Opinii EVZ
De la „El Pepe” la „Sasone”, o distanță cât de la Paganini la Copilul Minune | ANTI-OPINIE
José Alberto Mujica Cordano, zis „El Pepe”, a fost, din 2010 și până acum câteva luni președintele Uruguayului.
Este considerat a fi fost cel mai sărac președinte din lume, nu pentru că era prost plătit - salariul de președinte pe care îl primea era de 12.000 dolari americani lunar - ci pentru că dona peste 90% din banii câștigați unor organizații de binefacere. Donează și acum cea mai mare parte din pensie. Președintele Uruguayului și soția sa trăiau și trăiesc din puțin peste 1.000 de dolari americani pe lună, locuiesc modest, într-o mică fermă de lângă Montevideo, unde cresc câteva animale și fac, de mulți ani, agricultură.
Cultivă flori, livrate negustorilor care aprovizionează capitala. Mujica se ducea la birou singur, înVolkswagen- ul său „Broască”, vechi de 30 de ani, după ce mai întâi își lăsa soția la Parlament. Întrebat de jurnaliști cum de este atât de sărac, „El Pepe” a răspuns, senin, că nu este deloc sărac: „sărac nu este cel ce are puțin, ci cel care vrea mereu mai mult”. Imaginile din mica lor gospodărie sunt deja celebre: cei doi, președintele și soția sa, senatoarea Lucia Topolansky, îmbrăcați precum orice om ieșit în grădină, la sapă și la udat răsaduri, cu niște maidanezi primprejur, printre care și favorita, o cățelușă schioapă, un tractor în fundal, cu care președintele lucrează pământul fermei, scule agricole, piese mecanice, butoaie, table, cutii, lăzi, scânduri sprijinte de casă, să fie la îndemână pentru vreo nevoie și, fala lui „El Pepe”, VW-ul Broască, vechi de 30 de ani, pe care a refuzat să-l vândă cu un milion de dolari unui șeic arab, colecționar de mașini.
Greu de înțeles cum oameni ca cei doi, președintele Jose Mujica și soția sa, senatoarea, au ajuns la un asemenea grad de înțelepciune. Poate mulții ani de pușcărie grea, pe care i-au facut în vremuri de dictatură cruntă, poate acel sânge sudamerican, pe care ne dăm seama că nu avem cum să-l înțelegem, decât atunci când citim un Marquez sau un Llosa, poate așa a vrut Dumnezeu, chiar dacă „El Pepe” se declară ateu, poate că poporul uruguayan, în destinul său, avea o nevoie astrală de niște asemenea oameni, poate toate la un loc. Sau, poate că Mujica este pur și simplu „ultimul erou al politicii”, așa cum a spus marele cineast Emir Kusturica, după ce a terminat de făcut un film documentar despre „El Pepe”. În partea cealaltă a lumii, în România, Administrația Prezidențială cheltuiește milioane peste milioane de euro. Deplasări externe multe, vacanțe, concedii, vizite, drumuri care nu par a avea alt scop decât să-i ofere lui Carmen Iohannis ocazia de a se îmbrăca precum o Mary Poppins nimerită în șifonierul Corneliei Catanga.
Prilejuri pentru președinte de a se arăta precum un pacient bogat, marțial-împăiat, cu zâmbet prescris- desenat de o comisie medicală, la vizita mare, cea de după raportul de gardă, scos de o însoțitoare la plimbare, duminica, prin curtea unui sanatoriu elvețian de lux. Salariu mărit de trei ori, dormitor într-o vilă de mii de metri pătrați, spart și mărit și ăsta de mai multe ori, Mercedes de peste suta de mii de euro, cu mănuțe mecanice care fac masaj la șale prin spătarele scaunelor, avioane private, câte și mai câte. Ar fi exagerat să-i cer neamțului cu care ne-am luat țara înapoi, cu atât mai puțin monden- stătutei sale consoarte, filosofia de viață a lui Jose Mujica și a soției sale, n-am cum, n-am de la cine. Nu mă pot împiedica, însă, să nu văd diferențele dintre noblețea modestiei cuplului uruguayan și țopenia de parveniți disperați a neamțului și a însoțitoarei sale. O diferență ca aceea dintre fracul ponosit în concerte al unui Niccolo Paganini și sacoul roșcat, tivit cu fir de aur, al lui Adrian Copilul Minune.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
