În timp ce poliţiştii români abia au bani de benzină, doar departamentul de luptă împotriva traficului de droguri din Chicago are un buget anual de 5,4 milioane de dolari.

În România, poliţia a ajuns să funcţioneze aproape la minima rezistenţă, nu de puţine ori poliţiştii neavând nici măcar bani de benzină, iar atunci când ajunge pe prima pagină a ziarelor nu e pentru că ar fi prins vreun mare mafiot, ci mai degrabă pentru diverse cazuri nerezolvate sau afaceri controversate.

La mii de kilometri distanţă, în Chicago, SUA, zeci de milioane de dolari sunt alocate anual pentru lupta contra traficului de droguri. Reporterii EVZ au avut ocazia de a vorbi cu şefii poliţiei, magistraţi şi jurnalişti din Chicago despre fenomenul care a atins în ultimii ani cote alarmante.

Pe locul doi în ce priveşte rata criminalităţii organizate

Chicago este un oraş în care îţi face plăcere să te plimbi pe jos: străzile sunt largi, nu foarte aglomerate, cu oameni eleganţi, dar şi cu oameni fără adăpost respectuoşi, care te îmbie să le cumperi ziarul pe care îl editează singuri. Pe lângă ei, întâlneşti şi o mulţime de poliţişti, pe jos, călare sau în maşinile de patrulare. Te salută când treci pe lângă ei, iar ca turist, dacă le zâmbeşti şi îi rogi să se fotografieze alături de tine, acceptă imediat.

Deşi destinderea de pe feţele lor te-ar putea determina să crezi că ar avea o misiune uşoară, odată ce stai de vorbă cu ei afli că principalele probleme cu care se confruntă sunt „gangs, drugs and guns”. De altfel, Chicago este al doilea oraş al Statelor Unite ale Americii în ce priveşte rata criminalităţii organizate. În ultimii ani, crima organizată a luat amploare, iar traficul de droguri pare de nestăpânit.

Drept urmare, Departamentul de Poliţie derulează de câţiva ani un proiect special pentru atragerea comunităţii în rezolvarea criminalităţii. Şeful proiectului este maiorul Tina Skahill, care are mulţi ani de experienţă în acţiunile din stradă. Unul dintre ofiţerii care o ajută la proiect este sergentul Scott Oberg.

„Implicarea comunităţii este primordială, ne întâlnim cu oamenii, ne consultăm, identificăm liderii, şefi recunoscuţi ai comunităţii, oameni ai Bisericii, directori de şcoală. E important să-i apropii, să-i convingi, să te contacteze. Pe vremuri, când operam arestări în diverse cartiere, izolam zona, oamenii nu ştiau ce se petrece, auzeau doar împuşcături. Acum însă încercăm să-i implicăm, să-i anunţăm că asemenea incidente pot fi evitate cu ajutorul lor. Să-i convingem că, prin contribuţia lor, cartierul poate deveni mai sigur, e greu, dar nu imposibil”, ne explică sergentul Oberg.

100.000 de membri în bandele din oraş Patrick J. Darcy este un veteran al luptei împotriva traficului cu droguri, iar în prezent lucrează la Oficiul Naţional pentru Controlul Drogurilor. Coordonatorul Chicago High Intensity Drug Trafficking Area (HIDTA), o agenţie cu un buget anual de 5,4 milioane de dolari, ne prezintă imaginea fenomenului.

„Prin această agenţie am reuşit să recuperăm anul trecut în jur de 70 de milioane de dolari în droguri şi 31 de milioane de dolari cash”, precizează Darcy. Drogurile intră în ţară pe cale rutieră, pe cea ferată, pe apă şi chiar prin poştă, iar toate aceste căi sunt supravegheate de poliţişti.

Alte echipe sunt specializate în urmărirea bandelor care distribuie drogurile. „Sunt peste 100.000 de membri în aceste bande stradale, infractori care prin activitatea lor produc violenţă şi crime. Sunt bandele de origine hispanică şi cele mai mari şi periculoase sunt cele ale populaţiei de culoare. Funcţionează din anii ’60, şi de atunci s-au extins în toată ţara”, afirmă Patrick Darcy.

Tranzacţii în valoare de 10.000 de dolari pe zi

Poliţiştii povestesc că drogurile se distribuie pe stradă, în intersecţii pe care consumatorii le ştiu. Dealerul îşi parchează maşina sau trece cu ea prin zonă şi totul se derulează rapid. „În cele aproape 100 de intersecţii ale oraşului, traficanţii de droguri lucrează zi şi noapte. În fiecare colţ se vând zilnic droguri de cel puţin 10.000 dolari, e vorba de sute de milioane de dolari pe an“, socoteşte Darcy.

O altă problemă cu care se confruntă oamenii legii este aceea că mulţi dintre traficanţi se folosesc de minori. „Avem poliţişti sub acoperire care se duc la aceşti copii de 10-12 ani. Cumpără drogurile de la ei, îi arestăm şi îi ducem la Curtea de Minori (Juvenile Court - n.r.), aici sunt eliberaţi şi a doua zi se întorc în stradă. Nu ai ce să faci, sunt minori, este un cerc vicios”, recunoaşte poliţistul.

În ultimii ani, acţiunile poliţiei din Chicago au început să dea rezultate, mai ales după ce au fost infiltraţi poliţişti sub acoperire în bande şi au fost folosiţi informatorii. Astfel, mulţi traficanţi au ajuns în închisoare, însă nu atât de mulţi cât ar fi trebuit. „Au început să se mute în suburbii, unde sunt mai puţini poliţişti. De aceea viitoarele noastre misiuni se vor concentra în acele zone, e o luptă continuă”, afirmă Patrick Darcy.

"Implicarea comunităţii e primordială. E important să-i convingem că prin contribuţia lor cartierul devine mai sigur. E greu, dar nu imposibil.“ SCOTT OBERG, sergent în cadrul Poliţiei Chicago "În cele aproape 100 de intersecţii ale oraşului, traficanţii de droguri lucrează zi şi noapte, la fiecare colţ se vând zilnic droguri de cel puţin 10.000 de dolari.“ PATRICK DARCY, coordonator HIDTA

POLIŢIŞTI. Maiorul Tina Skahill şi sergentul Scott Oberg FOTO: Feri Predescu

PANOUL EROILOR Insignele poliţiştilor morţi, expuse

În oraşul Chicago sunt 25 de districte de poliţie şi 280 de zone de patrulare. De-a lungul anilor, sute de poliţişti şi-au pierdut viaţa în luptele cu bandele de crimă organizată. Insignele lor sunt puse la loc de cinste, în nişte vitrine montate pe pereţii holului central al Departamentului de Poliţie.

“Au fost purtate de ofiţeri ai Poliţiei Chicago care au făcut sacrificiul suprem şi au pierit în timp ce-i serveau şi protejau pe cetăţenii oraşului nostru. Numerele insignelor au fost retrase şi nici un ofiţer de poliţie nu le va mai purta vreodată”, se arată pe panoul explicativ.

Jerald Nelson lucrează direct cu şeful Poliţiei Chicago şi are o experienţă de aproape 20 de ani. “Am fost rănit de multe ori, tăiat, înjunghiat, împuşcat, am avut degete rupte, vertebre fisurate, accidente de maşină în urmăriri. Te obişnuieşti cu toate”, ne povesteşte zâmbind Nelson.

Poliţiştii din Chicago au în subordine şi comunităţile etnice (hispanică, ucraineană, poloneză, chineză, chiar şi română), unde se produc multe infracţiuni, iar anchetele sunt dificile din cauza barierelor de limbă.