Fără îndoială, Stephen Greenblatt (71 de ani) este un pasionat al începuturilor și al explicațiilor.
Genul de intelectual căruia, cînd îi place ceva, se interesează spontan despre originea obiectului plăcerii și își sporește deliciul pe măsură ce găsește acolo, la începuturi, potriviri neașteptate. Profesor la Harvard, fondator de școală în critica literară, Greenblatt a scris cîteva cărți de mare succes universitar și comercial (ceea ce e foarte rar, după cum se știe) în care încearcă să îmbine știința cu anecdotica într-un fel subtil, astfel încît să ne dăm seama că nu este mare diferență între ele. Apărută în România anul trecut, la Humanitas, ”Clinamen. Cum a început Renașterea” era deja o carte cu vogă în spațiul anglofon. Teza fundamentală a cărții este că Renașterea a început în 1417, cînd un anume Poggio Bracciolini a găsit manuscrisul pierdut al poemului ”Despre natura lucrurilor”, scris de poetul latin Lucretiu în primul veac de dinainte de Hristos. Poemul a avut mare scces la vremea sa, a fost copiat și distribuit în multe biblioteci pînă în secolul al IX-lea, cînd, treptat, a intrat în uitare. În 1417, Poggio Bracciolini, secretar al multor papi, prieten cu Machiavelli, om de carte, toscan din naștere și florentin ca educație, pasionat anticar și poet timid la rîndu-i, l-a regăsit căutînd după cărți vechi. Copia care a ajuns pînă la noi nu este, însă, cea găsită de Bracciolini, ci alta, făcută de Machiavelli după ceea ce găsise amicul său. Copii ale poemului au ajuns pînă în biblioteca unor Montaigne și Thomas Jefferson, iar rezonanța sa intelectuală a atins, pare-se, chiar și pe Shakespeare. Povestea găsirii acestei cărți și apoi a dispariției manuscrisului găsit, dar a supravițuirii copiilor după manuscrisul găsit este suficient de atractivă pentru cineva ca Greenblatt. Scriind-o, autorul face cuceritoare digresiuni pentru a-l portretiza pe Bracciolini și pentru a ne familiariza cu intrigile Vaticanului, pentru a descrie fondul de idei vii al epocii, pentru a vorbi despre epicureni și credința lor în atomi, căci Lucretiu era unul dintre aceștia.
Teza lui Greenblatt este că spiritul acestui poem a deschis orizontul pentru Renaștere, iar conceptul cheie preluat din versurile lui Lucretiu este ”clinamen”, ceea ce în latină înseamnă abatere, deviere, tendință spre o anumită direcție un pic alta decît cea socotită dreaptă, firescă. „Clinamen” a dat, în românește, ”înclinare” și în mai toate celelalte limbi latine cuvinte similare ca sens și foarte asemănătoare fonetic. Ideea lui Lucretiu era că lumea este o alcătuire de atomi care se mișcă după legi naturale imuabile. Dar că printre aceste legi, există una a indeterminării și a neașteptării, a inanticipabilului. Atomii se mișcă anticipabil pînă la un anumit moment, cînd deviază de la drumul lor firesc. Monetul devierii , ca și amplitudinea ei, sînt imposibil de anticipat. Acest ”clinamen” este intrinsec materiei, este intrinsec oricărui lucru din lume, este însăși libertatea. Sau, mă rog, potențialul de libertate din orice lucru. Un univers integral sensibil, fără vreun amestec al zeilor - asta vedea Lucretiu privind în jurul său. Consecutiv cu această viziune asupra lumii, credea că cel mai înalt scop în viața unui om este creșterea plăcerii și diminuarea durerii. Viața, după cum ne spune Greenblatt că credea Lucretiu, trebuie organizată în scopul urmăririi fericirii, ținînd cont că nevoile nautrale ale omului sînt foarte simple. Totul este senzorialitate, iar frumusețea ca senzație ce produce plăcerea este scopul major al oricărei vieți.
Greenblatt spune că acest amestec între ideea libertăți intrinseci a lucrurilor și a hedonismului ca scop ultim de viață, eventual în cheie estetică, a avut un impact puternic asupra minții și sufletului italienilor secolului al XV-lea. Și că așa s-a născut Renașterea. Cartea lui Greenblatt , chiar dacă nu vă convinge sau chiar dacă, în latura ei anectodică, v-ar plictisi, are și un merit important: undeva, în ultima ei treime, sintetizează foarte precis, cu dulce experiență didactică, viziunea lucretiana asupra universului. Cum din Lucretiu nu ne-a rămas altceva decît ”Despre natura lucrurilor”, putem lua paginile din ”Clinamen. Cum a început Renașterea” ca pe o expunere esențializată a gîndirii sale întregi.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
