De ce a eșuat programul „Usturoi românesc"? Schema de minimis trebuie regândită

De ce a eșuat programul „Usturoi românesc"? Schema de minimis trebuie regândită Sursa foto: Arhiva EVZ

Programul „Usturoi românesc" lansat de guvernul Dăncilă s-a dovedit un eșec, deși era necesar. În 2019 și 2020, nu au fost menținute nici măcar suprafața cultivată și producția din 2018.

”Usturoi românesc”, un program eșec! În februarie 2019, guvernul condus de Viorica Dăncilă a emis HG 108/2019, în baza căreia a fost instituit programul ”Usturoiul românesc”, potrivit Lantulalimentar.ro. Cultivatorii români de usuturoi puteau beneficia de un ajutor de stat de 3000 de euro/ha. Cu condiția să dețină și să cultive cu usturoi o suprafață minimă de 3.000 mp.

Inițial, programul a fost benefic pentru agricultori

În nota de fundamentare a HG 108/2019 era semnalată scăderea suprafețelor și a producției de usturoi la nivel național în perioada 2010 – 2017. Potrivit datelor INS, producția națională a pornit în 1990 de la 30.611 t, a atins vârful în 2002, cu 72.423 t, apoi a început să scadă, ajungând în 2018 la 57.975 t.

Cu această scădere a motivat guvernul PSD instituirea schemei de minimis în februarie 2019. S-a pus la dispoziția fermierilor o sumă totală de 9.300.000 de lei, adică 2.000.000 de euro. Programul a fost pus în aplicare și, în același an, fermierii eligibili au încasat banii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea, a utilizat agricultura și produsele agro-alimentare românești ca teme majore în campania pentru europarlamentare. L-a avut mereu alături pe ministrul Agriculturiii, Petre Daea. Cu toate acestea, a pierdut alegerile din mai 2019, iar în scurt timp a fost condamnat la închisoare. În octombrie 2019, la guvernare a venit PNL, în cabinetul Ludovic Orban fiind numit Adrian Oros ca ministru al Agriculturii.

Liberalii au menținut programul, dar au mișcorat sumele acordate

Inițial, liberalii au încercat să abandoneze programele de minimiș lansate de PSD. Propunerea lor era să acorde un fel de primă care să acopere 30% din încasările avute de un legumicultor timp de un an, cu condiția ca acesta să prezinte documente fiscale. Măsura a stârnit reacția vehementă a cultivatorilor de tomate din Olt și Galați, principalii beneficiari ai programului Tomate românești.

Liberalii au renunțat la proiect, iar în primăvara lui 2020 au menținut atât programul Tomate românești, cât și programul Usturoi românesc. PNL nu a riscat abandonarea aceste programe. Urmau două rânduri de alegeri, locale și parlamentare. Ministerul Agriculturii a operat câteva modificări în cele două programe, printre care și obligația ținerii unui registru al tratamentelor fitosanitare. Beneficiarii au încasat cu câteva sute de euro mai puțin, din cauză că suma totală s-a împărțit la mai mulți fermieri.

Programul a fost menținut prin HG 202/2020. Din nota de fundamentare reiese că în anul precedent au beneficiat de ajutorul de stat 341 de producători, pentru o suprafață totală de 379,04 ha. Dar suprafața totală cultivată cu usturoi în 2018, în România, a fost de 57.975 ha, potrivt INS. Prin urmare, ajutorul de minimis a fost acordat pentru un procent de 0,65% din suprafața totală.

O explicație constă în faptul că cei mai mulți fermieri cultivă cu usturoi o suprafață mai mică de 3000 mp, pragul minim cerut prin lege. Practic nu s-au calificat pentru a primi acest tip de ajutor. Totuși, guvernul Orban a păstrat programul, alocând însă o sumă mai mică, 7.500.000 de lei, adică 1.579.080 de euro. În urma unui calcul simplu pentru anul 2019, s-au plătit efectiv 1.137.000 euro din cele 2.000.000 de euro alocate de guvernul Dăncilă. Un pic peste 50%.

Usturoi românesc, un eșec! Care sunt efectele aplicării programului în 2019 și 2020?

Care sunt efectele aplicării programului Usturoi românesc în 2019 și 2020? Au crescut suprafețele cultivate cu usturoi în România? A crescut producția la nivel național? Importăm mai puțin usturoi? Pe siteul Ministerului Agriculturii nu se află date despre acești indicatori.

Lantulalimentar.ro a consultat FAOSTAT, baza de date a Organizației ONU pentru Alimentației și Agricultură. Producția națională a scăzut de la 54.389 tone în 2016 la 27.700 tone  în 2019. În ce privește suprafața totală, datele sunt următoarele: în 2016, 10.211 ha; în 2017, 9974 ha; în 2018, 5880 ha, iar în 2019, 5760 ha. Lipsesc datele pentru 2020. În 2019, primul an când a fost acordat sprijinul de stat, au scăzut atât producția (– 2870 t), cât și suprafața (– 120 ha). Importurile de usturoi au fost de 4327 tone în 2017, 6273 tone în 2018 și 6095 tone în 2019, observându-se o ușoară scădere. Deci importăm mai puțin usturoi.

Datele statistice publicate de FAOSTAT relevă suprafețe și producții mult mai mici decât de cele vehiculate de autoritățile românești și de cele furnizate de INS. Pentru anul 2019: suprafața totală 10029 ha, sursa INS; 5760 ha, sursa FAOSTAT. Datele INS confirmă o scădere a suprafeței totale, tot cu 120 ha, de la 5880 ha în 2018. Pentru anul 2019, producția totală 54.862 t, sursa INS; 27.700 t, sursa FAOSTAT. Datele INS arată o scădere mai mare: cu 3113 t în 2019 față de 2018. Potrivit FAOSTAT, scăderea a fost de 2870 t.