David Cameron a amenințat că Marea Britanie va ieși din UE dacă Juncker va deveni președintele Comisiei Europene
- Alexandra Ciliac
- 31 mai 2014, 22:10
Premierul britanic David Cameron și-ar fi amenințat partenerii europeni cu ieșirea țării sale din Uniunea Europeană în cazul în care luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni președintele Comisiei Europene, scrie săptămânalul german Der Spiegel.
Citând ”surse apropiate participanților” la summitul care a reunit marțea trecută, la Bruxelles, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană, revista a informat că David Cameron i-ar fi spus cancelarului german Angela Merkel, dar și altor lideri europeni, că alegerea lui Juncker ar destabiliza în acest moment guvernul său, astfel încât se va vedea nevoit să organizeze un referendum privind apartenența Marii Britanii la UE.
”Un reprezentant al anilor '80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi declarat Cameron, referindu-se la Juncker.
În același timp, cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că susține candidatura lui Jean-Claude Juncker la președinția Comisiei Europene. ”De acum înainte port toate discuțiile în ideea că Jean-Claude Juncker trebuie să devină președinte al Comisiei Europene”, a declarat cancelarul.