJandarmeria”, care are loc, azi, în Parcul Herăstrău, la 167 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române

“Nu vor lipsi jandarmii montani, care vor prezenta exerciții demonstrative spectaculoase, fanfara interactivă, standul de misiuni internaționale, precum și cel de prezentare a ofertei educaționale pentru cei interesați să urmeze o carieră militară. Cei mici vor putea să încerce echipamentul jandarmilor, să învețe tehnici de autoapărare, să folosească instalațiile acustice și luminoase din mașinile de intervenție și, cel mai important, să afle despre misiunile și rolul Jandarmeriei Române”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române.  Începând cu ora 11,00, va avea loc Crosul Jandarmeriei Române”, competiţie la care vor participa jandarmi, studenţi jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie, dar și orice persoană interesată. Distanţa de alergare este de 1.500 metri, iar înscrierea se va face în baza unui act de identitate la intrarea în Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), unde va fi amenajat un stand special.