De Ziua Copilului, despre Shirley Temple de România. A cucerit lumea filmului la 3 ani și jumătate!

De Ziua Copilului, despre Shirley Temple de România. A cucerit lumea filmului la 3 ani și jumătate!

O dată ca niciodată, cu mult înainte ca Noul Cinema Românesc să primească lauri la festivalurile internaționale, se făceau în România și filme pentru public, inclusiv pentru cei mici. Și chiar aveau mare succes, dovadă notorietatea de care se mai bucură încă "Veronica" și "Veronica se întoarce" la aproape 50 de ani de la premieră.

România nu a dus niciodată lipsă de copii talentați. Puțini dintre ei au avut, însă, șansa lui Lulu Mihăescu, actrița principală a celor două pelicule pe care le-am amintit. Nici nu împlinise 3 ani și jumătate pe 5 mai 1972 când au început filmările.

Cum a ajuns Lulu Mihăescu să joace rolul principal?

Recomandată de cântăreaţa de muzică populară Angela Moldovan, Lulu a fost aleasă din rândul sutelor de copii care s-au perindat prin faţa regizoarei Elisabeta Bostan. Deși toată lumea și-ar fi dorit o fetiță blondă cu ochi albaștri, Lulu a fost totuși preferată în rolulul principal în detrimentul Manuelei Hărăbor, actrița care peste ani avea să cucerească publicul cu frumusețea și talentul ei. Se pare că a ajutat-o un pic și norocul. "Îmi amintesc că doamna Elisabeta Bostan i-a spus tatălui meu: «Ar fi fost perfect copilul acesta pentru rolul Veronica, dar este mult prea încăpățânată și mă trezesc la filmări că nu mai vrea și pleacă acasă». Ceea ce s-a și întâmplat de vreo două-trei ori", avea să mărturisească peste decenii rivala Veronicăi, care a jucat până la urmă un rol secundar.

"Știa tot filmul pe dinafară, partiturile tuturor..."

Ne puteți urmări și pe Google News

Până la urmă, alegerea s-a dovedit cum nu se poate mai inspirată. Nu numai pentru că Lulu avea acel ceva care o ajuta să "treacă sticla", cum spun profesioniștii,s-a ridicat cu brio la nivelul marilor actori din distribuție, chiar dacă printre ei se numărau Dem Răulescu (Motanul Dănilă), tânărul pe atunci George Mihăiță (șoricelul Aurică), Vasilica Tastaman (Vulpea cea șireată), Florian Pittiş (Greierele) sau Violeta Andrei (Mărunţica). "S-a lucrat cu o plăcere nebună, Bibanu (Dem Rădulescu n.r,) era în vervă. Veneam noaptea târziu de la filmări intr-un autobuz unde aproape toți dormeam, doar Bibanu își făcea de lucru și cânta cu Lulu, căreia toți îi spuneam Veronica. Erau așa de drăguți amandoi. Ea știa tot filmul pe dinafară, partiturile tuturor, eu n-am mai văzut asa ceva".

Premii peste premii

Cu toate greutățile inerente unui film cu copii, această feerie românească a fost extrem de bine primită atât de public, cât și de juriile festivalurilor internaționale. Filmul "Veronica" a fost răsplătit cu Marele premiu "Delfinul de aur" la Teheran (1973), Premiul pentru cel mai bun film muzical la Moscova (1973), Premiu special al juriului în Spania (1973).

"Veronica" a preferat altă carieră

Lulu Mihăescu a mai apărut în trei filme ale Elisabetei Bostan în perioada 1976-1982., dar nu și-a continuat cariera. După Revoluție a cântat o perioadă la clape în Formația "Timpuri Noi". Din 1996, s-a stabilit cu familia sa în Canada, la Vancouver, unde dă lecții de pian.