De mâine, se închid școlile! Mii de elevi trec în sistem online de învățământ
- Sabina Popescu
- 24 ianuarie 2022, 18:12
Mai multe unități școlare din România s-au închis, ca urmare a infectării cadrelor didactice și a elevilor cu coronavirus. Un prim anunț a fost făcut vineri, 21 ianuarie, de către secretarul de stat Sorin Ion de la Ministerul Educației. Ulterior, mai multe instituții de învățământ au anunțat trecerea cursurilor în sistem online.
Mai multe școli din România suspendă susținerea cursurilor în format fizic. Prima unitate școlară din București a anunțat deja trecerea în sistem online de învățământ. Zeci de școli au fost închise și în județul Timiș, după ce câțiva elevi și profesori s-au infectat cu coronavirus.
Peste 40 de școli din țară și-au suspendat activitatea în format fizic
Vineri, secretarul de stat Sorin Ion de la Ministerul Educației a anunțat desfășurarea în sistem online a cursurilor din cadrul a 46 de unități de învățământ.
„În cele 46 de unități cu activitate online sunt incluse și cele din cauze care nu țin de situația epidemiologică. Precizăm că vorbim de unități de învățământ la nivel de structură, adică din cele peste 17.500”, a declarat, vineri, Sorin Ion.
Prima școală din Capitală care trece în sistem online
Ulterior, reprezentanții Colegiul Național I. L. Caragiale din București au anunțat trecerea în sistem online de învățământ începând de marți, 25 ianuarie.
Potrivit anunțului acestora, citat de romaniatv.net,11 cadre didactice au fost depistate pozitiv cu coronavirus și mai mult de 50% din numărul claselor de elevi prezintă cel puțin 3 cazuri de infectare.
Peste 1.500 de elevi nu mai merg la școală în Timiș
De asemenea, în județul Timiș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca Liceul Nikolaus Lenau din municipiul Timișoara să treacă, pentru o perioadă de zece zile, în sistem online de învățământ.
Potrivit informațiilor comunicate de conducerea instituției școlare, 33 de clase dintr-un total de 65 au prezentat mai multe cazuri de îmbolnăvire COVID-19.
1.670 de elevi vor învăța online începând de marți, 25 ianuarie, până pe 2 februarie.
Ce a spus ministrul Sorin Cîmpeanu despre închiderea școlilor
Recent, ministrul Educației a explicat noile reguli în funcție de care urmează să aibă loc susținerea cursurilor și a activității școlare. Schimbările în cauză sunt cele care fac posibilă derularea procesului educațional în condiții de siguranță din punct de vedere epidemiologic, potrivit lui Sorin Cîmpeanu.
„Aceste schimbări sunt detaliate în ordinul comun, care a fost semnat și trimis la Monitorul Oficial. Urmează să se publice în maximum două, trei ore. Sunt clarificate absolut toate aspectele ce țin de funcționarea școlilor, atât din perspectivă educațională, cât și sanitară. (...)
În fiecare clasă, în fiecare grupă de grădiniță, se suspendă activitatea atunci când sunt trei cazuri de infectare în 7 zile consecutive. Este o schimbare importantă.
Se păstrează regula intrării în online a întregii școli atunci când cel puțin 50% din numărul de clase au activitatea fizică suspendată.
Suspendarea activității fizice în clasă se face prin decizia Consiliului de Administrație al școlii.
Suspendarea activității fizice la nivelul întregii instituții de învățământ se face prin decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
Regulile se aplică unitar la nivelul fiecărui județ, cu excepția regiunii București-Ilfov, care, din cauza specificității sale, vor fi tratate împreună. Analiza se va face în ansamblu, este singura excepție.
Restul, vor funcționa cu prezență fizică sau, dacă va fi cazul, sperăm să nu fie cazul, vor trece online toate grădinițele și școlile dintr-un județ atunci când se va agrava situația”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, săptămâna trecută.