De ce toți candidații la președinție se străduiesc să ne convingă că sunt oameni normali

Dan Andronic, editorialist sursa: Arhiva EVZ

Sunt momente în care mi-e dor de Adrian Năstase și discursurile sale din anii 1992-1996. Când era președintele Camerei Deputaților și prim-vicepreședinte al PSDR. Era o încântare să privești expresiile admirativ-neghioabe ale celor care îl ascultau pe la congrese. Și să-i auzi spunând: Nu am înțeles nimic, dar vorbește tare frumos...

Era o perioadă în care politica se juca la nivel conceptual, în care existau dezbateri teoretice, iar specialiștii erau ascultați. Este adevărat că nu exista Tik-Tok, Instagram și nici măcar Facebook. De fapt nici internetul, cu ale lui www, nu era inventat.

Totuși nu au trecut decât 30 de ani, iar calitatea dezbaterilor politice a scăzut enorm. Ascultând un politician nu mai ai nimic de învățat, pare că toți ceilalți știu mai multe decât el. Iar marea lui dorință este să ne arate că este “dintre noi, pentru noi”. O formulă care era valabilă și acum 30 de ani, numai că atunci aveam de-a face cu niște oameni care terminaseră pe bune o facultate, care realizaseră ceva în viața lor. Nu vorbesc numai de Adrian Năstase, pentru că oricând ne putem aduce aminte de Valeriu Stoica, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, ca să folosesc niște nume pe care cei din generația mai tânără le pot recunoaște.

Acum discuția politică se zbate într-o mediocritate totală, iar marea miză a celor care candidează la președinția României este să cumpere alimente de la supermarket, să se ducă la târguri câmpenești și să participe la pelerinaje religioase. Vor să se piardă în mulțime pentru că nu știu să ofere altceva, ar spune cinicul din mine. Și poate că așa este.

Trucuri pentru a obține friptura de porc fragedă și suculentă

Mineriadele tranziției. De la Miron Cozma la Călin Georgescu

Dar România are nevoie de un conducător, nu de un pasager. Are nevoie de o viziune, nu de un om care privește peisajul pe geam și spune bancuri. România are nevoie să fie condusă de un om care să-și asume limitele, dar care să aibă o viziune. Trăim niște vremuri în care este nevoie de un om capabil să-și asume decizii cu glas tare, nu să îi lase pe ceilalți să le comunice pe rețele sociale. Care să aibă păreri proprii, unele împotriva curentului majoritar, așa cum reiese din sondaje.

Mi-ar plăcea să candideze un politician care să poată spune: Votați-mă pe mine, sunt cel mai deștept dintre toți!

Iar noi să stăm să-l ascultăm și să spunem: Ce frumos vorbește, chiar am înțeles ceva...