De ce se prelungește războiul din Ucraina. Cine ar fi principalul responsabil, potrivit unui jurnalist american

De ce se prelungește războiul din Ucraina. Cine ar fi principalul responsabil, potrivit unui jurnalist americanSursa: The Times

Războiul din Ucraina durează de mai bine de 10 luni și sunt șanse reduse să se încheie prea curând. Un expert american a explicat care este motivul pentru care acest conflict care provoacă numeroase victime și distrugeri nu se termină. Într-un editorial, acesta l-a indicat pe adevăratul responsabil, în opinia sa, precum și consecințele prelungirii războiului.

Jurnalistul american Marc Thiessen crede că l-a identificat pe principalul responsabil pentru faptul că războiul din Ucraina durează de zece luni, iar șansele de a-i pune capăt sunt reduse. În opinia sa, teama patologică a președintelui american Joe Biden de a-l provoca pe Vladimir Putin este de natură să ducă la prelungirea stării de conflict. Iar acest lucru are drept consecință creșterea numărului de victime omenești, dar și a distrugerilor.

Analistul, intervievat de televiziunea americană Fox News, a făcut o serie de comentarii în legătură cu războiul din Ucraina și capacitatea președintelui american de a gestiona situația. Marc Thiessen susține că președintele american face, în același timp, „ceea ce este corect și ceea ce este greșit” în legătură cu Ucraina, potrivit Real Clear Politics.

Expertul a precizat că Ucraina nu ar fi cea de astăzi dacă Joe Biden nu s-ar fi implicat după ce Rusia a invadat țara vecină pe 24 februarie 2022. Biden a fost cel care adunat comunitatea internațională în jurul Kievului și a susținut aliații NATO ca să sprijine armata ucraineană cu arme și echipamente militare.

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Reținerile lui Joe Biden prelungesc războiul

Pe de altă parte, Joe Biden a trimis armele și ajutoarele într-un ritm destul de lent. Înainte de invazia rusă, el a refuzat să trimită sistemele Stinger și Javelin. Iar după aceea, a ezitat luni de zile să-I furnizeze armament modern, forțând-o să lupte cu arme din epoca sovietică.

S-a văzut că, după ce ucrainenii au primit sistemele de rachete HIMARS lucrurile pe câmpurile de luptă s-au schimbat radical. Dar, americanii au modificat în secret anumite capabilități ale HIMARS, pentru a nu putea trage cu rachete cu rază lungă de acțiune. Aceasta deoarece Ucraina le-ar fi putut folosi pentru a lovi adânc în interiorul Rusiei.

Acum, reporterii au vrut să știe de ce SUA nu livrează Ucrainei sistemul ATACMS, arme cu rază lungă de acțiune. Biden a adus în discuție riscul de escaladare a conflictului care ar putea degenera în cel de-Al Treilea Război Mondial. În schimb, Biden a promis livrarea unui sistem de rachete Patriot, care costă peste 1 miliard de dolari.

Analistul american este de părere că Joe Biden are această teamă patologică de a-l provoca pe Vladimir Putin. Drept urmare, refuzul de a acorda tot ajutorul de care are nevoie Ucraina duce la prelungirea a acestui război ceea ce înseamnă mai multe victime și distrugeri.