Acolo unde campania de vaccinare nu a mers bine, există o rată uriașă de mortalitate în exces, care ajunge chiar și la aproape 90%. Cea mai mare rată la nivelul UE a fost înregistrată în noiembrie 2020 și a fost de 40%, în timp ce un an mai târziu a scăzut la 27%.
Cu aproximativ 27% mai mulți oameni decât media ultimilor ani au murit în noiembrie 2021 în Uniunea Europeană, când un nou val de Covid-19 a făcut ravagii în regiune, potrivit datelor oficiale publicate de Eurostat. Aceasta a fost cea mai mare creștere înregistrată de la începutul anului 2021.
Mortalitatea în exces, adică creșterea numărului total de decese din orice cauză față de aceeași perioadă a anilor precedenți, variază și în funcție de țară. Bulgaria și România au înregistrat cele mai mari rate în noiembrie, mortalitatea în exces ajungând la 88%, respectiv 84% (comparativ cu media anilor 2016-2019), în timp ce Italia a înregistrat cu 4% mai multe decese.
Proporția bulgarilor care sunt vaccinați complet este de aproximativ 30%, cea mai mică din UE, în timp ce România are a doua cea mai scăzută rată din UE, cu aproximativ 40% din populație vaccinată împotriva coronavirusului. În privința Greciei, Eurostat nu a publicat date pentru noiembrie, dar în luna octombrie mortalitatea în exces a fost de 25,3%, în timp ce media la nivelul UE în acea lună a fost de 17,7%. Suedia, care a evitat carantina severă în timpul crizei sanitare, este singura țară care nu a înregistrat o creștere a numărului de decese în exces în noiembrie. Dimpotrivă, a înregistrat o scădere cu 0,5%.
Cel mai ridicat nivel de mortalitate în exces la nivelul UE de la începutul pandemiei a fost înregistrat în noiembrie 2020 și a fost de 40%. În Grecia, în aceeași lună, rata a fost de 28%, în timp ce maximul înregistrat a fost în august 2021 cu 34,1%. Creșterile mari ale mortalității în exces coincid în mare măsură cu perioadele de vârf ale Covid-19, însă nu există o prezentare defalcată a cifrelor de către Eurostat în funcție de cauza decesului, sex sau vârstă.
Traducere: Rador