Emmanuel Macron a apărut fulgerător pe cerul politicii franceze și europene: după 14 luni, steaua lui apune cu rapiditate.

Un editorial de Guy Millière pentru Gatestone Institute.

Când Emmanuel Macron a fost ales președinte al Franței în mai 2017, a fost prezentat ca un reformist care va schimba din temelii Franța și lumea.

Paisprezece luni mai târziu, iluziile s-au spulberat. Reformele au fost cosmetice, nereușind să oprească declinul Franței. Creșterea economică este aproape de zero: 0,2% în trimestrul II din 2018.

Șomajul, în jurul a 8,9%, rămâne mare. Cheltuielile publice ale Franței, ca procent din PIB, sunt de 56,4%, cele mai mari din Europa.

Țara continuă să fie frecvent paralizată de grevele din transporturi.

Așa-numitele „no-go zones”, zone unde legea nu mai poate fi aplicată, continuă să se înmulțească, iar Macron însuși și-a recunoscut neputința cerând o „mobilizare generală” a populației.

Violențele de stradă sunt dese; evenimentele cu audiențe numeroase se sfârșesc întotdeauna cu jafuri și incendieri. În noaptea victoriei echipei Franței în finala Campionatului Mondial, sute de huligani amestecați în mulțime au spart geamuri și vitrine, au vandalizat bănci și bancomate, au distrus demne de circulație, au incendiat mașini.

Cum majoritatea activităților economice se opresc în iulie și august, Macron se va fi gândit că se va putea bucura în tihnă de vacanță. Nu a putut.

Pe 19 iulie, ziarul Le Monde a publicat o înregistrare video de la 1 Mai, în care un bărbat cu cască de poliție care ataca brutal două persoane în centrul Parisului. Descrierea care însoțea filmarea afirma că bărbatul violent era „Alexandre Benalla, responsabil cu securitatea șefului statului”.

Benalla era de fapt bodyguardul președintelui. L-a protejat pe Macron mereu, inclusiv în deplasările private la o stațiune de schi sau la plajă.

Au fost publicate documente care arătau că Benalla pretindea că este „adjunctul șefului de cabinet al Președintelui”; totuși, numele său nu apărea pe nici o listă cu membrii echipei lui Macron.

Benalla obținuse și acces liber la informațiile secrete aparent fără nici o justificare și, deși nu trecuse examenul pentru a deveni Jandarm, a primit în mod miraculos gradul de locotenent colonel de Jandarmerie – același grad cu Arnaud Beltrame, eroul cu peste douăzeci de ani de serviciu, decorat pentru că s-a predat în schimbul unei femei ținute ostatică de un terorist islamist. Teroristul i-a tăiat beregata lui Beltrame.

Benalla se bucura de o serie întreagă de privilegii, de la o mașină cu șofer la un apartament de 2000 de metri pătrați într-o clădire de lux aparținând statului. De asemenea, el nu a fost inculpat după ce a fugit de la locul unui accident de mașină.

Oponenții politici ai lui Macron, de stânga sau de dreapta, au solicitat o comisie parlamentară de anchetă. Ministrul de Interne a declarat că știa de atacul de la 1 Mai, însă că a aflat de numele lui Benalla doar din ziare.

Șeful poliției din Paris a vorbit despre „prietenii nesănătoase” dar a refuzat să dea detalii.

Secretarul general al principalului sindicat al ofițerilor de poliție (SGP Police GO) a vorbit despre prezența în anturajul președintelui a unor gărzi obscure care „acționează în afara oricărui control legal” și care se ciocnesc cu membrii serviciilor legale de protecție.

Macron a tăcut timp de șase zile. Apoi, la o reuniune privată cu parlamentarii și miniștrii din partidul său, a afirmat că își „asumă responsabilitatea” pentru cazul Benalla. În același timp, el a acuzat media spunând: „Avem o presă care nu se mai află în căutarea adevărului... Ceea ce văd este puterea presei care ambiționează să devină putere judiciară.”

Se pare că încerca să-și intimideze criticii și să facă liniște. Nu a reușit.

Mânia oponenților a sporit. Au numit reacția lui Macron la scandal insultătoare și deplasată. Ei au insistat că multe detalii par stranii și că o investigație atentă este indispensabilă. Un politician rival a spus că scandalul este de talia Watergate.

Dar Departamentul de Justiție al Franței nu este independent de guvern; nici un judecător nu va încerca să afle mai multe. Nici o investigație atentă și profundă nu va avea loc. Presa franceză este subvenționată substanțial de guvern și nu este mai independentă decât Justiția.

Chiar și presa care nu este finanțată de stat se autocenzurează, deoarece este susținută de companii care depind de contractele cu statul. Nici un ziarist francez nu va încerca să descopere adevărul.

Cum Constituția Franței nu are prevăzută instituția inculpării președintelui, acesta se bucură de o imunitate aproape totală.

Macron este conștient că predecesorii săi au putut rămâne la putere în ciuda numeroaselor scandaluri.

Charles de Gaulle a creat o foarte dubioasă miliție care a existat timp de 30 de ani: SAC (Serviciul de Acțiune Civică).

François Mitterand a dizolvat SAC după ce mai mulți dintre membrii săi au fost implicați în omoruri sângeroase lângă Marsilia. Atunci, Mitterand a creat o unitate de „contrainformații” – cu sediul la Elysée – cu misiunea de a-i intimida pe cei care ar fi dorit să dezvăluie existența celei de-a doua familii ale sale, ținută secret.

În 2005, la nouă ani după moartea lui Mitterand, membrii unității de contrainformații au fost judecați pentru supravegheri și înregistrări ilegale în timpul președinției lui Mitterand.

Doar în 2011, la patru ani de la sfîrșitul celui de-al doilea mandat al său, Jacques Chirac a primit o indulgentă sentință de doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri publice și abuz în serviciu.

Într-o carte apărută de curând, ziaristul Ivan Rifoul descria victoria lui Macron drept o „mascaradă” organizată de „socialiști în declin”, „aparatciki UE”, sprijinitori ai islamizării și tovarăși capitaliști.

Macron va rămâne președinte. Dar va fi un președinte „micșorat”. Macron pretindea că întrupează o „Republică exemplară”; nu va mai fi capabil să o facă.

Deși Macron a fost capabil până acum să-și marginalizeze rivalii politici, acele vremuri par să se fi încheiat. Oponenții săi au criticat deja absența rezultatelor economice – câteva taxe tăiate dar multe alte reglementări introduse, schimbări puține și un foarte rigid cod al muncii – ca și răspunsul său slab la adresa exploziei de jafuri, violuri, incendieri de mașini și violențe de stradă.

De acum, toate deciziile lui Macron vor fi tratate cu suspiciune și scrutate fără milă. El a amânat deja reforma constituției, care ar fi fost menită să sporească puterea prezidențială (adică a sa).

Alte proiecte pe care le-a început – concedierile masive de funcționari de stat, cumpărările de ani de vechime pentru pensie reforma asigurărilor de atat – vor fi probabil abandonate. Cotele sale de popularitate se prăbușesc.

Deteriorarea situației Franței continuă.

O ciocnire violentă a apărut recent între locuitorii din Calai și imigranții ilegali care trăiesc într-o vastă tabără improvizată – cu circa 6000 de refugiați – pe care ziariștii o numesc „Jungla din Calais”.

Guvernul a promis în mai multe rânduri că va rezolva situația. Degeaba. În acest timp, Calais, cu cei 75.000 de locuitori, este un oraș distrus: chiriile s-au prăbușit, magazinele și restaurantele s-au închis, oamenii pleacă.

În mai, mai mulți parlamentari au dat publicității un raport privind situația periferiilor pariziene Seine Saint Denis. Potrivit acestuia, 20% din populația regiunii este alcătuită din persoane la fel cu cele care populează „Jungla din Calais”: sute de afaceri sunt în priagul falimentului și poliția are o frică prea mare pentru a acționa cu eficiență.

Aceeași situație se înregistrează și în alte părți ale țării. Violențe de stradă au izbucnit recent între bandele de musulmani de la Nisa, pe Coasta de Azur, ca și aproape de Porte la Chapelle, în interiorul Parisului.

Evoluțiile demografice, începute în sânul populației franceze în urmă cu mai multe decenii, nu se îmbunătățesc. Acum câteva luni, economistul Charles Gave a demonstrat cu date statistice că, dacă nimic nu se schimbă, populația nemusulmană a Franței ar putea deveni minoritară în 40 de ani. El a adăugat: „Ceea ce s-a întâmplat în Spania sau în Asia Mică în sexolele X și XI, se va întâmpla și Europei secolului XXI. Este o certitudine.”

Sondajele arată că dacă ar avea loc alegeri prezidențiale astăzi, nici un alt politician nu l-ar putea înlocui pe Macron, deși Macron a obținut doar 23,8% în primul tur al alegerilor din 2017. Majoritatea celor care au votat pentru el în turul doi par să fi votat mai degrabă împotriva adversarului său.

Macron nu s-a bucurat niciodată de sprijin popular.

În ceea ce privește restul continentului, Macron este unul dintre principalii apărători ai Europei multiculturale, post-naționale, post-naționale, post-democratice, post-creștine.

Un număr tot mai mare de europeni văd în această tendință distrugerea propriei civilizații și au votat pentru conducători care să îi opună rezistență.

Politicienii care susțin aceeași viziune a Europei ca Macron au fost eliminați în ultimele luni de pe scena politică sau le-au fost șubrezite pozițiile.

Italianul Matteo Renzi, a fost înfrânt în alegerile din 2018. Cancelara Angela Merkel, descrisă cândva drept „cel mai puternic lider din Europa”, nu supraviețuiește astăzi decât pentru că a acceptat măsuri care limitează și mai mult imigrația în Germania.

Este posibil ca Macron să nu cadă la fel de repede ca Renzi, dar poziția sa pare astăzi la fel de precară ca a Angelei Merkel.

Liderii care întruchipează rezistența față de multiculturalismul post-național câștigă în schimb teren. Premierul ungur Viktor Orban a fost reales în aprilie se află la al treilea mandat consecutiv. El a militat pentru apărarea rădăcinilor iudeo-creștine ale Europei, a suveranității naționale și împotriva imigrației musulmane.

Noul cancelar austriac Sebarstian Kurz are un program similar celui al lui Orban.

Guvernele polonez și ceh au și ele poziții asemănătoare celor ale lui Kurz și Orban.

Matteo Salvini, liderul Ligii (partid anti-imigrație) este astăzi ministru de Interne și viceprim-ministru al guvernului italian.

Macron dezvăluia recent ceea ce gândește el despre „populiști” ca Orban, Kurz și Salvini: „o lepră pentru Europa” și a făcut apel la toți europenii să îi „combată”.