„Drumul egal al fiecărei zile“, romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu reeditat la Institutul Cultural Român, se citeşte ca o dramă familială apăsând şi sufocând existenţa unei tinere provinciale.
Letiţia Branea are dosar prost. Tatăl ei este de ani buni închis, iar unchiul care o are în grijă a fost exclus la o şedinţă de partid din 1952 şi scos de la catedră pentru culpa de a nu-i fi dat pe ochi frumoş i diploma de liceu secretarului pe judeţ, cu doar patru clase ce se cereau grabnic completate. Spaţiul locativ minuscul de pe Strada Mare şi provincială, în care se înghesuie printre mobile vechi Letiţia, mama ei şi unchiul Ion, e pe cale de a fi şi el pierdut.
Proprietarul cel tânăr abia aşteaptă să-i poată da afară pe aceşti burjui cărora le şi strigă în faţă, în momentele de avânt bahic: „Legionarilor!“. Eroina a înţeles treptat că asupra ei apasă, ca sabia lui Damocles, pericolul excluderii. Este o notă bună pentru autoare că nu forţează lucrurile şi semnificaţiile în direcţia unei omniscienţe improbabile, la pubertate; că nu face din Letiţia un personaj întru totul avizat asupra contextului în care e prins.
Diferenţa faţă de romanele politice autohtone mi se pare importantă şi din acest punct de vedere, autoarea păstrând conturul unei fete sau al unei mame văzute la scara reală. Gabriela Adameşteanu este preocupată până la obsesie, ca romancieră, de adevărul interior al fiecărui personaj. Ca şi la Hortensia Papadat-Bengescu, un ochi „pânditor“, nemilos, scrutează faptele şi gesturile de fiecare zi.
Dacă felul în care se proiectează realitatea înconjură toare este marcat de o luciditate rea, de un hiperrealism lărgind metodic porii urâtului (guri de scurgere astupate cu smocuri, chiuvete în care plutesc fire de păr, albul îngălbenit al ochilor şi pielea maronie a cearcănelor...), perspectiva asupra lumii lăuntrice se modifică frecvent. Un anumit gest, o mişcare uşoară înspre „obiectivul“ care a şi înregistrat-o, o schimbare a expresiei sau a tonului antrenează o promptă reconstituire a întregului conglomerat sufletesc. Un roman mai vechi, dar atât de viu, de forţă epică şi fineţe psihologică.
Recomandările noastre
