De la Clubul de table, la Ministerul Economiei. Orban a aprobat transferul

De la Clubul de table, la Ministerul Economiei. Orban a aprobat transferul

Gicu Iorga, fost președinte al clubului de table din Giurgiu a fost numit, marți, secretar general adjunct în Ministerul Economiei.

Decizia care a fost publicată în Monitorul Oficial a fost semnată chiar de premierul Ludovic Orban.

Gicu Iorga a fost numit în mai multe funcții importante de-a lungul vremii, cu toate că liberaliim care astăzi l-au pus într-o funcție de conducere a Ministerului economiei, îlconsiderau incompetent.

Chiar și ALDE în timpul guvernării comune cu PSD l-a pus în funcții de conducere din companiile de stat.

Într-o moțiune simplă depusă de PNL în aprilie 2019 împotriva ministrului Energiei din guvernul Dăncilă, Anton Anton, liberalii scriau:

„Nea Gicu Jupânu’ Iorga, şeful clubului de table din Giurgiu şi mâna dreaptă a domnului deputat ALDE Toma Petcu, va încasa 10 000 de euro în fiecare lună pentru două ore lucrate la Electrica. Şi dacă cineva va îndrăzni să-l dea afară, compania îi va plăti sute de mii de euro despăgubiri! Este strigător la cer! Chiar nu vă e ruşine?”.

Gicu Iorga fusese numit în 2017 secretar general în Ministerul Energiei, controlat de ALDE în timpul guvernării comune cu PSD. Ulterior, el a fost promovat și în consiliul de administrație al companiei Electrica, cu capital de stat, poziție în care a fost păstrat și de guvernul PNL după ce Toma Petcu, fost ministru al Energiei, a trecut de la ALDE la PNL.

Înainte de această numire fulminantă Gicu Iorga a ocupat funcția de șef al Vămii Giurgiu, dar și candidat PDL la alegerile locale din Giurgiu în 2008.

Numirea sa în funcția de secretar general adjunct a fost făcută la propunerea lui Virgil Popescu, ministrul Economiei, care în în 2017, pe când era în opoziție, îl întreba într-o interpelare oficială pe ministrul Toma Petcu: „Ce îi recomandă pe domnii Gicu Iorga şi Ciprian Iacob pentru a fi membri în Bordul Electrica? Mă refer la altă competenţă în afară de cea de membru de partid?”, potrivit g4media.ro