Soluția multiculturalismului, a acceptării senine și cu respect a oricărei culturi, fără a încerca schimbarea ei nu funcționează. Dimpotrivă, culturile devin tot mai agresive unele cu altele. Spre exemplu, culturile mici pe care se bazează progresismul, ideologia de gen etc, caută să distrugă culturile majore, cum sunt cele bazate pe religii, îndeosebi cultura creștină, care e mai tolerantă. Vor să devină tot mai puternice prin racolarea de adepți și control politic, motiv pentru care lucrează inclusiv la cadrul legislativ, afectând neplăcut majoritatea care nu le împărtășește abordarea.

Mediatorii de conflicte interculturale și între popoare au găsit soluții prin care problemele provocate de multiculturalism pot fi depășite. Unul dintre cei mai eficienți mediatori din lume, Marshall Rosenberg a prezentat soluția sa propunând o nouă formă de comunicare numită comunicare nonviolentă. Ea e capabilă să mențină deschis dialogul, să favorizeze colaborarea în medii multiculturale. La baza ei stă ceea ce putem numi o abordare transculturală.

Putem înțelege culturile ca pe o mulțime de obiceiuri, practici, credințe, mijloace bazate pe valori, etc, a căror rost este să ajute oamenii să rezolve problemele lor majore. Conflictele apar pentru că soluțiile pe care ei le văd ori le moștenesc sunt diferite. Dar o minte deschisă, capabilă să privească dincolo de soluții, până la sursa problemelor, poate vedea împreună cu Rosenberg că acolo sunt nevoile universale ale omului.

Din perspectiva transculturală nevoile omului sunt absolute, iar culturile sunt soluții relative, de care nu trebuie să ne cramponăm. Cercetătorii din domeniul motivației umane chiar au confirmat că există trei nevoi psihologice de bază, ce motivează intrinsec comportamentul omului, indiferent unde și în ce cultură trăiește. Self-Determination Theory le identifică în nevoile de autonomie, competență și de relaționare (integrare).

Culturile oferă soluții relative pentru om. Una din sarcinile lui este să evite a deveni prizonier cultural, un simplu vector de transmitere a lor. Căci a accepta o soluție uni-culturală înseamnă a fi programat cultural, a nu fi cu adevărat liber. Dar soluția multiculturală pune culturile în război continuu, tot mai accentuat.

Ca să înțelegem mai ușor, să facem o analogie. Omul poate fi considerat ca un dispozitiv hardware ce poate opera foarte bine folosind orice sistem de operare, orice aplicații disponibile. Uni-culturalitatea urmărește ca omul să folosească un anumit sistem de operare, iar multiculturalitatea să le accepte pe toate, să îl schimbe pe al său după cel al interlocutorului. Evident, cum nu este o măsură absolută, fiecare cere celuilalt îl folosească pe al său, să dea jos sistemul propriu. Iar de aici vin toate conflictele, că nu se știe care trebuie abandonat. Oricum, ambele variante încalcă libertatea omului impunându-i ce să instaleze și cum să folosească.

Din perspectiva transculturală fiecare e liber să folosească ce sistem de operare și ce aplicații dorește. Atenția nu se orientează spre ele, ca valori în sine, ci spre calitatea și eficiența lor în a satisface nevoile psihologice de bază. Astfel posibilitatea de a învăța se deschide și putem construi fiecare liber propria abordare, pentru a ne împlini viața, satisfăcând nevoile, colaborând.

Multiculturalismul și-a demonstrat neputința generând conflicte majore și tot mai mmulte rupturi ireconciliabile. E vremea renunțării la el în favoarea unei abordări transculturale integratoare, ce tratează omul cu respect și încredere, ce îi aduce pace și împlinire.

Te-ar putea interesa și: