De ce a fost vândut Pro Tv? Adevăratul motiv e la Antena 1! Bârfa circulă repede

De ce a fost vândut Pro Tv? Adevăratul motiv e la Antena 1! Bârfa circulă repede

Într-un interviu acordat recent revistei CIAO, marea vedetă a Antenei 1, Dan Negru, a vorbit despre situaţia actuală din televiziunile româneşti şi a dezvăluit de ce au renunţat la Pro Tv.

Cel care este apreciat în media din România pentru audienţele-record pe care le-a avut aproape cu orice emisiune sau show în care a fost implicat, consideră că americanii care au deţinut Pro Tv şi-au calculat foarte bine strategia.

Iată ce crede Dan Negru că a stat la baza tranzacţiei în care a fost implicată compania ce deţinea Pro TV, conform sursei citate:

„Dacă ar fi să dai un breaking news acum care ar fi acela?

Televiziunile au degradat termenul de „breaking news”, îl vezi o dată la 10 minute. Totuși, ai noștri sunt mai înapoiați, americanii au trecut la „red breaking news”.

Breaking News trebuie să fie ca un curcubeu, să nu-l vezi în fiecare oră. Breaking news e că am stricat până și breaking newsurile.

În condițiile actuale, cum vezi televiziunea până la sfârșitul acestui an? Crezi că mai  sunt condiții să organizezi așa un Revelion fabulos la Antena 1, care să rupă toate audiențele?

Televizunea ca breaslă a intrat bolnavă în criză asta. Părea că se însănătoșește datorită consumului mare de TV din luna martie, vârful crizei, dar a fost o păcăleală, o iluzie.

Televiziunea e în metastază, nu va muri așa cum nu a murit nici radioul, dar nu mai e instrumentul media principal. Televiziunea și-a pierdut cea mai puternică influență, cea politică.

Obama sau Trump au fost boicotați de televiziuni și salvați de online, Brexitul a fost al online-ului, nici în România televiziunea ca breaslă n-a mai avut influența de a pune președinți așa cum se întâmpla cândva.

Influența politică e în online și asta a fost cea mai grea lovitură  dată TV-ului la nivel mondial.

În România semnalul  l-au dat americanii care au vândut televiziunea pe care o aveau, ProTv, transferându-și influența acolo unde contează, în Google, FB, Insta, adică în online.

În criza economică primele lovite vor fi brandurile de lux, și în televiziune eu sunt un brand de lux pentru că show-urile mele nu sunt ieftine și, recunosc, nici eu nu sunt un prezentator ieftin.

Așa că vom vedea ce va fi și cine-și va mai permite branduri de lux. Revelionul meu e și el un produs scump cu sute de vedete într-o singură noapte, adică un produs de lux dar sper că vom avea energia financiară de a păstra brandurile construite în zeci de ani.

Dacă nu, vom trece și Revelionul printre victimele Covidului.”

Amintim că la data de 28 octombrie 2019, presa centrală din România anunţa că grupul american AT&T vindea companiacare deţinea Pro TV, CME, unui fond de investiții ceh, PPF, pentru 2,1 miliarde dolari.

Preţul plătit pentru o acţiune CME era la acea vreme cu 32% mai mult decât preţul existent pe bursă.

„Comitetul special al board-ului, împreună cu consilierii noştri, a condus un proces extins de revizuire a alternativelor, ceea ce a însemnat implicarea mai multor parteneri strategici şi financiari.

Anunţul de astăzi reafirmă angajamentul nostru în a livra valoare pentru acţionari”, spunea atunci John Billock, preşedintele board-ului de directori al CME.

CME era deţinut de gigantul american AT&T, care preluase compania de la Time Warner în urma unei tranzacţii globale.

„În cursul ultimilor şase ani, în timp ce ne-am transformat businessul şi am livrat constant o creştere a profitabilităţii, principala noastră preocupare a fost generarea de valoare pentru acţionarii noştri.

Eforturile noastre culminează în această tranzacţie, şi suntem siguri că este alegerea bună pentru acţionarii noştri şi o concluzie satisfăcătoare la una dintre cele mai de succes reorganizări a unei comanii media lider de piaţă în ultimii ani.

Suntem mulţumiţi că grupul PPF ne împarte perspectiva”, anunţau la rândul lor Michael Del Nin şi Christoph Mainusch, co-executivi ai CME.

CME şi-a început activitatea la începutul anilor 1990 şi a fost fondată de antreprenorul american Ronald Lauder. În România, Lauder s-a asociat cu Adrian Sârbu, care a fost practic creatorul Pro TV, dar care în cele din urmă a ieşit din CME şi din Pro TV în 2013.

 

Ne puteți urmări și pe Google News