Disputa dintre David Cameron și Jean-Claude Juncker, pe alocuri ce vizibile tente personale, mai degrabă decât simple ciocniri politice, arată că, fără a fi nevoie de un grup oficial închegat în Parlamentul European, populismul preia încet controlul asupra agendei europene.
Cel mai presat de ascensiunea euroscepticiștilor este premierul britanic pentru simplul fapt că Marea Britanie are la anul alegeri generale, la doar un an după cele europene, luate ostatice de Nigel Farage cel lipsit de consistență. Nu mai punem la socoteală opoziția aripii ultraconsevatoare din partidul lui Cameron, de unde de altfel au și început bătăile de cap pentru acesta. Ceilalți grei europeni sunt, pentru moment, feriți de amenințarea eurofobilor, dar, cel mai probabil, dezbaterea se va relua în Franța anului 2017 unde Marine Le Pen speră la ce nu a putut obține tatăl său în 2002.
Ce i-a venit premierului britanic la îndemână după seismul electoral de luna trecută? Agenda europeană, bineînțeles, cea pe care Farage a călcat-o în picioare, spre satisfacția a aproape o treime din alegătorii britanici. Amenințarea cu riscul ieșirii Mari Britanii din UE a devenit unealta cea mai utilă șefului cabinetului de la Londra iar ceilalți lideri europeni, chiar dacă uneori mustind a nervozitate în fața discursului britanic rigid și deja plicticos, au făcut cerc în jurul lui Cameron, de dragul ponderii economice a Regatului Unit.
Contrargumentele aduse în discuție de Cameron au fost slabe, drept dovadă că a plecat cu coada între picioare de la Bruxelles vineri. Presa britanică a ilustrat sugestiv catastrofa de imagine pentru premierul care spera în relansarea electorală a sa punându-se de-a curmezișul Europei. Contrar poziției britanice, Jean-Claude Juncker a trecut prin filtrul alegerilor, așa cum Germania a și vrut, numele său era în capul listei popularilor europeni de luni de zile, o parte, mai mult sau mai puțin, a alegătorilor europeni care i-au votat avându-l deja drept reper pe fostul premier luxemburghez ca șef al viitoarei Comisii Europene. Să te dezici de Juncker după votul pan-european ar fi fost o decizie neinspirată și total anti-europeană.
Ne puteți urmări și pe Google News
Un federalist de modă veche, mai spune premierul Cameron despre Juncker.Poate și unul mult mai realist angrenat în proiectul european, aș adăuga. Să nu credeți că nominalizarea acestuia s-a făcut fără a fi fost luat în calcul acest aspect, într-un moment în care se discută tot mai abitir despre strângerea rândurilor în Europa. Avem cumva impresia că actuala uniune a celor 28 este una pe deplin funcțională, că federalizarea nu e una din soluțiile viabile pentru un bloc dezbinat și condus de forțe politice centrifuge? A se vedea Grecia (strict economic).
Europa incapabilă să cânte pe o singură voce chiar și în situații de criză majoră (dezbaterea pe marginea sancțiunilor economice impuse Rusiei) are nevoie de o integrare sporită mai mult ca oricând, dacă vrea să își capete ponderea internațională la care speră. Până unde să meargă federalizarea, asta e o altă discuție.
David Cameron putea, din 2010 până acum, să își pregătească detaliat campania în favoarea repatrierii prerogativelor. Nu a făcut-o, dar a reacționat panicat la o realitate electorală internă pentru are nu a fost și nici nu va fi pregătit până la anul, cu argumente care nu au ținut. Eșecul său este unul pur personal – nu a reușit să îi țină alături pe premierul italian, olandez și suedez după ce aceștia își exprimaseră rezervele față de Juncker. Pe Angela Merkel, și ea șovăielnică în privința luxemburghezului, a pierdut-o probabil după ce grupul conservator din Parlamentul European i-a acceptat pe eurofobii germani în rândurile sale. Ce nu a înțeles David Cameron este că Europa este până la urmă un joc în echipă, chiar și atunci când te pui de-a curmezișul.
Recomandările noastre
