Scriam cu ceva timp în urmă, pe cînd călătoream prin Moldova de Sus, c-am poposit la toate obiectivele în ipostaza de turist străin. Un turist care știe puține lucruri, dacă nu chiar nici un lucru despre Moldova de Sus, și despre România, dispus însă, sub semnul călătoriei de cunoaștere, să afle amănunte interesante, despre care să vorbească la întoarcerea acasă.

Așa am călătorit eu anul trecut în Țara Galilor, ținut despre care nu știam altceva decît că are o echipă de rugby invocată în toate știrile despre Turneul celor șase națiuni. M-am întors de acolo cu un geamantan de broșuri, de pliante, studiate cîteva luni, pînă a venit o altă călătorie peste hotare și prin asta un alt spațiu de iscodit din punct de vedere cultural istoric. Explicabil în aceste condiții de ce m-am interesat de îndată, de cum am ajuns la un obiectiv din călătoria în Moldova de Sus, de materialele puse de regulă în alte locuri ale lumii la dispoziția turistului. Prea multe n-am găsit să cumpăr din acest punct de vedere. Printre ele se numără, totuși, broșura Voroneț, cumpărată de la ghișeul de bilete al mânăstirii Voroneț. Titlul complet al lucrării, tipărite de editura Mușatinii din Suceava, în 2017:

„Sfînta Mănăstire Voroneț.

Vatră de istorie românească și de spiritualitate ortodoxă.

 E scrisă de monahia Elena Siminiovici.

Noutatea lucrării e pusă în evidență de Stavrofora Irina Pântescu, Stareța Sfintei Mănăstiri Voroneț, în Cuvînt înainte: „Aceste gînduri, rodul mai multor ani de observaţie atentă şi lecturi, văd astăzi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, lumina tiparului. Poate nu sunt cele mai potrivite pentru realitatea spirituală care este Sfînta Mănăstire Voroneţ. Poate nu sînt în forma definitivă. Dar au, spre deosebire de gîndurile unor cercetători consacraţi, căldura şi puterea de convingere a trăitorului direct în contact cu frumusețea Sfintei Scripturi ilustrate aici. E unghiul de vedere al ostenitorului care, zi şi noapte, caută cu nevrednică rugăciune răspuns la unele din marile întrebări ale existenţei.

Ca vieţuitoare în Obştea Sfintei Mănăstiri Voroneţ am auzit adesea închinători şi vizitatori care, după ce au ascultat explicaţii, au spus că doresc să aibă tipărite într-o carte cuvintele pe care leau ascultat.

Dorinţa lor verifică, încă o dată, trăinicia dictonului: «Verba volant, scripta manent» (Cuvintele zboară, cele ce sunt scrise rămîn). Şi atunci, cu binecuvîntarea Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, am cutezat să blagoslovesc tipărirea acestor pagini cu speranţa că vor fi de folos sufletesc celor care le vor citi. Cartea este o invitație de suflet lansată spre creștinii care caută cale spre mînuire de a veni și a reveni peste ani la Voroneț ca spre un izvor limpede ce răcorește sufletul de arşiţa vieţii.” Deși sînt creștin, n-am fost la Voroneț pentru a căuta mîntuirea. Am fost ca turist străin interesat de amănunte despre spațiul vizitat. Din acest punct de vedere, lucrarea Voroneț, citită cu creionul în mînă, m-a sedus și prin ce scrie despre Sihastrul Daniil.

Daniil Sihastrul ar fascina pe un străin, un occidental. Are toate datele unui personaj din Urzeala tronurilor: 20 de ani de schimnicie în chilia de la Putna săpată în piatră; duhovnic al lui Ștefan cel Mare, făcător de minuni. Secvența cu Ștefan cel Mare venind la chilie e astfel descrisă în broșură:

„Întîmplîndu-se grabnică moarte domnului ţării Bogdan Voievod în anul 1452, fiul lui, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Deci, auzind de nevoinţa şi minunile sfîntului Daniil Sihastrul de la Putna şi fiind în grea strîmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfînt la chilia lui. Aici poposind cîteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea cuviosului, a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mîngîiere. Apoi liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvîntat, s-a rugat pentru dînsul, i-a proorocit că în curînd va fi fi domn al Moldovei şi l-a eliberat cu pace”.

Ulterior, Ștefan cel Mare devine domn al Moldovei și-și face din Daniil duhovnic. Pe lîngă regretul (tîrziu) că n-am insistat să mergem la Chilia sihastrului, nu departe de Putna, mi se confirmă teza unei Istorii românești din care s-ar putea face un serial fantacy. Ce poate fi mai fantacy decît un schimnic care-i spune viitorului cel mai mare Domn al Moldovei că va fi Domn? Broșura îmi atrage atenția și prin păcatul de care fugea ieromonahul David, viitorul Daniil Sihastrul. La 10 ani, copilul Dumitru e dat la mînăstirea Sfîntul Nicolae din Rădăuți, ca să învețe carte. De aici începe cariera sa duhovnicească:

„După cinci ani de ucenicie tînărul ostaș al lui Hristos s-a făcut călugăr, primind numele marelui prooroc și împărat David.

Acest tînăr monah David era foarte rîvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic pînă la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvîrşit cîte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blînd şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă și la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetînd la cele dumnezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic.

Aşa nevoindu-se cîţiva ani de zile, cuviosul David s-a făcut vas al Duhului Sfînt, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferințele lor, alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvînt şi înainte văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, că ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.

Văzînd ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are linişte la rugăciune, temîndu-se de duhul slavei deşarte, a luat binecuvîntare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la mănăstirea Sfîntului Lavrentie. Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele tinereţii şi cugetul slavei deşarte.” Se invocă aici un păcat de care fugea cuviosul:

Duhul slavei deșarte.

Duhovnicului i se duce faima pînă departe pentru înzestrările sale. Dau năvală la chilia sa mii de credincioși. Azi, situația s-ar traduce în popularitatea de care se bucură o starletă. Duhul slavei deșarte cear însemna? Dependența de apariția mediatică, nevoia de a face orice pentru a fi în centrul atenției, dar mai ales trufia de a fi faimos. Ca să scape de ispită, David devine schivnic:

„Deci, primind binecuvîntare de la egumenul mănăstirii Sfîntului Lavrentie, a îmbrăcat mai întîi marele şi îngerescul chip al schivniciei, schimbîndu-şi numele din David în Daniil. Apoi tăinuindu-se de lume, s-a retras singur în adîncul codrilor, pe valea pîrîului Putna, cu puţin înainte de anul 1450.

Călăuzit de Dumnezeu, cuviosul Daniil şi-a făcut mai întîi o colibă de lemn pe valea pîrîului Viţeul. Apoi, aflînd o stîncă mai mare în apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stîncii cît să poată încăpea. Alături şi-a scobit o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede pînă astăzi. În această stîncă s-a nevoit cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de 20 de ani. Nevoința preacuviosului părintelui nostru Daniil Sihastrul, în chilia de la Putna era aceasta:

Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind pînă la asfinţitul soarelui. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămîna. Mîncarea lui era formată din «rădăcini şi ierburi», iar lucrul mîinilor sale era împletirea coşurilor de nuiele. Duminica săvîrşea Sfînta Liturghie, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvînt de folos.

Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul cel îndelungat şi pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de satana, căutînd să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deşarte. Dar cuviosul, cerînd ajutorul lui Hristos şi puterea Sfintei Cruci, toate cursele diavolului le-a biruit. Pentru aceea în puţină vreme, s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte vederii şi al vindecării de boli. Că izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvîntul şi vindeca tot felul de bolnavi. Apoi cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare, că era plin de darul Duhului Sfînt.”

Apare din nou slava deșartă. De data sub formula Păcatul cel cumplit al slavei deșarte. Dacă ne gîndim la faima Mîntuitorului, la cît de cunoscut e Apostolul Petru, am putea spune că ispita slavei deșarte, altfel spus a fălirii de cît de vedetă ești l-ar încerca azi și pe IIsus, dacă ar învia.