De ce fură femeile bogate? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

De ce fură femeile bogate? Bună întrebare! HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

În weekend, odihna contează mult, te refaci pentru eforul pe care îl anticipezi. Sâmbătă ai o zi vesela, cu multă lume în jur, te relaxezi şi te distrezi. Petrecere frumoasă de Sf. Maria!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi probabil că tribunalul femeilor nu condamna micile, sau mai marile furtişaguri din magazinele dedicate lor, femeilor. În definitiv și acesta este un subiect de Paștele de Vară, de Sf.Maria.

O anchetă a prestigiosului „New York Post” şi un articolaş scris în „Le Figaro” m-au făcut să fac şi eu unele investigaţii.

Bogate, celebre, dar fură de sting! Tehnicile de supraveghere moderne din magazine, din ce în ce mai sofisticate, au dezvăluit lucruri surprinzătoare şi chiar comice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Femei bogate şi celebre fură din magazinele respective. Fie că este vorba de preascumpul „Anthropologie” unde o pereche de şlapi costă 1.500 $, de „Sephora” sau de „Victoria’s Secret”.

Numele unor vedete de la Hollywood au fost menţionate: Winona Ryder, Lindsay Lohan şi Megan Fox. Nu o să vă vină să credeţi, dar după declaraţiile unei firme de pază şi protecţie a magazinelor scumpe din Manhattan, peste jumătate dintre femeile bogate şi celebre fură din magazinele pe care le vizitează.

Ca regulă, ele cumpără ceva, dar mai ”palmează” și altceva! Recordul l-a atins o preabogată moştenitoare a unei averi de miliarde, care, întotdeauna, dar întotdeauna, pleacă îmbrăcată din magazinul pe care-l vizitează cu lenjerie intimă pe care n-o plăteşte. Dar cumpără şi de câteva zeci de mii de dolari! În general, de fapt, întotdeauna, agentul, în speţă agenta, de pază, de la camera de supraveghere rezolvă amiabil. O sună pe secretara, sau pe asistenta femeii celebre: “Iarăşi şefa ta a făcut-o!” “OK, cât?” Şi lucrurile se rezolvă instant, discret şi fără ca “şefa” să ştie. Magazinele nu-şi pot permite să raporteze furtul şi să facă scandal pentru că ar pierde-o pe bogata moştenitoare ca clientă. Şi pe celelalte...

Barbara Staib, directoare de comunicare la “Asociaţia naţională pentru prevenirea furtului din magazinele cu autoservire din SUA” afirmă, întrebată de BBC: “Anumite persoane încearcă să iasă din cotidian, să încerce aventura furtului dintr-un magazin. Acest lucru le dă un şoc de adrenalină, le ameţeşte, ca un drog puternic. Sigur, regretă sincer, dacă sunt prinse!”